Tudor Chirilă s-a trezit!

Tudor Chirilă o spune fără echivoc! Eșecul Schengen un lucru e clar: politicienii nu-si asumă nicio responsabilitate. Nimic. E un spectacol al neasumării!

Artistul Tudor Chirilă spune că toate îndemnurile lansate de politicienii români pentru boicotarea Austriei sunt de fapt perdele de fum menite să distragă atenția de la adevărata problemă, lipsa de asumare a eșecului.

In eșecul Schengen un lucru e clar: politicienii nu-si asumă nicio responsabilitate. Nimic. E un spectacol al neasumării. Desigur, dacă am fi intrat în Schengen am fi avut un spectacol grosolan al emfazei și fuduliei și un festival tv al realizării mărețe. Mă mir că această clasă politică putredă, incompetentă și coruptă nu-i înțelege pe austrieci: oamenii ăia fac ce fac și ai noștri de ani de zile: politizează chestiunea Schenghen, folosesc informații și cifre false, deturneaza sensuri ca să serveasca cat pot de bine un discurs electoral câștigător.

De câte ori această clasă politică paralelă cu nevoile României, dar foarte conectată la pîrghiile producției de averi din afaceri cu statul eșuat, nu s-a folosit de teme false, nu a mințit și distorsionat, nu a alimentat atăt un discurs anti european cât și nenumărate ipoteze conspiraționiste ca să obțină voturi prin manipulare, diversiune, falsa stimulare a sentimentului national si alimentarea unor temeri false?

Austriecii au procedat fara niciun fel de scrupul, fara niciun fel de argument logic, fara nici un argument factual. Veto-ul lor este, de fapt, un gest de politica interna, un vot care chipurile protejeaza Austria de dusmanul migraționist din Romania?

Același tip de joc ca al politicienilor noștri care acum joacă cartea indignării. Se vor indigna însă și atât. Ne vor invita să boicotăm stațiunile de schi din Austria, uitând să ne amintească un lucru simplu: că ei sunt de fapt motivul pentru care am ajuns să boicotăm stațiunile noastre.

La câte spitale regionale am construit în ultimii 30 de ani, autostrăzi, la câte drumuri feroviare am reparat, la câte școli am construit, la câte investiții în reforma instituțiilor statului avem, ar trebui să ne întrebăm și dacă avem cu adevărat vămile alea gata? Că, cu MCV ul și justiția vedem ce se întâmplă.

Este foarte trist că chestiune Schengen va deveni un pretext de lupte politice și o unealtă excelentă de mascare a neputințelor unei clase politice jalnice.

Nu vom vedea asumare, demisii sau solutii coerente. E doar debutul festivalului demagogic românesc care vizează momentul 2024.

 

Sursa: NapocaNews

De vină pentru rezultatele de la Titularizare este clasa politică din ultimii 30 de ani. “Majorarea salarială care ar fi trebuit să se acorde în anul 2020 a fost ‘sărită’ și anul acesta”

 

“Rezultatele Examenului Național de Titularizare sunt eșecul clasei politice care a condus România în ultimii 30 de ani”, afirmă, într-un comunicat transmis Edupedu.ro, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Aceasta susține că “cine vrea să arunce vina doar pe profesori, nu face altceva decât să arunce praf în ochii opiniei publice”. Organizația enumeră cinci greșeli care, în opinia sa, au determinat situația actuală, iar printre acestea menționează salarizarea neatractivă, punct la care notează faptul că majorarea salarială programată inițial pentru anul trecut “a fost ‘sărită’ și anul acesta”.

“Ținând cont de modul cum sunt tratate cadrele didactice, dar mai ales de condițiile în care își desfășoară activitatea, am putea spune că majoritate fac performanță!”, se afirmă în comunicat, care insistă: “Reamintim opiniei publice și politicienilor că aceste rezultate slabe de la concursul de titularizare reprezintă, de fapt, evaluarea activității politicienilor acestei țări. Notele evaluează măsura în care politicienii s-au implicat pentru dezvoltarea României!”

FSLI face din nou aluzie la recentele declarații ale premierului Florin Cîțu, care a spus că nu vrea investiții în educație fără să existe rezultate:

• “Clasa politică din România (…) trebuie să conștientizeze că la o educație de calitate, care ar conduce România la prosperitate, se ajunge numai atunci când va fi o luptă acerbă între tinerii performați pentru a ajunge profesori. Asta se va întâmpla când, în primul rând, vor fi salarii motivante în învățământ! Cei cu putere de decizie care afirmă că așteaptă performanță pentru a da salarii corespunzătoare, gândesc retrograd!”

FSLI enumeră o serie de “greșeli” comise de-a lungul anului care au dus la situația de la Titularizare, inclusiv faptul că “majorarea salarială care ar fi trebuit să se acorde în anul 2020, a fost “sărită” și anul acesta”. Cele cinci greșeli:

“1. Salariile neatractive: “(…) Chiar și în aceste condiții de umilire salarială, majorarea salarială care ar fi trebuit să se acorde în anul 2020, a fost “sărită” și anul acesta și se pare că nu se află pe lista de priorități a actualei guvernări, nici pentru anul 2022, an în care ar trebui să se aplice integral Legea nr. 153/2017”

2. Neglijarea aproape totală de către învățământul superior a formării inițiale a cadrelor didactice (…).

3. Formarea continuă a cadrelor didactice a fost aproape formală, cele mai multe cursuri de formare fiind făcute pentru acumularea creditelor cerute de lege (…)

4. Umilirea cadrelor didactice, în diferite forme, de la critică neconstructivă în spațiul public, până la nepăsarea afișată de clasa politică față de problemele reale și grave ale acestora (…).

5. Birocrația excesivă a transformat cadrele didactice în scribi! (…)”

Sursa: www.edupedu.ro

Clasa politică redusă la tăcere!

 În loc să fie un eveniment pentru reformarea și dezvoltarea României, fondurile europene sunt o veritabilă sancțiune pentru clasa noastră politică. Situația de până acum privind gestionarea banilor publici nu ar fi trebuit sa fie diferită.

Construind instituții peste instituții, cu scheme de personal care le depășesc proporțional pe acelea din state precum Franța și Germania, clasa politică din România a investit masiv în birocrație și simulare instituțională, respectiv în blocajul țării.

Dezinteresul pentru banii europeni a fost o constantă pentru că accesarea acestor fonduri ar fi obligat la o simplificare instituțională pe linia responsabilizării, fără a mai putea opera ascunderea firelor corupției.

Partidele politice, în bloc, nu au specialiști în reforme, pentru că, de fapt, nu există interes în acest fapt. Nu există proiecte de legi care să pună capăt modului fraudulos de folosire a banilor publici. Fiecare partid așteaptă să aplice același tip de proceduri, cheltuielile României fiind cu zeci de mii de funcționari care, vădit, complică lucrurile până la anularea oricărei reforme.

Comisia Europeană nu are cum să dea accept unor proiecte prin care fondurile comunitare sunt subtilizate în cronicizarea unei situații mai mult decât scandaloase.

În asemenea condiții, România nu prea are ce negocia. Numai stabilirea unei agende național- regionale, cu nenumăratele ei urgențe, și reformarea instituțională, în sensul competenței și proiectelor, prin dizolvarea monopolului grupurilor de infracțiune economică, poate da o perspectivă în obținerea banilor europeni.

De ce tace președintele Iohannis?! De ce Guvernul nu scoate o vorbă despre situația de fapt? De ce partidele politice nu ies din cleveteală și atacuri la persoană?

Nu cumva majoritatea oamenilor politici din România, și anexele lor, au drept scop fraudarea banilor publici?

Pentru a obține banii pentru schimbare, România trebuie să dovedească ea însăși schimbarea instituțională, altfel fondurile, oricare ar fi acestea, vor fi legal și continuu blocate.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: cotidianul.ro

Mihai Mălaimare: „Nicicând lumea politică românească nu a fost mai penibilă, mai fără caracter, mai ticăloasă”

 

Nicicând lumea politică românească nu a fost mai penibilă, mai fără caracter, mai ticăloasă în ansamblul ei. Nicicând nu a suferit de o amnezie atât de sinistră, încât să nu mai știe în ce țară s-a născut, ce țară are de slujit! Atâta mizerie, atâta prostie îngâmfată, atâta jeg în gândire și exprimare, nu cred să mai fi cunoscut vreo țară. Suntem astăzi pe locul întâi la nemernicie, la aroganță și la puturoșenie! Cred că ne privesc cu uimire și cei care habar nu aveau unde se află România, dar și cei care apucaseră să ne cunoască. O transformare atât de cumplită, în atât de puțini ani nu a mai cunoscut nimeni.

Și dacă ar fi vorba doar de politicieni, încă am mai putea avea o cât de câtă speranță, dar ia încercați să priviți imaginile cu zâmbetele tâmpe ale celor care ofereau lumii prin mizeria „muie psd”, imaginea deformată a filozofiei românești, a gândirii libere, a exprimării neîngrădite, imaginea unui popor în disoluție, un popor pentru care moartea caprei vecinului este singurul deziderat pentru care viața merită trăită!

Distinși concetățeni, l-ați omorât pe Eminescu pentru a doua oară, ați arătat că școala nu a însemnat nimic, că familiile voastre nu au habar de semnificația celor șapte ani de-acasă. Într-o țară atât de generoasă, mai ales cu minoritățile de orice fel, într-o țară atât de bogată și de veselă am ajuns să mă tem să zâmbesc, să-mi fie rușine că toată viața am iubit doar femeile, să mă tem să vorbesc despre familie, despre Ștefan cel Mare, despre Vlad Țepeș, despre istoria mea cu bunele și relele ei, dar a mea, o istorie de care nu-mi este rușine, pentru că mama mea a avut casa deschisă și masa pusă pentru oricine bătea la ușă, român, țigan, evreu, ungur, rus?

Iar acum?!?! Să aflu că vreți să-mi luați casa, că vreți să-mi luați agoniseala de om care n-a fumat, n-a băut, n-a mers la curve să-și irosească banii, atâția câți au fost, să aflu că vreți să mă colectivizați încă o dată, ca pe bunicul meu, pe care bunicii voștri l-au omorât, nașterea mamii voastre de golani, încercați să-mi intrați în curte și în viață și măcar cu unul dintre voi mor de gât! Hai, care ai curaj să faci primul pas?

În urmă cu ceva ani, unul de la Cluj spunea că s-a săturat de România!

Eu m-am săturat să vă văd scuipând pe România, siluind-o ca niște bețivi borâți, m-am săturat să vă tot suport prostia ridicată din nămolul întărit al nespălării, m-am săturat și eu, dar de România ASTA! Pentru că ASTA nu este România mea, nu este România adevărată, nu este România lui Eminescu, ci a celor care l-au exilat în debarale ca să-și poată etala tristețea și frustrările impotenței fizice și morale.

La vreme de noapte fără stele, Sfinxul nostru din Carpați varsă fiere pentru că a trăit atâtea milioane de ani aici în Grădina Maicii Domnului, în Edenul în care Dumnezeu l-a așezat întâiași dată pe Adam, dar atâta necredință, atâta mizerie, atâta spurcăciune nici el nu a putut gândi că se poate.

Doamne Sfinte, dă-ne un semn, dă-ne tărie sau omoară-ne ca pe nenorociții din Sodoma și Gomora, dar nu ne lăsa umiliți și călcați pe gât de jegurile astea! Vine Paștele, Doamne, și am vrea să deslușim în adierea luminii lumânării ce trebuie să facem, și vom face negreșit!

Așa să ne ajuți, Dumnezeu al nostru, al românilor, câți mai suntem, câți am mai rămas!”

Autor: Mihai Mălaimare

Alina Mungiu-Pippidi: ”Cine poartă în ochi lumina albastră a schimbării, luată direct de la Stăpânul inelelor?”

Liberalii nu au avut nevoie decât de trei luni ca să ne arate care esența gândirii lor:

1. Vechea clasa politică se înlocuiește, nu ca în anii nouăzeci, cu frumoșii tineri ridicați din organizația de studenți, ci cu titrați ai statului paralel, instalați prin ordin de sus în jos fără alegeri (de exemplu la municipiul București). A doua rezervă de cadre rămîn traseiștii de la Pro-România, ALDE, cine s-a mai găsi, până și figuri de la M10 care au schimbat trei partide într-un an ajunseseră în guvernul Orban. În mod ciudat, liberalii cu ochi albaștri au părinți cu ochi mult mai albaștri ca el, numai Dan Voiculescu nu și-a trimis progeniturile se populeze PNL-ul brătienilor (tura asta – sub Tăriceanu, eram pe acolo). Niciunul nu vorbește sau scrie bine, ce să mai vorbim despre cum arată, par scăpați din Robocop, dar ne bazăm că și publicul e automatizat și sondajele cumpărate tot de noi, așa că ura și la gară!

2. Legea electorală se face de cine e la putere în propriul său avantaj indiferent că ani de zile am strigat exact contra acestor instrumente folosite acum ca facilitând frauda: liste suplimentare la liber, schimbări cu câteva luni înainte de alegeri, vor prin corespondență, am digitalizat degeaba evidența populației, că nu se ține seama de ea etc. Rezultatul contează!

3. Concursul pe merit există doar în imaginația unor exaltați, pe moment numim pe-ai noștri în toate pozițiile, inspectorate școlare, agenții naționale și ce o mai fi. Nu există nici măcar un grup de lucru care să plănuiască normalitatea, pentru că normalitatea este de fapt PSD=PNL, acesta e statul, plus PMP și ALDE.

4. Legile care cer studii de impact și fundamentări bugetare, dar și Constituția care definește clar ordonanțele de urgență, sunt bune doar să le cităm contra PSD. Ca atare, dăm ordonanțe prin care pierdem bani serioși de la buget, în energie, sănătate, bănci, fără măcar să îi socotim și fără frica DNA. La procuratură se ocupă Cătălin să-i recicleze tot pe ăia care umblau să își dea doctoratul înapoi sau se legitimau cu protocolul cu SRI.

5. Conflictul de interese în varianta PNL e așa: nu e adevărat că ministrul Sănătății e în conflict de interese că dă o ordonanță menită a satisface nevoile financiare urgente ale sectorului privat în care lucrează el și toți consilierii lui prin transferul direct de sume din bugetul deja subfinanțat masiv al asigurărilor de stat. Nu e în conflict de interese pentru că a opera un bolnav nu e o operație incompatibilă cu a conduce un minister (???). În plus, nici ANI, nici DNA nu o să aibă curajul, că stau cu cizmele pe ele băieții de la servicii (numai că, eroare, Cartel Alfa, după ce a luptat cu PSD trei ani, va reclama ordonanța la DNA, susținuți de întreaga Alianță România Curată). S-o găsi vreun procuror fără doctorat, din acela din filme, să oprească porcăria asta.

6. Legile se scriu direct de către beneficiarii lor, mult superiori celor de sub Vâlcov, pentru că sunt privați. Duse sunt timpurile în care liberalii ajutau sectorul privat prin politici liberale, adică taxe mici, proceduri administrative simple, legislație a muncii flexibilă, curți de justiție care confirmau contractele repede sau cadastre de proprietate la zi și transparente, adică într-un mod universal și integru! Azi e ajutat fiecare grup în parte, în funcție de cât cotizează, în mod cât se poate de particular, pe logica generală că e nedrept ca sectorul privat să nu trăiască și el de la buget, ca cel public. Păi din ce-o să trăiască? Din piața liberă? Glumiți? Așa că hai să anulăm sentințe definitive ale unor curți ca să plătim de la buget datoriile băncilor plrivate, să luăm banii de la dispensarele rurale ca să aibă marile clinici private din urban de prime, să plătim de la buget factura de gaze de la toată lumea ca firmele producătoare să aibă profit și tot așa!

7. Societatea civilă nu o să zică nimic, că e fie a noastră, fie a serviciilor, cine a inventat-o în ultimii trei ani. Mai sunt dintre ăia vechi, nu au murit toți la APADOR sau la SAR? Simplu: băgăm povești cu Soros sau direct serverele de la MapN și STS ca să îi scoată de pe linie, îi aducem noi cumva de pe numărul 1 la trafic ONG pe locul 2, 3 sau 300, depinde de cât avem chef să îi ținem offline.

8. Presa străină? Păi nu mai plătim campania contra PSD (că, vorba aceea, picase PSD), deci poate prin Turcia sau la Aman o să se dea că a picat guvernul Orban, nimic pe Financial Times și ziarele unde contează, care scriau o dată la două zile despre România acum un an, când nu erau știri. Ce, asta e știre, că a picat guvernul? Să nu dea nimic, începând cu Euronews! Le spunem noi când și ce.

Perfectă organizare, nu? Ciorba clocotește ca în furnalele lui Saruman, statul paralel își mai dă cu stînga în dreapta, dar nu contează cîtă vreme ies din glodul fondator, se scutură și strălucesc în costumele lor impecabile cei aleși: Siegfried Mureșan, Remus Pricopie, Violeta Alexandru, Vlad Voiculescu, Sebatian Burduja, noua clasă politică. Rămîne să o digere și electoratul, dar avem ac și de cojocul lui. Lista e mult mai lungă, vă rog să o completați, răspunzînd la întrebarea simplă: cine poartă în ochi lumina albastră a schimbării, luată direct de la Stăpânul inelelor?

A, uitam de USR. USR au și ei un ineluș, ăla de li s-a urcat la cap. Suficient! De cum îl pun oficial pe deget, ai noștri sunt!

One ring to rule them all and in the darkness bind them.

Autor: Alina Mungiu-Pippidi

Sursa: România curată

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române critică aspru clasa politică

Istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, critică aspru – și pe bună dreptate – clasa politică românească în legătură cu situația deplorabilă a românilor din Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia:

„Nu ajunge să vrei să fii ministru ori parlamentar, nu ajunge să candidezi și nu ajunge nici măcar să fii ales ori numit! Abia după alegere sau numire vine greul, iar dacă greul este prea mare, retragerea pentru incapacitate ar fi singura soluție demnă”.

Mai mult: „Serbia, mai recent – Serbia aceasta redusă și umilită de Occident – pretinde că românii din Banatul sârbesc sunt un neam, iar românii din Valea Timocului alt neam, chemat în chip diferit (anume vlah). Este ca și cum ai zice că nemții sunt un popor, iar germanii altul sau, mai clar, ca și cum am zice, noi, românii, că sașii din Transilvania propriu-zisă sunt germani, dar șvabii din Banat nu sunt germani”.

                                                                                                            N.N.

Editorial - „Nu mă miră, mă-ntristează!”

  „Simţeam mirosul de femeie.

Altfel  miros femeile de la ţară,

A aer şi a pământ, altfel simţi natura şi omul.

Stăteam aşa nemişcat,

Şi mă inuda o mare fericire!”

Aşa ne spunea marele actor Ştefan Iordache în poemul lui „Jocul cu viaţa”.  Nu este primul actor român care este şi un foarte bun poet. Îmi vine în minte acum actori-poeţi:  Mircea Albulescu, Ştefan Radoff cu ramificaţii în Copalnic Mănăştur, Emil Botta, clujeanul şi „senatorul melcilor” Dorel Vişan, regretatul regizor, actor şi director de teatru Ion Lucian, imperialul Radu Beligan, sau genialul Toma Caragiu. Ce au în comun?! Dragostea de semeni! Mi-a plăcut titlul lui Iordache „Jocul cu viaţa” pentru că de la poezia lui, gândul mă duce la ...Parlament! Adică de la poezie egal Rai, la Parlamentul României egal ...Poarta spre intrarea în Iad. De ar fi şi acolo criză! Să dea faliment Iadul! Să nu mai intre nimeni acolo!

         Butonând televizorul vineri seara, în ideea de a prinde un film bun, o comedie -  soţia mea Ana a ajuns la concluzia că este mai bine să ne uităm la... emisiunile politice în direct. Câtă minciună, câtă lipsă de respect, câtă golăneală mai poate să existe! Monica Tatoiu se ceartă cu „Jiji” Becali, Serghei Mizil vorbeşte despre Nicu Ceauşescu şi relaţia cu Nadia, Ion Cristoiu despre USL, nu ştiu cine despre divorţul lui Ştefan Bănică de „zâna” Andreea, Urania despre previziunile electoratului pentru anul următor, etc. Crin Antonescu mi-a plăcut la un moment dat. A vorbit direct şi apăsat! El trebuie să reuşească să pună ţara asta în mişcare, cu Victor Ponta alături, altfel e mare bai cu noi ca naţie.

    Trebuie totuşi să-i reamintesc şi Domniei-sale versurile scrise de regretatul Ştefan Iordache din poezia „Jocul cu viaţa”, că noi românii care mai respirăm şi suntem vii chiar gândim că avem o singură viaţă şi nu dorim să fim cobaii  Uniunii Europene sau FMI ori Masonerie şi aşa mai departe. ..

       Dacă nu se va întâmpla nimic pozitiv  în acest mandat USL cu o majoritate covârşitoare, o să spun şi eu ca nepreţuitul actor Ştefan Iordache în recitalul său de nota unsprezece: „Astă seară stau acasă”, ultima replică a lui înainte de a închide ochii: „Români, nu mă miră, mă întristează!”

    Fiind un om curajos asemeni lui Sergiu Nicolaescu, plusez şi spun: „Domnilor din coaliţie: „Munţii noştri aur poartă, / Noi cerşim din poartă-n poartă!”

   Şi ca paharul umilinţei să fie plin pentru noi, vă amintesc că bulibaşa stănescu, cel cu palatele faraonice este ofensat de faptul că fiului lui a fugit cu „o sărăntoacă de româncă”! Doamne, cum ne mai poţi răbda?! Uitaţi aşa de repede cum românii harnici şi muncitori sunt făcuţi ţigani în întreaga lume din cauza lor?! O romanes...

                                                                               Gelu Dragoş

Luptele de idei şi spiritul de gaşcă

           de MIHAI EMINESCU

 Caracterul obştesc al luptelor din viaţa publică a românilor e că în mare parte nu sînt lupte de idei, ci de persoane, că cei mai mulţi, în deplină necunoştinţă de ceea ce combat, dau într-un principiu oarecare c-o orbire şi c-un curaj demn de-o cauză mai bună, condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze, trezindu-se prea tîrziu c-au fost induşi în eroare de ambiţiile vreunei gaşte şi că a lovit într-o ţintă pe care ar fi respectat-o dacă şi-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape.

 Dacă un om e la noi într-adevăr atît de nefericit să profeseze o serie de idei, nu o listă de persoane, e în pericol de-a-şi vedea ideile întoarse şi răsucite de adversarii lui, pretinşi politici, după placul acestora, va vedea trăgîndu-se din ele concluzii nemaiauzite, cari lui nici prin minte i-au trecut vreodată, şi în fine se va vedea citat înaintea opiniei publice după şoapte, după calomnii acreditate prin repetarea papagalicească din partea celor uşori, nu însă în virtutea unor enunţări sau fapte determinate, cari pentru toată lumea rămîn aceleaşi. Căci în aceste discuţii nu e cestiunea de-a afla adevărul, ci din contra de-a acredita un neadevăr, nu de logică, ci de eristică; cestiunea e de a taxa pe adversar de ceea ce vrei să-l taxezi, potrivească-se epitetul sau nu. Aparenţa ţine locul adevărului, înduplecarea locul convingerii.

 Unei asemenea maniere de-a vedea avem noi a mulţumi titlul de reacţionari.

În zădar am protesta, în zădar am cere să ni se probeze o singură tendenţă reacţionară în înţelesul adevărat al cuvîntului, adecă tendenţa de-a ne-ntoarce la teocraţia şi feudalismul evului mediu, în zădar am dovedi că nici prin vis nu ne-a trecut de-a fi ceea ce ni se impută că voim a fi şi că faptele noastre toate sînt contrarie acelei aserţiuni gratuite, adversarii noştri, dacă n-au minte, au cel puţin o gură, o gură ce pare a-şi fi arogat pe seamă-şi atribuţiunile tuturor celorlalte calităţi intelectuale pe care natura obicinuieşte a le dărui oamenilor. Dacă nu voieşti să crezi fără a cerceta, dacă nu juri că frazele apocaliptice, plivite din discursurile revoluţiilor franceze, sînt adevăruri absolute, nu meriţi a şedea alături cu unicii naţionalişti, unicii români, unicii patrioţi, cari se bucură de privilegiul de-a fi monopolizat pe seama lor toate ideile mari şi frumoase. Ei singuri au dreptul de-a face paradă cu patriotismul lor, căci dacă n-ar face atîta măcar, ar şti sau ar putea să facă altceva mai folositor? Domnia absurdă a frazei a mers atît de departe încît ei înşii şi-au deschis ochii şi merg pe calea pe care odinioară o numeau reacţionară.

 Nu sîntem dar contra nici unei libertăţi, oricare ar fi aceea, întrucît ea e compatibilă cu existenţa statului nostru ca stat naţional-românesc şi întrucît s-adaptează în mod natural cu progresele reale făcute de noi pînă acuma. Numai pe terenul acesta găsim că o discuţie e cu putinţă. Cine susţine însă ca absolute şi neînlăturabile principii a căror aplicare ar fi echivalentă cu sacrificarea unui interes naţional, acela nu poate fi omul nostru.

 Aşteptăm dar ca, pe multe terenuri ale vieţii publice, spiritele oneste, de orice opinii s-ar fi ţinut pîn-acuma, să simtă nevoia unei reacţiuni sănătoase şi conforme cu trebuinţele actuale ale ţării, aşa că reacţionar va fi un titlu de merit chiar pentru mulţi din aceia cari pînă astăzi dădeau acestui cuvînt senzul reînvierii privilegiilor şi feudalităţii. Reacţiunea noastră se intemeiază pe convingerea că ţara nu mai poate merge cu această organizare laxă, favorabilă naturilor catilinare şi reputaţiilor uzurpate, fără de pericolul de-a înceta să fie ţară românească, pe convingerea în fine că statul e asemenea un produs al naturei, care are legile organice după care trăieşte şi că, dacă se introduce o legislaţie artificială în locul celei care s-ar fi potrivit şi ar fi rezultat din stadiul organic al lui, arbitrariul unei asemenea substituţiuni se traduce în crize acute, ce pot pune capăt esistenţei noastre chiar.  http://www.certitudinea.ro/