Se afișează postările cu eticheta dezapezire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezapezire. Afișați toate postările

miercuri, 7 ianuarie 2026

INFORMARE CJMM - Gabriel Valer ZETEA


 Potrivit informațiilor transmise de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, toate utilajele disponibile sunt în teren, pe toate zonele județului. Instituția administrează aproximativ 850 de kilometri de drumuri județene, iar intervențiile se desfășoară în condiții dificile, generate de ninsoarea abundentă.

 În zona Șantierului Baia Mare acționează 11 utilaje cu lamă și răspânditor, 3 tractoare, un autogreder și două încărcătoare frontale. Au fost utilizate 120 de tone de material antiderapant, iar 21 de persoane sunt implicate direct în activitatea din teren.

 La Șantierul Târgu Lăpuș intervin 10 utilaje cu lamă și răspânditor, un încărcător frontal și 17 persoane, fiind folosite 66 de tone de material antiderapant. În zona Șantierului Ferești sunt mobilizate 7 utilaje cu lamă și răspânditor, 13 persoane și 83 de tone de material antiderapant.

De asemenea, în zona Cavnic – pe DJ 184 și DJ 109F, pe traseul Baia Sprie – Cavnic – Budești – se intervine cu 6 utilaje cu lamă și răspânditor, un încărcător frontal, 50 de tone de material antiderapant și 7 persoane.

 Autoritățile județene subliniază că obiectivul principal al intervențiilor este menținerea drumurilor practicabile și asigurarea siguranței tuturor participanților la trafic. Cetățenii sunt încurajați să semnaleze eventualele probleme apărute pe drumurile județene, pentru ca echipele să poată interveni prompt.

 Totodată, șoferii sunt rugați să circule responsabil, să nu pornească la drum fără autovehicule echipate corespunzător pentru condiții de iarnă, să respecte indicațiile din trafic și să adapteze viteza la starea carosabilului.

 Intervențiile continuă pe întreaga durată a fenomenelor meteo, autoritățile mizând și pe cooperarea participanților la trafic pentru depășirea condițiilor dificile de iarnă.

 „Suntem în teren. Toți. Fără pauză. Toate utilajele disponibile sunt în teren, pe toate zonele județului. Administrăm aproximativ 850 km de drumuri județene, iar efortul este unul susținut, în condiții de ninsoare abundentă. Dacă întâmpinați probleme pe drumurile județene, vă rog să-mi scrieți. Colegii mei vor interveni acolo unde este nevoie. Doar prin colaborare și cooperare putem depăși aceste condiții dificile de iarnă. Noi suntem în teren. Contăm și pe voi!”, transmite Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

CJMM

marți, 6 ianuarie 2026

REVOLTA LOCUITORILOR din comuna Satulung: ”Dacă tot s-au plătit mii de euro pentru deszăpezire de ce nu face?” Derdeluș pe ulițele din Mogoșești


 Situație revoltătoare în comuna Satulung. Localnicii acuză administrația publică locală că pur și simplu au lăsat comuna cu zeci de ani în spatele altora. Cu toate că a nins pe ulițe nu s-a intervenit iar astăzi acestea sunt un adevărat pericol pentru proprietarii de autoturisme și nu numai. La Mogoșești spre exemplu, ulițele sunt adevărate patinoare pe care oamenii abia se pot ține în picioare.

Totuși, conform SEAP, Primăria comunei Satulung a achiziționat prin cumpărare directă două servicii de deszăpezire: unu în valoarea de 10.000 euro, celălalt aproape 6.000 euro (82.500 lei în total). Cele două achiziții publice s-au făcut în data de 31 octombrie 2025.

Redăm mesajul unui locuitor al comunei

”Domnule Primar, dacă totuși s-au plătit mii de euro pentru deszăpezire, întreb sincer: ce se fac cu acești bani? Unde se duc? Anul trecut nu a nins, dar fondurile tot au existat, nu? Ce fel de bătaie de joc mai este aceasta? Pare că pentru dumneavoastră contează doar cei care v-au votat? Noi aștialalți care nu v-am votat suntem lăsați cu ulițele pline de gheață și risc de accidente. Aceasta nu este o reacție normală și nu poate fi tolerată. Nu există material antiderapant? Sare și nisip?

Mai mult, nici măcar de Crăciun nu s-au montat luminițe pe stâlpi, așa cum s-a întâmplat și în alte comune. Satul Mogoșești a fost lăsat în uitarea primarului, fără niciun semn de grijă față de comunitate.

Reamintesc că există legi și articole de lege care protejează cetățeanul și obligă Primăria să asigure siguranța circulației pe drumurile comunale: • OG nr. 43/1997 – regimul drumurilor • OUG nr. 195/2002 – Codul Rutier, art. 5 și 128.

În caz de accidente, cum s-a întâmplat deja la noi – două fracturi confirmate pe ulițele comunale, cetățenii au dreptul să ceară despăgubiri.

În această situație: • Poliția poate constata oficial pericolul și neglijența • Primăria poate fi obligată să plătească daunele pentru accidentări sau pagube materiale • Primarul poate fi tras la răspundere civilă, administrativ sau chiar penal pentru neîndeplinirea atribuțiilor legale.

Este inadmisibil cred eu că, deși s-au alocat fonduri pentru deszăpezire, ulițele să rămână complet neprotejate, iar siguranța oamenilor să fie ignorată. În calitate de locuitor al acestei comune vă solicit să vă luați atribuțiile în serios și în cel mai scurt timp posibil să interveniți cu material antiderapant pe toate ulițele comunale. Totul pentru siguranța locuitorilor și respectarea legii. În caz contrar, vom sesiza Poliția și alte instituții competente, iar răspunderea pentru orice accident sau pagubă va fi pe seama Primăriei și a dumneavoastră personal” este mesajul primit de la cititorii noștri din comuna Satulung, scrie VASILE DALE pe site-ul lui.


.

vineri, 20 noiembrie 2020

70 de utilaje vor interveni pentru a asigura deszăpezirea pe drumurile județene din Maramureș

 

SC Drumuri Poduri Maramureş SA este pregătită să intervină în sezonul de iarnă 2020–2021 pentru deszăpezirea drumurilor județene. La nivelul județului Maramureş sunt încadrate la categoria drumuri judeţene un număr de 39 drumuri, în lungime totală de 783 km. Întreţinerea reţelei de drumuri judeţene pe perioada de iarnă se va face pe circa 550 km, iar pe drumurile care sunt în curs de reabilitare şi modernizare, întreţinerea curentă pe timp de iarnă se va face de firmele care execută aceste lucrări. Aici intră lucrările de reabilitare  pe Drumul Nordului, 72 km, constructor Implenia Baugesellschaft M.B.H, Valea Izei, Bârsana – Săcel, 40km, constructor Autotehnorom SRL, DJ 186 Leordina – Poieni, 20 km, constructor Conrep SA.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a verificat starea utilajelor, precum și stocurile de material antiderapante.

”Pentru a ne asigura că suntem pregătiți pentru sezonul de iarnă, am verificat stocul de material antiderapant care se află, la ora actuală, în depozitele noastre. Necesarul estimat  pentru acest sezon este de 9.000 de tone de sare, respectiv 5.625 de metri cubi de nisip. În prezent, în bază, există un stoc de 3.000 de tone de sare și 1.000 metri cubi de nisip. În ceea ce privește pregătirea utilajelor, vor fi disponibile pentru deszăpezire 70 de utilaje. Însă, având în vedere că la ora actuală sunt în derulare mai multe lucrări de reabilitare a drumurilor județene, atât cât temperaturile ne vor permite, utilajele vor fi utilizate pe tronsoanele respective. Însă, odată cu venirea iernii, lucrările se vor opri, iar utilajele respective vor fi echipate și pregătite pentru a fi gata pentru intervenții”, a precizat Ionel Bogdan.

În ceea ce privește gestionarea eficientă a deszăpezirii, a fost întocmit planul operativ de intervenții. La nivelul SC Drumuri Poduri Maramureş SA va funcţiona non-stop, pe toată perioada de iarnă, Dispeceratul de deszăpeziri. La  telefon 0262 214101     24 de ore din 24 - se primesc, se prelucrează şi se transmit informaţii privind starea drumurilor din judeţ, modul de intervenţie, modul de asigurare a circulaţiei.

                                                                                      CJMM

duminică, 22 decembrie 2019

Comunicat de presă nr.99


MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ MARAMUREŞ
                                                                               
23 decembrie 2019
                                                                                   Purtător de cuvânt: Dan Bucă,
                                                       Tel.: 0755-112726

Măsuri pentru asigurarea deszăpezirii sectoarelor de drumuri publice și buna desfășurare a circulației rutiere

               
       Având în vedere informarea meteorologică de vreme nefavorabilă și prognoza de precipitații sub formă de ninsoare, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș au fost întreprinse măsurile necesare stabilite în planul pentru perioada sezonului rece. Conform datelor primite de la meteorologi, în zonele montane vor predomina ninsorile, vântul va prezenta intensificări care vor viscoli ninsoarea, iar temporar vizibilitatea va fi redusă.
       Administratorii sectoarelor de drumuri publice din județ au fost informați cu privire la prognoza meteorologică și a fost făcută solicitarea de intervenție pentru deszăpezire cu utilaje și material antiderapant.  Pe perioada de iarnă vor fi închise următoarele sectoare de drumuri județene:   DJ 183 Runcu-Mara; DJ 183A, Izvoare-Pasul Gutâi; DJ 171E, Stoiceni-Costeni; DJ108E, Chelința-limită județ Sălaj; DJ 182B, Băița de Sub Codru-limită județ Satu Mare, DJ 183C, intersecție Șuior-Cavnic; DJ185, Valea Muntelui-Petrova; DJ 109 F, Rotunda-Strâmbu Băiuț; DJ 186D, Botiza-Poienile Izei; DJ109U, Băiuț-Botiza. S-a solicitat societății județene montarea de indicatoare rutiere/panouri pentru semnalizarea celor aflați în trafic că drumul este închis circulației rutiere.
       Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va monitoriza desfășurarea circulației rutiere pe drumurile publice, asigurarea serviciilor de utilitate publică (alimentare cu energie electrică, gaze naturale, apă, comunicații etc).
       Secția de Drumuri Naționale Baia Mare are în stoc 6447 tone sare, 47,1 tone clorură de calciu, 28 tone nisip, 50 utilaje operaționale și carburantul necesar pentru intervenție.
       SC Drumuri și Poduri Maramureș deține 4000 tone sare, 5000 tone nisip, 68 de utilaje operaționale și carburantul necesar pentru intervenție.       
       Cetățenii care se confruntă cu probleme în trafic din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile pot apela telefonul unic de urgență 112, respectiv obține informații cu privire la starea părții carosabile de la Dispeceratul Secției de Drumuri Naționale, la telefon 0262 211789 și Dispeceratul SC Drumuri Poduri Maramureș, la telefon 214 101.


            COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ MARAMUREŞ