A tăia bursele studenților este o măgărie!

 

Domnul ministru al Educației îi trimite pe studenți la muncă, adică să mai aibă un job dacă nu au cu ce să se întrețină la facultate, și asta pentru că acesta este modelul american, spune domnia sa. Păi tocmai, domnule ministru, eu cred că modelul românesc era foarte bun, studentul este la facultate ca să învețe, între altele, nu ca să-l îndobitociți voi cu propaganda voastră neomarxistă (ai auzit, domnule ministru, că la facultățile de teatru din Iași și Sibiu mi-au fost interzise două spectacole de către indivizi, propagandiști de-ai voștri, unii dintre ei având chiar trei salarii de la stat, că doar așa le stă bine unor profesori universitari doctori, cercetători asidui întru ale crimelor comuniste).

Dacă-l trimiți la job, nu mai are vreme să devină un excelent profesionist, sau, voi, admiratori necondiționați ai turnătorului petrov, nu doriți decât să scoateți chelneri și electricieni din facultățile voastre. Cum să meargă la job un student la teatru, de exemplu, când lui nu-i ajung 16 ore/zi ca să facă toate studiile pe care această meserie le poresupune? A, voi ați scos din programă și vorbire, și mișcare și muzică, și lupte, probabil ca să aibă timp copiii ăștia de joburi, că ACTORI îi face doar viața, nu-i așa?

Ca să rimeze oarecum și cu ce spunea bunul meu prieten Constantin Vaeni, demisia, domnule ministru, ar fi în cazul domniei voastre, un nesperat gest de demnitate! Aș vrea să notați că eu nu cred deloc că aveți așa ceva!

Dacă un singur student este obligat să părăsească studiile pentru că nu mai are bursa cu care se întreținea, vina vă aparține în totalitate. A tăia bursele studenților, chiar dacă unii se bucură pentru că tocmai studenții (unii doar) au fost manipulați să vă voteze și să mărșăluiască alături de voi, în mizerabila campanie prezidențială, este o măgărie pe care doar lipsa voastră totală de interes față de această țară o egalează!

Mihai MĂLAIMARE

Mihai Malaimare: “A venit vremea să ne amintim”

 

A venit vremea să ne amintim de pandemie și morții ei care puteau fi salvați, de morții ei care au fost batjocoriți, de afacerile sinistre făcute pe durerea oamenilor, de crima cu premeditare și cu bătaie lungă pentru că mulți vor muri și de aici înainte, să ne amintim de rânjetele sinistre ale celor care au orchestrat acest masacru; să ne amintim de vânzarea tuturor bogățiilor acestei țări pe nimic și pentru nimic, de cei care au pus la cale aceste lucruri, să ne amintim că unii au negociat în genunchi intrarea României în UE și NATO, să ne amintim de rânjetele sinistre ale celor care au pus la cale lovitura de stat din 6 decembrie 2024, de cei care au pus la cale și au executat cenzura stalinistă asupra dreptului constituțional la libera exprimare (CNA, milițianul Predoiu), a venit vremea să ne amintim de turnătorii la securitate, a venit vremea să ne amintim de ticăloșii băsescu și johannis.

Toate acestea trebuie neapărat să meargă înainte odată cu refacerea țării și a demnității acestui popor. Amintiți-vă toate aceste lucruri și votați în consecință. Trebuie câștigat războiul, nu doar lupta!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

Autor: Mihai Malaimare

Acțiunea „Geriatrica”!

 

„Era prin 1948-1950, nu sunt foarte precis căci amănuntul acesta nu m-a interesat. La cârciumioara de lângă actualul teren de tenis al Radioului, de pe Știrbei Vodă, se adunau niște foști burghezo-moșieri care scăpaseră cine știe cum de închisoare, beau câte un șpriț și glumeau făcând guverne.

La un moment dat, s-a terminat sifonul și l-au trimis pe unul care le era un fel de chibiț, servitor bun la toate, să aducă niște sifoane de peste drum.

