Blestem de dragoste
Când ti-o fi lumea mai draga,
sa-ti pice dreapta beteaga
si s-ajungi, la cap de pod,
cersetor, slut si narod.
Din puterea ta a plina,
supta de vreo curvistina,
sa ramâi sfrijit ca paiul,
urle-ti versul ca buhaiul,
limba sa ti se-mpleteasca,
sa vorbesti pe pasareasca,
sa te topesti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!
Sa nu fie boala rea,
care-n tine sa nu dea!
Ardite-ar focul, mangalul,
sa fii scopit ca muscalul!
Cânte-ti popa din Scriptura,
sa-ti vaz dafinul pe gura!
Crai parsiv, din tiganie,
ca m-ai omorât de vie,
când m-ai luat din casa fata,
cruda si nevinovata,
si m-ai spintecat în doua
sub cerul cu luna noua.
Si-n loc sa ma iei mireasa,
m-ai lasat sa zac bortoasa
si te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde si-a dus mutul iapa!
Dar de-o fi si-o fi sa vii,
iar în brate sa ma tîi,
sa-mi saruti tâta si gura
si sa-mi stingi din sân arsura,
Vedea-te-as tot cum te stiu:
’nalt, balan si cilibiu,
cu ochi arzatori ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!
Cântic de poteraşi
Negre toate sunt pe ei:
flinta scurta, caii zmei,
sufletul si ochiul strâmb,
cizma-nalta în carâmb,
capul împietrit, de plumb.
Si cum vin pe drumul mare,
cu inima-n cingatoare
rasuciti, iscoditori,
lasa-n urma lor fiori
si presara groaza neagra
peste noaptea muta-ntreaga.
Trec, daca li-i gust sa treaca
si în mintea lor descarca,
de rasuna pâna-n vale,
fum si stele din pistoale.
T;iganie, neagra satra,
ti-ai pus steag-basmale-n poarta,
în vârful plopilor luna
si stelele, câte una,
agatate-n palimar
ca un galbin felinar.
T;iganie, tiganie,
doar cin' te-a vazut te stie!
T;iganie, neagra-sluta,
cin' te vede nu te uita!
Peste bordeiele toate,
cade noaptea tot mai noapte;
din potcoave si caiele
bat tiganii sori si stele.
Un cal necheza sotâng,
izbit la piciorul stâng
si tipa cucosi, de sticla,
la Cârciuma lui Costica.
La Costica din Hotar,
ciocnesc paharele rar,
ciocnesc bardace de var,
plâng viorile nebune,
vântul li se-ncurca-n strune,
si prin noaptea tot mai noapte
vântul gol fluiera soapte.
Picasera la chindie
Sân-Pietru si cu Ilie
gatiti ca de sindrofie;
între cer si-ntre câmpie
si-au pierdut, zorind sa vie,
aurita lor tichie.
Dar daca e chef, sa fie:
s-or gasi în tiganie
talere de jar, o mie!
Maica Domnului si ea,
printre stelele-albine,
s-a-mpuns într-un maracine,
într-un galbin tep de stea,
într-o lacrima de foc
si cam schiopata la joc.
T;antos calca-n urma lor
starostele spoitor.
Luna noua sta pe zare,
o lebada plutitoare.
Luneca prin noapte, moale,
felinare si basmale;
fragede ca niste crangi
dantuiesc subtiri tiganci:
pentru mândrii musafiri
dantuiesc tiganci subtiri
valuri tremurate rar,
la Costica din Hotar.
T;iganie, neagra satra,
cu basmale-n steag la poarta,
stinge-ti felinarul verde
ca potera mi te vede!
T;iganie, tiganie,
doar cin' te-a vazut te stie!
T;iganie, rai beteag,
nu te uita cui i-esti drag!
Lasa-ti doar vântul vioara
sa-ti mai cânte pe afara!
Peste cheful tiganesc,
arnauti se napustesc;
plâng, sub iutile copite,
scânteietoarele strivite.
Vine potera calare,
neagra ca de-nmormântare;
negri sunt, larma nu fac,
dar pe unde trec e jale
c-au tesut un zodiac
din fum negru de pistoale.
A ramas acu pustie
veselita tiganie.
Si sparg boarea noptii reci
poterasii, patruzeci.
Toate au întepenit;
si rachiul din clondire,
ca sa nu fie pilit,
s-a varsat într-o tingire.
Peste câmpul negru, gol,
zboara tipetele stol,
bat calcâiele pamântul,
sabii suiera ca vântul.
Urca râpe si poteci
poterasii, patruzeci
si din flinta, mii de bice
suiera-n vazduh alice.
Când au trecut de hotar
i-a strâns batrânul satrar:
Sân Pietru avea o rana
si-n brate o fetiscana
mai mult moarta decât vie
ratacita pe câmpie
cu cinstitul Sfânt' Ilie.
Toata noaptea prin paduri
rasunau împuscaturi.
Maica Precista cea buna
muia degetul în luna,
strângea brusturi, balarii,
sa-i descânte pe copii
cu scuipat din sfânta-i gura,
de plâns si sparietura.
Si potera, neagra fiara,
lasa-n urma foc si para:
a mai mândra dintre fete
avea tâtele taiete;
celelalte, despletite,
alergau înnebunite
si-nfloreau vazduhu-n drum
negri trandafiri de fum.
Când n-a mai ramas bordei,
abia pe la ceasul trei,
luminata-n funduri, zarea
parca-si legana spinarea.
T;iganie, biet salas,
se tot duc cei poterasi;
pe ei îi înghite drumul,
de tine s-a ales scrumul.
T;iganie, tiganie,
doar cin' te-a iubit te stie!
Doar în mine mai traiesti
dantuind negre povesti.
Rică
Bate-un vânt pe ulicioara
peste inima amara,
bate-un vânt prin tiganie
peste inima pustie,
vânt usor de primavara
cu parfum de domnisoara.
Treci vântule fara teama
ca nu te mai baga-n seama
nici-o piranda-mpudrata
cu buzele de muscata!
Poci, tu vântule, sa treci,
ca focul lor n-o sa-l seci
si nici lacramile lor
dupa Rica din Obor!
Îl faceau toti zurbagiu,
dar altul ca el nu stiu:
al mai prima barbugiu,
cutitar, caramangiu,
ca un fante de spatiu.
Ca nu era nici o fata
de el neamurezata,
nici nevasta cu barbat
sa nu-l fi râvnit la pat.
Si-avea ochii de migdale
de catau la el cu jale,
si-avea ghiersul cântator
de catau la el cu dor,
Rica - fante de Obor.
Când trecea prin cartier,
avea pasul de boier,
leganat si nepripit
unde se stia iubit.
De se lasa cu bataie
(ca avea dusmani o droaie!),
atunci o facea de oaie,
ca pâna sa scoti cutitul,
el îti si lua piuitul.
N-avea pe lume pareche:
purta cercel la ureche
si-avea degetu-nflorat
c-o piatra de matostat.
Noaptea, când venea matol,
zicea din gura, domol,
ca un vânt care se duce
în inima, s-o usuce,
ca steaua tremuratoare
de clipeste-n bolta mare.
Uite-l, asta era Rica:
el de nimeni n-avea frica,
de nimeni nu se ferea,
cât este lumea de rea!
Si cum venea într-o seara
senina, de primavara,
un tigan mai maruntel
se tot da pe lânga el:
- "Da, ba Rica, o tigare!"
Când cata prin buzunare,
parsivul, cu mâna scurta,
i-a bagat cutitu-n burta.
Rica s-a-ndoit nitel
da' l-a muclit pe misel
de-a sunat si baba-n el.
Vaicareala mare-n strada,
au dat toti buluc, gramada:
sângele-i curgea siroi
ca apa dintr-un butoi.
Toata partea muiereasca
a sarit sa-l oblojeasca,
dar el nu vroia deloc;
se tinea doar de mijloc
si si-a pus o barza-n cioc,
a aprins-o si-a zâmbit:
- "Ce-o sa mor dintr-un cutit?"
Pân' vin ai de la Salvare,
mai poci sa trag o tigare!"
Asa era Rica - tare.
Se cruceau tiganii toti,
(mardeiasi, giolari si hoti)
si tigancile-nlemnite
se tânguiau pe soptite.
Aoleo, ce n-ar fi dat
sa-l vaza pe Rica lat;
dar el, drept ca palimarul,
îsi tinea doar bracinarul
cu o mâna, apasat
si umbla în lung si-n lat
Rica - fante-njunghiat.
Iesea luna dintr-un nor
rosie ca un bujor
si batea un vânt de seara
subtirel, pe ulicioara
ca un plânset în suspine.
Dar Salvarea nu mai vine...
Rica s-a lasat pe vine
si s-a-ntins pe îndelete
rezimat de un parete.
Craii toti, de bucurie,
se faceau ca îl îmbie:
- "Spune ba, tot te mai doare?"
El tacea cu ochii-n zare.
- "Vrei Rica, sa joci barbutu?"
Dar el tot facea pe mutul.
Una, cum dadea sa-l frece,
a tipat - ca era rece!
Si când a sosit Salvarea
din el mai ardea... tigarea.
Bate vânt, lacrima pica
dupa inima voinica!
Plânge-l inima amara
ca s-a dus în primavara
ca o apa d-a usoara
si ca fumul de tigara!
Cânta-l ghiers si du-l departe
pe Rica - fante de Moarte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu