Se afișează postările cu eticheta tezaur viu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tezaur viu. Afișați toate postările

luni, 13 septembrie 2021

Mariţa Grigor, un tezaur viu al Maramureşului


 Atunci când vorbim despre oameni tezaur și valori naționale vă propun să o cunoaștem pe Marița Grigor.

O definiție a feminității pure și reale, eroism și sacrificiu într-o mână de om cu un zâmbet cât imensitatea întregii lumini a seninului ceresc. O femeie care a înfruntat viața cu eroismul unei întregi armate de ostași destoinici care au respins durerea și întristarea, sacrificându-se pentru cei dragi.
Am strâns-o în brațe, cu teamă și grijă. Firavă și fragilă, s—a ridicat în cele două cârje (care o ajută să nu simtă lipsa piciorului pe care viața i l-a sacrificat) fără să se oprească din a-mi ura de bine. Am simțit dorința de a îngenunchea așa cum o fac în fața statuii “Maicii Sfinte”.
În timp ce îmi vorbea, din povestea vieții ei, mi-am luat pilula de optimism spunându-mi că atunci când îmi va fi greu mă gândesc la acest munte de feminitate care doncolo de greutățile trupești și sufletești și-a educat spiritul să înflorească la fiecare contact cu oricare alt suflet care îi iese în cale. Din vorba și zâmbetul domniei sale mi-am luat binecuvântarea și m-am simțit norocoasă pentru că în cămăruța sufletului meu am mai adăugat o comoară.
Mulțumesc plecată, Maică Mariță! Să vă dea Dumnezeu sănătate, alături de fiu și de nepoată, pe care musai trebuie să ajungeți să o vedeți cu studiile terminate, împlinită și la casa ei.
Mulțumesc fiului Grigor Firicel-Gavril, pentru implicarea în proiectul taberei “Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă în tine anotimp!”
Mulțumesc celor trei coordonatori: Vasile Bele, Dragos Gelu, Nelu Danci, pentru că mi-au înlesnit onoarea de a cunoaște acest monument de modestie feminină, și tezaur uman!
Iar pentru voi, dragi prieteni, am rugămintea de a vă rezerva puțin timp să ascultați o poveste aparte, a unui om contemporan cu noi. Garantez că nu veți regreta nimic și veți fi mai bogați sufletește.

Daniela VÂLCEANU

Accesati https://www.youtube.com/watch?v=PSxv-voVu-c&ab_channel=CuIosifpecoclauri