Între timp construiau un guvern din umbră. Le mai rămăsese portofoliul Culturii și nu se hotărau cui să-l dea. Intră pe ușă în clipa aceea bietul bătrânel încărcat cu sifoane. Unul dintre participanți îl întreabă în gura mare:

– Neluțule, iei Cultura?

– Am luat-o, strigă bătrânelul, în hohotele de râs ale audienței.

Și, a doua zi, toți au fost arestați, iar Neluțu, pentru că a îndrăznit să ia Cultura, a luat 15 ani!

Sigur, nicio asemănare între această nevinovată glumă și crima de trădare de care sunt acuzați niște verzi ostași ai Armatei Române, care, împreună, totalizează cam jumătate de mileniu”.

(Mihai Mălaimare)

Nu Călin Georgescu este problema, ci voi!

Este, probabil, cea mai interesantă revoluție care s-a produs în ultimele sute de ani, comparabilă oarecum cu modul relativ pașnic în care India s-a eliberat de sub colonialismul englez.

Fără violența de care sunt capabile aranjamentele serviciilor secrete și ale rețelei Soroș, această revoluție română va rămâne în istorie pentru efectul devastator pe care îl are și îl va avea asupra tuturor statelor care au fost rănite de mizeria globalistă.

Exemplul românilor va face înconjurul lumii și va sta ca probă că poporul poate spune NU, atât fiecărui politician cât și întregii clase politice în ansamblul ei, cu oamenii și moravurile ei. Așa-zișii proeuropeni se dau de ceasul morții, încearcă să organizeze alegeri, altminteri ilegale, pentru ca rezultatul lor să capete spoiala legalității și, în felul acesta, prin aceleași figuri sinistre, Sistemul să meargă mai departe.

Eu sper să nu izbutească, dar, chiar dacă o vor face, românii vor fi, finalmente, răsplătiți de către celelalte state care le-au luat și le vor lua exemplul, și legalitatea se va restabili și aici, doar că, în acest caz, pedepsele pentru cei care au dat lovitura de stat, pentru cei care au beneficiat de lovitura de stat, pentru cei care s-au angajat în structuri statale ILEGALE, așa cum sunt astăzi toate, va fi cât se poate de MAXIM LEGALĂ.

Discuția despre Călin Georgescu, despre tezele afirmate, despre lucruri care nu vă convin, este superfluă. El se va izbi de aceste lucruri după ce se va instala la Cotroceni și va începe să guverneze.

Până atunci, și sper să nu mai fie mult, nu el este problema, ci VOI!

Revoluțiile soroșiste s-au numit după culori care probabil le plac lor, portocalii, verzi, etc și care induceau simbolistica unui reviriment, fiind, în fapt, reaprinderea scânteii fasciste pe întreaga suprafață a Lumii.

Acest NU este tricolor, și-a câștigat acest drept, și spune, nu induce, spune clar: afară cu VOI!

(Mihai Mălaimare, pe Facebook)

Președintele României sau președintele Antenei 3?

Când iei lumina din America, transformi campania în jocuri de bâlci, iar candidații care s-au pretat la așa ceva merită tot disprețul votanților lor și ai celorlalți.

Eu aș fi vrut să-i văd pe toți și să-i ascult pe toți, chiar dacă unii dintre ei nu-mi plac deloc, dar așa ar fi fost normal, așa ar fi fost profesionist, așa ar fi fost democratic (că tot vă place cuvântul acesta).

Jenant, de-a dreptul jenant să constați că se vede de la o poștă blatul făcut cu unii dintre candidați, că se atacă sub centură cu măsuri diferite, unele sunt făcături, altele sunt exagerări populiste.

Ceea ce s-a văzut însă foarte clar, din păcate foarte clar, a fost modul sinistru în care ura afișată distruge chipurile femeilor frumoase.

Poate că tot ceea ce scriu eu aici nu are nicio valoare și nicio însemnătate, dar unele dintre jurnaliste, altminteri femei realmente frumoase și interesante, pentru câteva secunde deveniseră urâte pentru că erau sub imperiul urii.

