MINISTRUL EDUCAŢIEI: STATUTUL PROFESORULUI TREBUIE SĂ FIE REFLECTAT PRIN SALARII CORESPUNZĂTOARE

Ministrul Educatiei, Adrian Curaj, a declarat ca societatea trebuie sa aiba grija ca statutul profesorului sa fie reflectat si prin salarii, venituri corespunzatoare.

 "Eu cred ca societatea trebuie sa aiba grija ca statutul profesorului sa fie reflectat si prin salarii si venituri corespunzatoare acestui statut. Este o abordare de respect fata de cei care formeaza si contribuie esential la viitorul Romaniei. (...) Am incredere ca, in contextul in care vom avea grija de stabilitatea economica a Romaniei, cresterile vor veni natural", a spus ministrul, dupa ce a participat la evenimentul "Impactul nostru in educatie", organizat de Fundatia Teach for Romania.

El a precizat ca sustine "cea mai buna varianta dintre scenariile existente" privind cresterea veniturilor cadrelor didactice.

 "Sustin cea mai buna varianta si dinamica cea mai buna dintre scenariile existente care pun la un loc expresia clara ca educatia este prioritate, dar si pragmatismul clar: acestia sunt banii pe care ii avem si oricat ne-am stradui... A fost discutata si agreata (varianta- n.r.) si momentul in care vom iesi impreuna si o vom anunta", a afirmat demnitarul.

Adrian Curaj a amintit ca 9% dintre cadrele didactice sunt platite cu ora, in cumul.

"Asta inseamna ca avem majoritatea posturilor acoperite. Pe masura ce iesirile din sistem se vor produce natural trebuie sa avem grija sa ne asiguram de calitatea celor nou veniti in sistem. Esentiala este calitatea in educatie si atunci important este sa ii pastram pe cei performanti, indiferent pe ce cale vin si de unde, ca sunt tot timpul acolo, ca sunt pensionari care lucreaza in sistem.
Eu cred ca trebuie sa dam extrem de multa atentie celor care vin cu calitate, cu devotament pentru scoala. Nu cred ca varsta este un filtru", a declarat ministrul Educatiei. Portal Invatamant

Sindicaliştii din educaţie protestează pe 1 iunie după ce negocierile privind salarizarea au eşuat

Negocierile dintre sindicaliştii din învăţământ şi reprezentanţii Ministerului Muncii au eşuat, profesorii urmând să declanşeze acţiuni de protest în Capitală pe 1 iunie, au declarat, luni, reprezentanţii sindicatelor pentru MEDIAFAX.

Sindicaliştii din învăţământ s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţii Ministerului Muncii, pentru o nouă rundă de negocieri privind salarizarea. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de propunearea Guvernului şi spun că miercuri vor avea loc acţiuni de protest în Capitală.Potrivit liderului Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, propunerea Guvernului a fost pentru o corecţie de 5% în grila de salarizare, ceea ce ar însemna creşteri doar pentru o parte a cadrelor didactice.

"Negocierile au durat 30 de minute. Am propus o creştere salarială de 10% de la 1 ianuarie 2017 sau de 5% de la 1 august 2016 şi de încă 5% de la 1 ianuarie 2017. Propunearea Guvernului a fost pentru o corecţie de 5%. Acesta este lucrul care ne-a nemulţumit", a declarat pentru MEDIAFAX liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Miercuri, 1 Iunie, va avea loc în Capitală un marş de protest al cadrelor didactice, la care se vor alătura elevi şi părinţi.

"Vom comunica rezultatul negocierilor în teritoriu. Cel mai probabil, oamenii nu vor fi mulţumiţi şi în proporţie de 99% marşul de protest va avea loc", a mai adăugat liderul FSLI, Simion Hăncescu.

"Toate unităţile din ţară sunt pregătite să vină la Bucureşti pentru marşul de protest", a adăugat şi Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater.

Sindicaliştii susţin că acţiunile de protest ar putea fi suspendate dacă Guvernul găseşte o soluţie acceptabilă.

În jur de 15.000 de profesori, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor ieşi în stradă pe 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, a declarat Simion Hăncescu preşedintele FSLI pentru MEDIAFAX încă de săptămâna trecută.

Care va fi statutul sfinților într-o lume aflată în plin proces de decreștinare?

Luându-ne după formă, respectiv după ritmul în care se construiesc lăcașurile de cult (cele 18 confesiuni dețin 27.384 de biserici, din care 8413 au apărut după Decembriadă, 1578 fiind în construcție la 31 decembrie 2015), noi, românii postdecembriști, am fi tentați să credem că n-avem motive să ne temem de catastrofalul proces al decreștinării, el deocamdată făcându-și de cap doar pe meleagurile apusene, motiv pentru care papa Francisc caută cu înfrigurare șocante formule de adaptare a catolicismului (viitori cardinali din rândul femeilor, credincioși homosexuali etc.) la profundele și ireversibilele schimbări moral-spirituale ale enoriașilor. Dar nici liniștit nu poți fi când ai în fața ochilor minții următorul triptic:

            1)Invazia, practic îngenuncherea Europei (până acuma doar a Europei occidentale) de către  mahomedanii fanatici și – potrivit sinistrului plan Kalergi – cota obligatorie de neomigratori  ce ne va fi în curând impusă și nouă, astfel ca locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei (SUE) să devină „o subumanitate bestializată de amestecul rasial”, altfel spus o turmă multietnică ușor de controlat și dominat de către păpușarii planetari. Iar dacă asta este miza jocului politic, și sigur asta este după cum se desfășoară lucrurile (înaintarea pas cu pas spre deplina globalizare), toate teoriile vehiculate în perioada interbelică despre necesitatea încrucișării raselor (bunăoară, se susținea sus și tare că rasa albă și-ar datora însușirile artistice amestecului străvechi al unei însemnate părți din ea cu rasa neagră!) nu sunt decât praf aruncat în ochii mulțimilor întru atingerea țelului fixat.

            2)După cum scriam într-un articol anterior, dezvoltarea cantitativă (extensivă) sau pe orizontala creștinismului prin construirea de tot mai multe biserici, este în strânsă și inseparabilă legătură cu religiozitatea, respectiv cu credința aparentă, dar are extrem de puțin de-a face cu verticala credinței adevărate.

            3)Actuala nebunie a mașinismului de pe întinsul României este cea mai concludentă probă că moda românilor se situează de regulă în urma celei apusene, că adică este nevoie de niscaiva timp până când la noi face furori ceea ce la ei deja s-a perimat. Să dea bunul Dumnezeu ca moda decreștinării (sic!) să nu urmeze același tipic!

*

            Revenind la statutul sfinților, deosebit de importantă pentru justa apreciere a temei în dezbatere este precizarea că membrii comunităților creștine de început (creștinismul primitiv sau apostolic) aveau deodată statutul de frați și sfinți! Vasăzică, atunci sfințenia se dobândea relativ ușor (spun „relativ ușor” deoarece am în vedere persecuțiile la care au fost supuși creștinii în primele trei secole) prin ceremonia baptismală. Respectiva ceremonie cuprindea trei acte:

            a)Catehizarea sau actul prin care solicitantului pocăit sub aspect spiritual și material (în acele vremuri bunurile congregației erau comune, iar femeia era pentru prima dată în istorie egala bărbatului) i se făcea cunoscută învățătura creștină, mai exact sfaturile, minunile și promisiunile Mântuitorului, toate acestea trebuind să fie însușite și cu strictețe respectate.

            b)Botezul cu apă (al doilea act) se săvârșea după o zi sau două de post, catehizatul fiind scufundat în apă, de preferință într-un râu. Dar, acolo unde nu exista o apă curgătoare sau posibilitatea scufundării catehizatului într-un vas mai mare umplut cu apă, botezul se făcea prin turnarea unei cantități de apă pe capul acestuia. Căci, ne spune Alexandru Babeș în eseul Sfinții – mit, legendă, adevăr, eseu apărut în anul 1972 la Editura Enciclopedică Română, „Această scaldă simboliza «baia nașterii din nou», «nașterea din apă»”.

            În paranteză fie spus, nu doar spălările rituale în mozaism și purificarea prin botez în creștinism sunt de origine mesopotamiano-egipteană (multiplele întruchipări ale apei, precum înțeleptul și binefăcătorul Ea, zeul apelor la babilonieni, sau egipteanul Hapi, zeul revărsării Nilului), dar – ne înștiințează același Al. Babeș - „Aici sunt adunate, pare-se, o mulțime de idei, parte venind dinspre greci (din filosofia lui Thales miletianul și a lui Heraclit efeseanul), parte venind dinspre mesopotamieni și egipteni (din reprezentările acestora despre apă ca izvor și substanță a lumii întregi)”.

            3)Al treilea act consta din punerea mâinilor deasupra capului botezatului, gest prin care cel care boteza (botezătorul) îi transmitea neofitului Duhul Sfânt, astfel consacrându-l Celui ce toate le-a făcut și Fiului Său (de-abia în secolul al IV-lea, mai precis în vremea împăratului Constantin s-au făcut primii pași concreți pentru afirmarea dogmei Trinității).

                Odată ceremonialul consumat, proaspătul creștin era considerat frate și sfânt, adică intra în societatea sfinților, deoarece pe-atunci sfințenia era înțeleasă ca o calitate umană. Practic, așa cum lesne se poate deduce din Epistolele noutestamentare, pe întreaga perioadă a creștinismului apostolic substantivul sfânt era identic cu acela de creștin.

            Ulterior lucrurile s-au schimbat. Era urmarea schimbărilor suferite de Biserică (din luptătoare a ajuns triumfătoare după curmarea de către Constantin a persecuțiilor și ridicarea creștinismului la rangul de religie de stat), precum și a scindărilor apărute în interiorul cultului: cler-masa credincioșilor, creștinism cult-creștinism popular. Iar păstorii (preoți și ierarhi) au suferit transformări atât de mari, încât Athanasie cel Mare ajunsese să se plângă că, dacă odinioară (perioada creștinismului de început) vasele erau de lemn și inimile preoților de aur, în vremea lui vasele au ajuns de aur și inimile preoților de lemn...

            Drept urmare, calitatea de sfânt nu mai este ca înainte starea dobândită prin botez, ci ea este atribuită pe bază de merite și după moarte (desigur, cu excepția preoților și mai ales a ierarhilor, aceștia – potrivit formulelor de adresare – fiind considerați sfinți încă din timpul vieții): la catolici prin beatificare, iar la ortodocși prin canonizare. Aceasta face ca înafară de fondul comun de sfinți (cu toții aparținînd primelor trei veacuri: apostolii, ucenici acestora și martirii sau mucenicii), martiriul fiind „un prim coridor prin care apar sfinții” (Al. Babeș), fiecare din cele două mari biserici creștine (catolică și ortodoxă) să-și aibă sfinții ei, îndeosebi de la marea schismă din anul 1054 încoace. Cu următoarele două sublinieri:

            -bisericile protestante și neoprotestante se limitează la sfinții biblici, ele neavând un cult al sfinților;

            -în comparație cu rivala ei ortodoxă, biserica romano-catolică nu doar că veacuri la rând a deținut monopolul absolut în ceea ce privește misionarismul (de-abia din secolul al XVII-lea este concurată de protestanți), dar stă mult mai bine și la capitolul sfinți.

            Că vrei au ba, abundența de sfinți specializați ai catolicismului (nu sunt numai patronii unor localități, dar au dobândit specializări pe meserii, bresle și...afecțiuni: Sf. Anton este invocat în cazul bolilor de piele, Sf. Apolonia pentru durerile de măsele etc.) te duce cu gândul la generosul panteon al vechilor greci, unde zeii ba patronau anumite cetăți-state (zeița Atena patrona Atena, Artemis cetatea Efes, Apollo localitatea Delfi), ba diferite îndeletniciri: Hefaistos era cu fierăritul, Hermes cu negustoria, Poseidon cu navigația ș.a.m.d.

            Cum spuneam, ortodocșii nu vor să rămână de căruță. Așa că, ne înștiințează Al. Babeș, după decuparea ortodoxiei în biserici autocefale sau naționale, au apărut și sfinții   naționali: Calinic la români, Boris la bulgari, Boleslaw la polonezi, Vladimir la ruși etc.

            N.B.O mențiune specială în acest sens merită Bartolomeo de Las Casas (1474-1566), despre care aflu de pe internet că încă n-a fost beatificat de biserica romano-catolică, deși procedura de beatificare a demarat în anul 2000. De fapt el a meritat statutul de sfânt cât timp a fost în viață, căci în calitate de episcop de Chiapa (Mexic) a luat apărarea amerindienilor măcelăriți de supușii Castiliei și Aragonului. Pentru acest țel cu adevărat uman și creștinesc nu numai  că a trimis la curtea Spaniei nenumărate plângeri și rapoarte, ci chiar a traversat de 13 ori oceanul ca să bată la ușa regelui Carol Quintul, a lui Filip al II-lea și a tuturor puternicilor zilei, inclusiv la ușile ferecate ale prinților bisericii catolice, dar a sfârșit prin a fi declarat nebun, judecat de tribunalele Inchiziției, iar opera Scurte relatări despre distrugerea Indiilor i-a fost arsă pe rug.

            Iată de ce mă întreb ce se va întâmpla cu sfinții, în prima fază cu cei catolici, acuma când este vizibil reculul creștinismului apusean (în curând Marea Britanie va ajunge prima țară din lume decreștinată) și când se scrie negru pe alb despre sfârșitul credinței (cartea lui Sam Harris intitulată Sfârșitul credinței. Religie, teroare și viitorul rațiunii).

            Sighetu Marmației,                                                       George PETROVAI

              23 aprilie 2016

PROFESORII DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AU PRIMIT STATUTUL DE AUTORITATE PUBLICĂ

Profesorii din invatamantul preuniversitar primesc un statut special, asemanator statutului politistilor, care le ofera mai multa protectie. Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, a anuntat investirea cadrelor didactice de predare, conducere, indrumare si control din invatamantul preuniversitar in statutul de autoritate publica.

Fiind incadrati ca autoritate publica, in momentul in care profesorii sunt agresati fizic sau verbal, organele judiciare se pot autosesiza din oficiu.

Proiectul legislativ care ofera cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar statutul de autoritate publica vine in intampinare problemelor cu care acestea se confrunta zi de zi, cu atat mai mult cu in ultimii ani s-a constatat scaderea accentuata a respectului acordat de elevi si chiar de parintii lor corpului profesoral.

Un studiu realizat de Ministerul Educatiei arata ca profesorii romani sunt jigniti, amenintati si batjocoriti de elevi sau de reprezentantii lor legali, multe astfel de secvente sunt inregistrate sau filmate si postate pe retelele de socializare.

Va prezentam in continuare proiectul legislativ in acest sens:

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege

Art. 1. (1) Personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control din invatamantul preuniversitar este investit cu exercitiul autoritatii publice pe timpul si in legatura cu indeplinirea atributiilor de serviciu,in limita competentelor stabilite prin Statutul personalului din invatamant.

(2) Autoritatea functiei nu poate fi exercitata in interes personal.

(3) Personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control din invatamantul preuniversitar beneficiaza, in exercitarea atributiilor specifice functiei, de protectia acordata similar functiilor de autoritate publica.

Art. 2. In aplicarea prevederilor art. 1, personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control se bucura de:

- respect si consideratie fata de persoana sa si fata de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari si tertiari ai educatiei, precum si din partea celorlalte cadre didactice;

- un climat de ordine, disciplina si respect, in timpul desfasurarii actului educational in contexte formale, nonformale si informale;

- autoritatea de a lua decizii oportune,  care sa ii permita sa mentina un mediu adecvat in timpul procesului de predare-invatare-evaluare, dar si pe parcursul desfasurarii de activitati extrascolare;

- sustinerea parintilor sau reprezentantilor legali ai beneficiarilor primari ai educatiei, in realizarea actului educational;

- dreptul de a aplica sanctiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare si functionare al unitatii de invatamant;

- protectie juridica adecvata pentru indeplinirea sarcinilor;

- sprijin si implicare din partea autoritatilor, inclusiv a celor care au atributii in domeniul invatamantului, pentru asigurarea tratamentului, consideratiei si respectului cuvenit functiei, in raport cu importanta sociala si sarcinile specifice;

- beneficiul campaniilor desfasurate la nivel national si local, de catre autoritatile administratiei publice, pentru cresterea consideratiei si prestigiului social.

Art. 3. In vederea asigurarii dreptului instituit prin art. 1, institutiile si autoritatile publice colaboreaza cu personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control.

Art. 4. In cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, in scris, de personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control, in exercitarea atributiilor specifice functiei, se prezuma a fi reale, pana la momentul demonstrarii situatiei contrare.

Art. 5. (1) Amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte ori omorul savarsite impotriva unui persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control, aflata in exercitarea atributiilor de serviciu sau in legatura cu exercitarea acestor atributii, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.

(2) Savarsirea unei infractiuni impotriva unui persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control ori asupra bunurilor acesteia, in scop de intimidare sau de razbunare, in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.

