Documentele oficiale intrate în posesia noastră scot la
iveală faptul că numai pentru traduceri, deplasări şi drepturi de autor, Mircea
Cărtărescu a primit de la Institutul Cultural Român, doar între anii 2009-2012,
uriaşa sumă de 4.086.887.500 lei, bani proveniţi de la bugetul statului.Cu
aceşti bani s-a construit artificial imaginea unui scriitor pe care, chipurile,
toate editurile de pe planetă s-ar fi îngrămădit să-l traducă, cînd (sic!), de
fapt, toate traducerile din străinătate erau rodul unor aranjamente de culise,
prin care se sifonau banii publici! Cărtărescu a avut în aceşti ani un statut
privilegiat între scriitorii români. În timp ce majoritatea oamenilor de litere
îşi publică operele în regie proprie, încercînd, cu eforturi de neînchipuit, ca
volumele să ajungă în librării, el, Cărtărescul, primea bani de la stat şi
pentru a-şi scrie cărţile (rezidenţele nu sînt incluse în statistica de mai
jos), şi să le publice, şi să fie traduse în toate limbile pămîntului, şi să
aibă cronici prin diverse publicaţii, şi să le lanseze prin toate capitalele
lumii, dar şi pentru ca autorul să se relaxeze după un astfel de efort, fiind
însoţit deseori şi de familie! Aşa s-a creat acest mit al scriitorului Mircea
Cărtărescu, veşnic candidat la Premiul Nobel, statut pentru care autorul
„Levantului” trebuia să plătească. Şi a „plătit”, devenind editorialist
săptămînal al lui Traian Băsescu, patronul oficial al ICR, pe care l-a pupat
prin toate părţile, l-a hiperbolizat pînă la greaţă („e un preşedinte pentru
alte coordonate istorice”), de care, însă, se despărţea ori de cîte ori
sondajele arătau că acesta va pierde puterea! Cum reveneau lucrurile la normal,
Cărtărescu iar se punea pe pupat. Şi tot aşa, în toţi aceşti opt ani din urmă.
Vă prezentăm mai jos cifrele oficiale obţinute din evidenţa ICR din ultimii
ani, referitoare la Mircea Cărtărescu, care arată dimensiunea unui jaf
nemaiîntîlnit în cultura românească, prin care armata de troglodiţi din jurul
ICR reuşise să pună pe picioare o adevărată reţea, folosită deseori chiar în
jocurile politice.
Două plăţi pentru o singură carte?
Primul tabel arată sumele cheltuite de ICR pentru
traducerile unor cărţi ale lui Cărtărescu, mai exact „Orbitor”, „De ce iubim
femeile?” şi „Travesti”. Precizăm că Mircea Cărtărescu, pentru întreaga sa
operă, a încheiat un contract de exclusivitate cu Editura Humanitas, astfel
încît o parte din banii primiţi de la ICR intră automat şi în contul lui Gabriel
Liiceanu pentru dreptul de copyright! Numai în 2009, ICR a plătit 1.235.170.100
lei pentru traducerea romanului „Orbitor” în limba franceză sub tilul „L’Aile
tatouée”, (Orbitor. Aripa dreaptă), Editura Denoël, Paris, 2009, traducere în
limba franceză de Laure Hinckel. Deşi aceasta este singura traducere din
Cărtărescu apărută în 2009, observăm în tabelul alăturat că în acest an se
plătiseră două facturi: una de 49.078,69 RON şi alta de 74.438,32! Explicaţiile
acestei ciudăţenii trebuie să fie oferite de către cei care au gestionat pînă
acum banii ICR-ului. La aceste sume se adaugă, după cum se vede în tabelul 3,
suma de 5.205,88 RON, reprezentînd cheltuieli de deplasare, necesare, probabil,
pentru lansarea cărţii în Franţa. Dar, iată lista completă a plăţilor făcute de
către ICR pentru Mircea Cărtărescu:
TRADUCERI DIN MIRCEA CĂRTĂRESCU