Nu știu ce le mâna în luptă, de ce nu au putut să pronunțe atacurile cu măsura cerută de condiția de jurnalist. Poate pentru că nu sunt cu adevărat jurnaliste? Nu știu și nici nu mă interesează!

Mihai Mălaimare, pe Facebook

Mihai Malaimare: “Am lăsat Lumea pe mâna boilor și acum ne mirăm că în jurul nostru este plin de balegă?”

 

Nu am crezut nicio secundă că Lumea poate fi atât de nebună, sau atât de ignorantă, sau atât de dusă cu pluta ca să se lase condusă de niște nenorociți, niște criminali, la urma urmelor! Nu am crezut pentru că nu am avut timp, trebuia să muncesc, trebuia să-mi fac un nume, trebuia să trăiesc. Auzeam că undeva în Africa este un dictator care-și omoară oamenii, îi pune la frigider, îi mănâncă, dar, cum era foarte greu să crezi așa ceva și aproape imposibil să verifici, mergeam mai departe. Dar, de vreo 30 de ani Lumea este complet năucă, valorile s-au disipat, este cât se poate de evident că un om cu capul pe umeri nu are ce căuta în această foșgăială de nebuni, isterici, inculți, trădători, neoameni. Cum a fost posibil așa ceva? Cum de nu am băgat de seamă? Acești nenorociți au trăit printre noi, probabil s-au comportat la fel, cum de nu ne-am sesizat, cum de nu am luat atitudine? De ce am permis unor jeguri să ridice privirea mai sus de sanda (pentru ei, sau cei puși să fie atenți la ce postăm : Ne sutor ultra crepidam!), ba, mai mult, să se instaleze în capul mesei? Poate nici asta nu m-ar deranja foarte tare, numai că râgâie, clefăie când mănâncă, râd prostește și rânjesc mitocănește. Eu nu admit așa ceva la masă, de fapt, așa ceva nu trebuie să fie permis niciunde. Cum am putut face așa ceva? De ce nu am luat atitudine când un grup de tineri (fete și băieți) mergea pe stradă și unul dintre ei râgâia sinistru, iar o domnișoară râdea și-l săruta tandru? Și nu am un răspuns care să mă mulțumească. Am întâlnit multe astfel de ipochimene la viața mea și, da, am trecut mai departe, am preferat să întorc privirea, am considerat că este vorba despre o eroare genetică, una care, la urma urmelor, nu mă privește. Aceasta este marea eroare, suprema eroare, să lași să-ți intre în casă, în suflet, în drumurile tale, în eforturile tale de a trăi drept și cinstit, găunoșenia umană absolută. Iar ea, ca râia, ca o ciupercă, se întinde, se lăfăie și te omoară, până la urmă. Eu am crescut în ideea că trebuie să merg pe stradă în așa fel încât să nu deranjez pe nimeni, iar dacă văd un ins că dă buzna peste mine, să mă opresc, să mă feresc, cine știe, poate omul este grăbit, are o problemă, nu m-a văzut… Dar nu, acum îmi dau seama că omul acela este un bou, puțin la simțire, ca toți boii (fabulă) și întocmai ca rubedeniile sale, dă peste mine nu pentru că este grăbit, nu pentru că are o problemă ci pentru că este bou, iar eu nu ar fi trebuit să mă opresc, nu ar fi trebuit să mă feresc. Boii trebuie opriți, boii trebuie obligați să se ferească de oamenii normali și nu invers. Am lăsat Lumea pe mâna boilor și acum ne mirăm că în jurul nostru este plin de balegă?

 Autor: Mihai Malaimare

Mihai Malaimare: “Și totuși, ceva nu este în regulă”

 

Și totuși, ceva nu este în regulă.

Am fost o țară bogată, suntem pe zi ce trece o țară tot mai săracă! Asta poate fi explicat prin faptul că se exploatează fără milă, fără reținere, fără niciun gând pentru viitor, pur și simplu, cineva lucrează ca un hârciog scăpat într-un siloz de grâne.

Am fost o țară frumoasă și pare că ne străduim, pe zi ce trece, să o sfărâmăm în cutremurătoare dealuri de gunoaie!

Asta se explică prin faptul că nu există ordine, nu există respect pentru frumos, pentru echilibru. Și deja suntem pe un teritoriu imposibil de cuprins cu privirea.

Am fost o țară cu un popor inteligent, cu un IQ mult peste medie! Dacă intri într-un muzeu al tehnicii țărănești, bunăoară, rămâi siderat de acuratețea și subtilitatea soluțiilor. Și, brusc, în doar două decenii, țara asta și-a pierdut statutul intelectual, echilibrul între inteligenți și idioți s-a rupt cu desăvârșire, iar valul mâlos al prostiei murdărește tot ceea ce îi stă în cale.

Asta se explică, cred, prin faptul că Inteligența nu a fost suficient de vigilentă și a adăugat Prostiei Endemice (entitate firească, așa cum este cantitatea imensă de reziduuri la exploatarea unui minereu important) propria ei cantitate de prostie, determinând această maree cumplită, rușinoasă, nedemnă de efortul pentru educație al unui popor normal.

Și, ceea ce este de un haz cumplit de trist, toate structurile media pun în evidență Prostia cu aerul încruntat și sever cu care se anunță conferirea Premiului Nobel pentru orice!

Inteligența românească este un fel de Gobekli Tepe, trebuie acoperită cu mult pământ, mult, deoarece Potopul Prostiei este nimicitor, pentru că va fi demonstrația pentru viitorime că unii au citit cărți și că au avut o mulțime de circumvoluțiuni pe creier, chiar aici, în ceea ce va părea că este doar un pustiu, așa cum Sahara ascunde, incredibil, faptul că a fost cândva o mănoasă și nesfârșită câmpie.

Autor: Mihai Malaimare

Mihai Malaimare: “Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar este, în fapt, o palmă solidă dată nesimțirii globaliste de pretutindeni!”

 

Încerc să mă exprim asupra unor probleme legate de fotbal, chiar dacă experiența mea în domeniu este absolut obișnuită: am jucat portar la o echipă a Liceului din Botoșani cu care am fost într-un campionat regional și, evident, sunt un suporter destul de fleșcăit al echipei noastre naționale.

Ce vedem la acest Campionat Mondial?

Orice, dar nu fotbal. Văd că Angelo Niculescu ar fi trebuit să ia Premiul Nobel pentru a sa temporizare pe care o practica acum aproape jumătate de Secol. Direcția mingii nu mai este către poarta adversarului ci către propria poartă, ceea ce este halucinant și contrazice însăși filozofia fotbalului, așa cum a fost el inventat de către englezi. Culmea este că absolut toate echipele, mari sau mici, joacă același lucru și, din această cauză, acest fotbal nu mai are sclipire. Aici jegurile globaliste au izbutit: au distrus unul dintre cele mai frumoase și mai iubite sporturi de echipă ale lumii și încearcă să ne vâre pe gât o ciorbă sleită. Unde însă au luat-o în barbă este exact acolo unde îi doare cel mai tare:

– ăștia din Qatar nu permit reclama legebetistă

– se cântă imnurile țărilor, ale țărilor și nu ale mizeriei lor globaliste

– spectatorii în lacrimi sărută drapelul țărilor lor și nu mizeria lor globalistă.

Din această cauză mă uit la Campionatul Mondial și, dacă sunt trist pentru că nu mai este spectacol, mă înveselesc atunci când văd gesturi, atitudini, lacrimi ale oamenilor care se simt cetățenii țărilor lor, rudele neamurilor lor, mândri că poartă însemnele țărilor și culturilor lor.

Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar este, în fapt, o palmă solidă dată nesimțirii globaliste de pretutindeni!

