Se afișează postările cu eticheta CSM Ştiinţa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CSM Ştiinţa. Afișați toate postările

duminică, 4 noiembrie 2012

Ionuţ Pop, noul căpitan de la CSM Ştiinţa Baia Mare


CSM Ştiinţa Baia Mare are, începînd de joi, 1 noiembrie, un nou căpitan, după plecarea lui Mihai Macovei în Franţa. Noul lider al vicecampioanei este aripa Ionuţ Pop (foto), de loc din Mogoşeşti, comuna Satulung, care va fi ajutat de doi vicecăpitani, Andrei Rădoi şi Constantin Ene.
“Deciziile au fost luate după consultarea tuturor jucătorilor, iar apoi, conducerea echipei şi staff-ul tehnic, au hotărît noii lideri. Primul meci al băieţilor, sub comanda lui Ionuţ Pop, va fi partida din Cupa României, de pe data de 10 noiembrie”, a declarat tehnicianul Eugen Apjok.

                                                             Cristi SOMEŞAN

luni, 30 iulie 2012

Rugby. SuperLiga Naţională. Dinamo Bucureşti - CSM Ştiinţa Baia Mare: 11-31 (3-12)


Stadion „Florea Dumitrache”; cca 200 de spectatori
Arbitri: Radu Petrescu - Emanuel Gorodea, Razvan Vasiliu. Arbitru nr. 4: Mihai Irimia. Observator: Nicolae Sisiu
Dinamo: Petru Tamba, Catalin Beca, Vlad Badalicescu - Marius Antonescu, Cosmin Ratiu - Niculae Barbu, Adrian Ion, Costica Mersoiu - Ciprian Caplescu, Darie Curea - Silviu Tanase, Mihai Merca, Adrian Barbuliceanu, Mihai Cozma - Alexandru Marin.
Rezerve: Daniel Bejan, Flavius Dobre, Bogdan Neacsu, Andrei Badea, Catalin Nicolae, Andrei Cristea, Andrei Ilie, Vlad Tanase. Antrenor: Stefan Demci
CSM Ştiinţa: Mihai Dico, Alexandru Oancea, Vasile Bârlea - Ionut Hristache, Johannes Petrus Van Heerden - Mihai Macovei, Cristian Stoica, Teodor Buzatu - Cristian Podea, Ionut Dimofte - Ioan Pop, Cristian Dinis Vartic, Ionut Budusanu, Georgel Catuna - Ionut Niacsu. Rezerve: Silviu Suciu, Andrei Ursache, Cristian Balan, Marius Danila, Sean Morrell, Marcel Cretuleac, Michael Wiringi, Stefan Ciuntu. Antrenori: Eugen Apjok si Vasile Lucaci
Filmul meciului:
7 - penalitate pentru Dinamo de la 22m, Curea transforma: 3-0
11 - actiune prelugita a campionilor, mingea circula destul de bine, se scoate la Dimofte, acesta izbuteste o fenta stânga-dreapta, patrunde si inscrie intre buturi. Tot el transforma: 3-7
14 - penalitate Dinamo de la 22m, similara ca pozitie cu prima, Curea rateaza
17 - o noua penalitate ratata de Curea de la 27m usor lateral dreapta
33 - penalitate la 10m, tusa, urmeaza un mol de margine, o fixare, pas la Macovei, acesta patrunde si inscrie. Dimofte rateaza transformarea: 3-12
50 - Curea inscrie dintr-o lovitura de pedeapsa de la 10m central: 6-12
55 - avem mai multe penalitati la 5m, cerem gramezi, din pacate pierdem balonul
62 - actiune frumoasa pe stânga, pas decisiv pentru Ionut Pop, acesta patrunde si inscrie la colt. Wiringi izbuteste transformarea: 6-19
70 - recuperam un balon in propriul 22, Wiringi pleaca pe contraatac, urmeaza mai multe pase succesive pe partea stânga, Cretuleac preia si patrunde pâna in but. Wiringi transforma din nou din pozitie grea: 6-26
73 - actiune cursiva a dinamovistilor, Barbu culca balonul in terenul nostru de tinta. Barbuliceanu rateaza transformarea: 11-26
76 - penalitate de la 27m lateral stânga, Wiringi rateaza
79 - actiune a inaintarii dupa o margine, Oancea izbuteste sa inscrie un nou eseu. Wiringi rateaza transformarea: 11-31
Rezultatele etapei a XI-a: Farul Constanta - Steaua Bucuresti: 17-22; CSM Bucuresti - Poli Agro Iasi: 73-13; RCM Univ. de Vest Timisoara - U Cluj-Napoca: 27-0; Dinamo - CSM Stiinta: 11-31
Clasament:
1. CSM Ştiinţa - 48p (407-124) - 11
2. RCM Timisoara - 43p (364-108) - 11
3. Steaua Bucuresti - 40p (371-189) - 11
4. Farul Constanta - 33p (262-209) - 11
5. Dinamo Bucuresti - 25p (252-253) - 11
6. CSM Bucuresti- 16p (300-280) - 11
7. “U” Cluj-Napoca - 6p (130-464) - 11
8. Poli Agro Iasi - 4p (93-552) - 11
Etapa viitoare (vineri, 3 august): CSM Stiinta - Farul (ora 10.00); Steaua - Timisoara (18.30); Poli Iasi - Dinamo (10.00); “U” Cluj - CSM Bucuresti (10.00)
                                                                                  
                                                                                                     M.G.

luni, 23 iulie 2012

Rugby. Conferinţă de presă


Conducerea campioanei CSM Ştiinţa Baia Mare va susţine o conferinţă de presă marţi, 24 iulie, de la ora 12:30, la Restaurantul Rustic.

vineri, 27 aprilie 2012

Rugby.Sâmbătă jucăm acasă cu Dinamo Bucureşti


Stadionul "Siromex" găzduieşte sâmbătă, cu începere de la ora 15, partida dintre campioana CSM Ştiinţa şi Dinamo Bucureşti, din cadrul celei de a IV-a etape a SuperLigii, partidă ce va fi transmisă de GSP TV.
Este primul derby al acestei ediţii de campionat pentru formaţia din Baia Mare, chiar dacă sezonul trecut bucureştenii nu au prins play-off-ul. CSM Ştiinţa este, alături de RCM Timişoara, formaţia cu victorii pe linie în cele trei etape anterioare. Etapa trecută, zimbrii au învins în deplasare pe CSM Bucureşti, 20-10. De cealaltă parte, dinamoviştii au înregistrat prima victorie, cu Steaua Bucureşti, 31-23. După această reuşită, este clar că ei vor veni cu un moral foarte bun în Baia Mare. Băimărenii, în schimb vor să demonstreze care le este adevărata valoare.
"Va fi un meci disputat, cu o echipă foarte bună, dar noi sperăm să obţinem victoria" , a declarat antrenorul secund Vasile Lucaci. 
CSM Ştiinţa va alinia următoarea formaţie probabilă: Bălan, Rădoi, Ursache - Hristache, Dănilă - Stoica, Dico, Ene - Podea, Wiringi - Pop, Diniş, Gal, Ciuntu - I. Botezatu.  Rezerve: Bărdaşu, Bîrle, Suciu, Buzatu, Creţuleac, Buduşan, Cătună, D. Botezatu.

miercuri, 21 martie 2012

Vasile Lucaci s-a specializat în Anglia!


Conferinţă de presă CSM Ştiinţa Baia Mare. Noi membri în conducerea clubului
Consiliul director al CSM Ştiinţa s-a lărgit, având acum doi noi membri. Este vorba despre domnul Gheorghe Neacşu, director general al SC Veolia SA Bucureşti şi domnul Călin Tuns, director general al SC 4Brands (membră a grupului Taparo Târgu Lăpuş). Cei doi sunt de multă vreme alături de CSM Ştiinţa, atât financiar cât şi sufleteşte, iar acum au fost cooptaţi şi în conducerea clubului nostru.
Tot la conferinţa de presă de luni a fost anunţat oficial transferul lui Michael Wiringi la CSM Ştiinţa. Este cel de-al doilea jucător neo-zeelandez care va evolua la Baia Mare, alături de Sean Morrell, care a fost adus anul trecut.
Michael este născut pe 1 august 1985 şi joacă pe postul de mijlocaş la deschidere, dar poate evolua şi ca centru sau fundaş. Ultima echipă la care a jucat este Wellsfort, din Noua Zeelandă.
"Îmi place în Baia Mare. Oamenii sunt primitori şi aveţi o ţară minunată. Colegii mei sunt jucători foarte buni. Aştept acum să înceapă campionatul. Băieţii mi-au povestit despre celelalte rivale şi am aflat că Steaua şi Timişoara sunt echipe foarte puternice", a mărturisit Michael Wiringi.
La sfărşitul conferinţei de presă am discutat şi cu antrenorul Vasile Lucaci care tocmai terminase antrenamentul cu băieţii şi mi-a relatat despre cursul de specializare pe care l-a urmat în Anglia, în perioada 28 ianuarie – 5 februarie, la clubul din SuperLiga - Leicester Tigers, unde tehnicianul băimărean a observat antrenamentele acestei echipe. În orice caz, experienţa din „ţara rugbiului total”,metodele de antrenament şi refacere tehnicianul Vasile Lucaci o să o aplice şi băieţilor noştri în speranţa cuceririi unui nou titlu!
                                                                                                Gelu Dragoş

Rugbiştii băimăreni îşi doresc eventul, campionat-cupă


Rugbiştii băimăreni au devenit în 2011 a treia oară consecutiv campionii României, au câştigat în premieră titlurile naţionale la rugby în 7 şi au păstrat în Baia Mare Trofeul Cupei Europei Centrale şi de Est. Cu un asemenea palmares, obiectivul nu putea să fie altul pentru 2012 decât câştigarea celor mai importante  trofee din rugbyul românesc: Trofeul SuperLigii şi Cupa României, mai ales că ultima competiţie îşi va desfăşura finala pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare
    ”La o echipă care este campioană de trei ani nu ai cum să-ţi propui locul 3, nici măcar locul 2. Obiectivul nostru este câştigarea campionatului şi a Cupei României. Datorita lobbyului pe care l-am făcut în Biroul Federal al cărui membru sunt, am reuşit să mutăm în fiecare oraş din Super Ligă finala Cupei României, pentru popularizarea rugbyului. Prima finala se va juca în 1 Decembrie în Baia Mare. Nu cred că ar fi frumos să ne uităm la meci din tribună. Cred că ar fi frumos să jucam finala acasă la noi şi să o câştigăm. Acestea sunt obiectivele noastre şi nu le spunem formal, pentru a ne păstra galoanele de campioni. Ştim ce au făcut celelalte echipe, ştim ce transferuri au făcut, suntem informaţi la zi. Considerăm că ne vom îndeplini obiectivele sau în mod sigur ne vom bate pentru ele!”, a declarat Călin Matei, preşedintele CSM Ştiinţa Baia Mare.
    ”În plus i-am adus în lotul nostru pe Sean anul trecut şi pe Mike Wiringi în acest an, jucători meniţi să aducă un plus echipei noastre. Eu sper că jucătorii vor fi conştienţi că nu e suficient să intrăm cu titlatura de echipa campioană pe teren şi va trebuie să rămânem aceiaşi băieţi serioşi şi muncitori pentru a câştiga titlul. Cred că va fi un campionat mult mai echilibrat decât în anii precedenţi, adică se vor bate mai multe echipe pentru accesul în Play Off în prima fază, pentru că acesta va fi primul pas. În Play Off se va începe din nou de la zero şi vor fi nişte meciuri foarte echilibrate. Având destul de mulţi jucători putem jongla puţin cu ei, mai ales că toţi pot evolua pe mai multe posturi. Vom încerca să găsim formula cea mai buna şi vom încerca să utilizăm toţi jucătorii pentru că este un campionat mai lung decât cel de anul trecut. Sunt multe meciuri internaţionale, noi avem jucători la loturile naţionale. Va fi o pauză de doar trei săptămâni în vară: până în decembrie, în rest, vom juca în fiecare week end şi atunci va trebui să fim foarte atenţi, astfel încât să fim acoperiţi pe toate posturile", a spus şi antrenorul principal Eugen Apjok.
”Sperăm să avem un an bun, ne-am pregătit bine. Aşteptăm cu nerăbdare campionatul. Aşteptăm cu nerbdare şi meciurile cu echipele rivale, atunci va fi testul final, în care vom vedea ce e mai bine: să păstrezi o echipa sau să faci transferuri”, a declarat internaţionalul Ionuţ Dimofte, unul dintre cei mai titraţi jucători de la CSM Ştiinţa Baia Mare.

                                                                                      Gelu DRAGOŞ