Anul 2009
ORBITOR
49.078,69
ORBITOR
74.438,32
TOTAL 2009
123.517,01
Anul 2010
ORBITOR
48.204,76
DE CE IUBIM FEMEILE
19.516,34
TOTAL 2010
67.721,10
Anul 2011
ORBITOR
58.260,29
TRAVESTI
15.149,78
ORBITOR
17.366,00
TOTAL 2011
90.776,07
Anul 2012
ORBITOR
54.230,99
TOTAL 2012
54.230,99
TOTAL TRADUCERI
336.245,17
DREPTURI DE AUTOR PENTRU MIRCEA CĂRTĂRESCU
Anul 2010
2.276,00
Anul 2011
24.552,00
Anul 2012
14.917,94
6.303,00
TOTAL DREPTURI DE AUTOR
48.048,94
DEPLASĂRI PENTRU MIRCEA CĂRTĂRESCU
Anul 2009
5.205,88
Anul 2010
2.484,06
Anul 2011
14.324,48
Anul 2012
2.380,22
TOTAL DEPLASĂRI
24.394,64
TOTAL CHELTUIELI
PENTRU MIRCEA CĂRTĂRESCU
408.688,75
Este incredibilă uşurinţa cu care Patapievici, în cîrdăşie
cu Gabriel Liiceanu (titularul copyright-ului), au risipit cu Cărtărescu peste
4 miliarde de lei de la buget, adică echivalentul a 1000 de pensii amărîte,
exact în perioada în care Guvernul Boc tăia chiar aceste pensii mici,
impozitîndu-le pe motiv că nu mai sînt bani la buget!!!
Cărţi cu paşaport
turistic!
Reamintim că aceste peste 4 miliarde de lei au fost
cheltuite pentru Mircea Cărtărescu doar între 2009-2012, autorul fiind clientul
banilor publici şi în anii anteriori, însă cifrele respective nu ne-au parvenit
încă. Iată şi lista traducerilor apărute în perioada la care facem referire: -
L’Aile tatouée, (Orbitor. Aripa dreaptă), Editura Denoël, Paris, 2009
(traducere în limba franceză de Laure Hinckel); Cegador (Orbitor. Aripa
stângă), Editura Funambulista, Madrid, 2010 (traducere în limba spaniolă de
Manuel Lobo Serra); El Ruletista
(Ruletistul), Editura Impedimenta, Madrid, 2010 (traducere în limba spaniolă de
Marian Ochoa de Eribe); Orbitor. Kroppen (Orbitor. Corpul), Editura Bokvennen,
Oslo, 2010 (traducere în limba norvegiană de Steinar Lone); De Wetenden (Orbitor. Aripa stângă), Editura
De Bezige Bij, Amsterdam, 2010 (traducere în limba neerlandeză de Jan Willem
Bos); Der Körper, (Orbitor. Corpul),
Editura Zsolnay Verlag, Viena, 2011 (traducere în limba germană de Gerhardt
Csejka); Lulu (Travesti), Editura Impedimenta, Madrid, 2011 (traducere în limba
spaniolă de Marian Ochoa de Eribe; Blinding, (Orbitor), Editura Archipelago
Books, New York, 2013 (traducere în limba engleză; Γιατί αγαπάμε τις γυναίκες
(De ce iubim femeile), Editura Allotropo, Atena, 2011 (traducere în limba
greacă de Panos Apalidis; Corpul (vol. II al trilogiei Orbitor), 2012, Editura
vieneză Paul Zsolnay; Jurnal.
1994-2003, 2012, Editura Albert Bonniers din Stockholm; De ce iubim femeile,
2012, la Plymouth, Marea Britanie; Aripa dreaptă (vol.III din Orbitor), 2012,
Editura Bokvennen, Oslo, Norvegia;
Travesti, 2012, Editura Impedimenta, Madrid. Ca să avem tabloul complet
al tratamentului preferenţial de care beneficiază Mircea Cărtărescu, iată ce
acţiuni de promovare anunţă editura Humanitas numai pentru lansarea a două
cărţi, „Corpul” în Austria şi „Jurnal” în Suedia:
„În perioada 24 oct.- 3 nov. în Austria, Elveţia şi Germania
cu lecturi publice în Berlin, Leipzig, Frankfurt, Salzburg, Viena, München,
Basel şi Zürich... Turneul de promovare din Suedia va cuprinde întâlniri cu
publicul la Stockholm, Göteborg şi Malmö, evenimentul principal fiind o
discuţie publică la Litteraturhuset din Stockholm”. Ne poate spune actuala
conducere a ICR cît urma să coste huzurul lui Cărtărescu din această toamnă?