(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza faptele comise in conditiile alin. (2), daca privesc un membru de familie al persoanei care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control.

 Art. 6. (1) In cazul savarsirii de infractiuni impotriva unui persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control, urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror, in conformitate cu dispozitiile art. 56 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Directorii unitatilor /institutiilor de invatamant  precum si orice persoana ce exercita o functie de conducere, de indrumare si control care, in exercitarea atributiilor lor, au luat cunostinta de savarsirea unei infractiuni impotriva personalului didactic de predare, a personalului didactic de conducere, de indrumare si control, sunt obligate sa sesizeze de indata organul de urmarire penala si sa ia masuri pentru ca urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba sa nu dispara.

(3) Procurorul  se sesizeaza din oficiu daca afla, pe orice alta cale decat cea prevazuta alin. (2), ca s-a savarsit o infractiune impotriva unui persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control si incheie un proces-verbal in acest sens.

                                                                    Alexandra BANU

Oraşul Şomcuta Mare redevine din nou comună?!

Mai multe localităţi din judeţul Maramureş au alt statut decât le-ar permite Constituţia României. În cauză sunt 18 unităţi administrativ-teritoriale care funcţionează ca oraşe sau comune, cu toate că nu îndeplinesc condiţiile impuse de legislaţia în vigoare.

   Legea 351 din 2001 a fost modificată şi completată de două ori prin legile 100, din 2007, şi 106, din 2010. Acestea conţin articole care impun un număr minim de locuitori în unitatea teritorială respectivă. Potrivit legislaţiei, un municipiu ar trebui să aibă o populaţie de 40.000 de persoane, un oraş ar trebui să aibă cel puţin 10.000 şi o comună, 1.500. Cu toate acestea, potrivit datelor oferite de recensământul de anul trecut, un număr de 18 unităţi administrative au un statut nepotrivit, fără ca vreo autoritate să ia măsuri.

    Alt criteriu introdus priveşte existenţa unui procent minim de locuinţe dotate cu instalaţii de încălzire centrală. Astfel, în cazul municipiilor, 45% din totalul locuinţelor trebuie să deţină încălzire centrală, iar pentru oraşe, 35% dintre locuinţe.

ORAŞE CARE AR PUTEA FI TRANSFORMATE ÎN COMUNE:

Condiţie pentru a fi oraş - 10.000 locuitori

Cavnic - 4.862

Dragomireşti - 3.191

Săliştea de Sus - 4.856

Seini - 8.770

Şomcuta Mare - 7.455

Tăuţii Măgherăuş - 6.896

Ulmeni - 7.078

 COMUNE CARE AR PUTEA FI DESFIINŢATE:

Condiţie pentru a fi comună - 1.500 locuitori

Ariniş - 1.072

Asuaju de Sus - 1.406

Băseşti - 1.392

Bicaz - 1.113

Boiu Mare - 1.116

Coaş - 1.370

Gârdani - 1.124

Oarţa de Jos - 1.217

Poienile Izei - 947

Vima Mică - 1.423

Informaţie furnizată de către cons. jr. IOAN DRAGOŞ, director executiv C.J. Maramureş

Statutul unora dintre semenii noştri...

PROBABIL UNII DINTRE SEMENII NOŞTRI AU AVUT ŞI AU ,SIMPLU SPUS,    DOAR STATUTUL DE COPII AI CELOR CARE I-AU NĂSCUT ŞI CRESCUT

 Unii dintre cetăţenii acestor plaiuri rostesc expresii cum ar fi:"Ce a fost cutare sau cutare,inainte de a ajunge fie director, administrator, avocat, preot, parlamentar, medic, etc.

Sigur că cei care sunt interesaţi de asemenea aspecte o fac ori din simplă curiozitate ori din invidie şi răutate sau din dragostea faţă de aceştia. Când vedem că respectivii mai "îngână"aşa: "Uite-l, bă, pe acela că s-a ajuns( într-o postură menţionată mai sus), că înainte a fost fie: fierar, agricultor, cioban, ţăran, etc, toţi putem adresa expresii contra acestor "purtători de bârfe"că ei n-au fost, probabil, înainte de ceea ce sunt, nici fierari nici agricultori, nici ciobani, nici ţărani. N-au avut probabil alt statut decât, simplu spus,de copii ai celor care i-au născut şi crescut.   

                                                                   VASILE DAN MARCHIŞ