Autor: Mihai Malaimare

Mihai Mălaimare: „Nicicând lumea politică românească nu a fost mai penibilă, mai fără caracter, mai ticăloasă”

 

Nicicând lumea politică românească nu a fost mai penibilă, mai fără caracter, mai ticăloasă în ansamblul ei. Nicicând nu a suferit de o amnezie atât de sinistră, încât să nu mai știe în ce țară s-a născut, ce țară are de slujit! Atâta mizerie, atâta prostie îngâmfată, atâta jeg în gândire și exprimare, nu cred să mai fi cunoscut vreo țară. Suntem astăzi pe locul întâi la nemernicie, la aroganță și la puturoșenie! Cred că ne privesc cu uimire și cei care habar nu aveau unde se află România, dar și cei care apucaseră să ne cunoască. O transformare atât de cumplită, în atât de puțini ani nu a mai cunoscut nimeni.

Și dacă ar fi vorba doar de politicieni, încă am mai putea avea o cât de câtă speranță, dar ia încercați să priviți imaginile cu zâmbetele tâmpe ale celor care ofereau lumii prin mizeria „muie psd”, imaginea deformată a filozofiei românești, a gândirii libere, a exprimării neîngrădite, imaginea unui popor în disoluție, un popor pentru care moartea caprei vecinului este singurul deziderat pentru care viața merită trăită!

Distinși concetățeni, l-ați omorât pe Eminescu pentru a doua oară, ați arătat că școala nu a însemnat nimic, că familiile voastre nu au habar de semnificația celor șapte ani de-acasă. Într-o țară atât de generoasă, mai ales cu minoritățile de orice fel, într-o țară atât de bogată și de veselă am ajuns să mă tem să zâmbesc, să-mi fie rușine că toată viața am iubit doar femeile, să mă tem să vorbesc despre familie, despre Ștefan cel Mare, despre Vlad Țepeș, despre istoria mea cu bunele și relele ei, dar a mea, o istorie de care nu-mi este rușine, pentru că mama mea a avut casa deschisă și masa pusă pentru oricine bătea la ușă, român, țigan, evreu, ungur, rus?

Iar acum?!?! Să aflu că vreți să-mi luați casa, că vreți să-mi luați agoniseala de om care n-a fumat, n-a băut, n-a mers la curve să-și irosească banii, atâția câți au fost, să aflu că vreți să mă colectivizați încă o dată, ca pe bunicul meu, pe care bunicii voștri l-au omorât, nașterea mamii voastre de golani, încercați să-mi intrați în curte și în viață și măcar cu unul dintre voi mor de gât! Hai, care ai curaj să faci primul pas?

În urmă cu ceva ani, unul de la Cluj spunea că s-a săturat de România!

Eu m-am săturat să vă văd scuipând pe România, siluind-o ca niște bețivi borâți, m-am săturat să vă tot suport prostia ridicată din nămolul întărit al nespălării, m-am săturat și eu, dar de România ASTA! Pentru că ASTA nu este România mea, nu este România adevărată, nu este România lui Eminescu, ci a celor care l-au exilat în debarale ca să-și poată etala tristețea și frustrările impotenței fizice și morale.

La vreme de noapte fără stele, Sfinxul nostru din Carpați varsă fiere pentru că a trăit atâtea milioane de ani aici în Grădina Maicii Domnului, în Edenul în care Dumnezeu l-a așezat întâiași dată pe Adam, dar atâta necredință, atâta mizerie, atâta spurcăciune nici el nu a putut gândi că se poate.

Doamne Sfinte, dă-ne un semn, dă-ne tărie sau omoară-ne ca pe nenorociții din Sodoma și Gomora, dar nu ne lăsa umiliți și călcați pe gât de jegurile astea! Vine Paștele, Doamne, și am vrea să deslușim în adierea luminii lumânării ce trebuie să facem, și vom face negreșit!

Așa să ne ajuți, Dumnezeu al nostru, al românilor, câți mai suntem, câți am mai rămas!”

Autor: Mihai Mălaimare