Şi, mai ales, dacă fondurile destinate mai sînt valabile? De fapt, toate
mofturile acestea legate de „promovare” nu sînt decît banale pretexte pentru o
excursie prin Europa, nicidecum semnul vreunui interes din partea iubitorilor
de literatură din diverse ţări! Dovada? Iat-o! Dacă lecturaţi lista de mai sus
a cărţilor lui Cărtărescu, traduse între 2009-2012 (ca să înlăturăm orice speculaţie,
precizăm că lista a fost copiată după Wikipedia şi completată cu datele de pe
site-ul editurii Humanitas), veţi observa subliniate cu literă roşie două
dintre ele: Der Körper, (Orbitor.
Corpul), Editura Zsolnay Verlag, Viena, 2011 (traducere în limba germană de
Gerhardt Csejka; Corpul (vol. II al
trilogiei Orbitor), 2012, Editura vieneză Paul Zsolnay; Aşadar, aceeaşi carte,
vol. 2 al romanului „Orbitor”, care are subtitlul „Corpul”, este tradusă în
2011 la editura Zsolnay din Viena, iar un an mai tîrziu este tradusă din nou la
aceeaşi editură! Nu era suficientă suplimentarea tirajului dacă prima tranşă
s-a epuizat aşa de rapid? Şi dacă în 2011 chiar s-au bătut austriecii şi nemţii
pe cartea lui Cărtărescu, de ce trebuia să se mai organizeze în 2012 acţiunea
de „promovare”? Ori, nu cumva tirajul din 2011 era aproape confidenţial şi, un
an mai tîrziu, trebuiau să mai fie storşi nişte bani de la buget, mizîndu-se pe
faptul că nimeni nu va îndrăzni să controleze vreodată ICR-ul, adică instituţia
aflată sub pălăria Preşedinţiei?
Iată de ce, noua conducere a ICR trebuie să ne comunice
urgent că a stopat suma prevăzută pentru plimbările din această toamnă ale lui
Mircea Cărtărescu!
Ce este, de fapt, „Orbitor”?
Nu e locul aici să analizăm opera lui Cărtărescu şi nici nu
vom face acest lucru, rezervîndu-ne plăcerea pentru altă ocazie. Totuşi, cîteva
chestiuni trebuie să fie reţinute. Conform propriilor declaraţii din
interviuri, Mircea Cărtărescu a scris acest roman „sub influenţa lui Thomas
Pynchon”, aşa cum „Levantul” (des citita carte de către Traian Băsescu şi Elena
Udrea) fusese scris sub influenţa lui James Joyce. De altfel, chiar de la
primul volum de versuri, Cărtărescu a fost acuzat de plagiat, scandal care, la
vremea respectivă, a fost stins cu formula: „a împrumutat tehnica
enciclopedizant-alexandriană de la T.S. Eliot”! Aşadar, putem să vorbim despre
orice altceva la Cărtărescu, dar nu şi despre originalitate, trăsătură pe care
suţinătorii săi se străduiesc s-o sublinieze în ciuda evidenţelor. Ce este
original la Cărtărescu este stilul vulgar pe care croşetează eventualul discurs
literar. L-a exersat chiar şi în poezie, cititorii noştri fiind deja
familiarizaţi cu volumul „40238 TESCANI”, despre care am mai scris aici (vezi
la http://www.cotidianul.ro/si-nevasta-lui-cartarescu-este-abonata-la-banii-icr-182519/),
volum pe care criticul Alex. Ştefănescu îl numea „text în grup” pentru excesul
de sexualitate din interiorul său. Acolo, împreună cu viitoarea lui soţie,
poeta Ioana Nicolaie, pe atunci nevasta bunului său prieten Gelu Vlaşin,
Cărtărescu scria „celebrele” versuri: „Numai când mi-am băgat botul în sexul ei
blond, un tip mustăcios, cu ochi negri şi cu nasul drept s-a iţit dintre
cârlionţi şi mi-a băgat limba drept în gură”. Apetenţa pentru astfel de formule
poetice s-a păstrat şi în „Orbitor”, unde personajele sale (cum singur scria
într-un fel de drept la replică) spun pe şleau: „îmi bag pula în regina
Angliei”! Sîntem curioşi cum a fost tradusă această expresie în engleză şi care
este reacţia autorităţilor în faţa acestei adevărate crime de lèse-majesté.
Despre începutul scrierii romanului „Orbitor” ne povesteşte chiar soţia lui
Cărtărescu într-un interviu din revista „AS”, nr. 872 din 2009: „Pe noi ne-a
ajutat plecarea la Berlin. Mircea deţinuse o bursă importantă a statului german
şi l-am însoţit. Timp de aproape doi ani am stat departe de ţară, de prieteni,
de familie, dar nedespărţită de Mircea nici o secundă. Nici pînă la pîine nu
mergeam separat. Asta ne-a legat extraordinar, dar mi-a dat şi o senzaţie de
inadecvare, în momentul în care ne-am reîntors în ţară şi a trebuit să îmi
găsesc un loc de muncă. Mircea m-a cerut în căsătorie într-un autobuz
berlinez”. Dacă poate cineva să ne explice ce a stat la baza (sic!) acestei
burse germane, ar fi foarte bine, dar este ilogic ca un scriitoraş din România
(şi asta era pe atunci Cărtărescu) să primească o bursă din partea statului
german pentru... a scrie un roman! Iar în acea bursă, o adevărată rezidenţă de
creaţie, să meargă împreună cu – în acea vreme – amanta sa! Şi huzurul familiei
Cărtărescu n-a încetat odată cu acea bursă. Ne dă amănunte tot soţia lui, care,
cu o naivitate teribilă, povesteşte mai departe: „Eu şi Mircea ne-am scris
cărţile în străinătate. Am mers în diverse locuri unde el a primit burse sau
rezidenţă. Ni se asigurau casă şi bani suficienţi cît să trăim decent şi să ne
permitem să ducem şi copilul la grădiniţă. Am avut un noroc extraordinar. Şi
acum, abia aştept să plecăm la Berlin. Îl vom lua şi pe Gabriel cu noi şi-l vom
înscrie la şcoală acolo”.
Toate aceste ciudate finanţări pentru un scriitor român îl
fac pe Mircea Cărtărescu nu numai un profitor al banilor de la bugetul statului
român, ci şi un client al finanţărilor transnaţionale, în spatele cărora nu pot
sta interese literare, ci de altă natură. Cum şi-a decontat el aceste
privilegii poate că am afla doar dacă am citi cu atenţie articolele sale din
presă, căci, nu întîmplător, ditamai scriitorul, veşnic abonat la Premiul
Nobel, a scis săptămînal editoriale politice prin ziare!
Dar, ceea ce aşteptăm imediat de la cei responsabili este
explicarea sumei uriaşe cu care a fost susţinut Cărtărescu cu bani din bugetul
şi aşa sărac al României. Căci nu este el buricul pămîntului, pentru ca, dintre
toţi scriitorii români, să beneficieze de huzur, în timp ce toţi ceilalţi se
chinuiesc să-şi scoată cărţile prin sponzorizări mărunte care abia asigură un
tiraj de cîteva sute de exemplare! Ca să nu mai vorbim de traduceri în vreo
limbă de mare circulaţie, în timp ce Cărtărescu, pe bani publici, cred că este
tradus şi în limba urşilor polari!
Deşi nu este în literatură decît un compilator, prin
susţinerea mai marilor băsişti spirituali ai acestor vremuri, Cărtărescu dă
impresia că el este cel care-i întinde pe spate gelul potrivit lui Gabriel
Liiceanu, în celebra scenă din romanul filosofului, „Scrisori către fiul meu”,
unde se vorbeşte despre „voluptatea” şi „răsfăţul” duşului matinal, urmate de
geluirea hoitului.
Căci ce altceva este dispreţul faţă de banii publici, din
care se dau pensii amărîţilor, dacă nu o voluptate şi un răsfăţ, pe care
anumiţi scriitori le-au împrumutat de la politicienii care-şi cumpără stikuri
de buze şi creme anale din banii statului? Dacă nu cumva raportul de influenţă
o fi invers!
Ion
Spanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu