sâmbătă, 23 februarie 2013

La mulţi ani, Gelu Dragoş!

                                                                                    de Ionuţ BUDA

Astăzi distinsul intelectual maramureşean Dragoş Gelu împlineşte 46 de ani şi atât cititorii cât şi colaboratorii Izvoare Codrene, îi urăm un călduros La Mulţi Ani, multă sănătate şi multă putere de muncă!
Jurnalist, profesor şi poet Dragoş Gelu se caracterizează drept: "sociabil, altruist, apolitic, ecologist convins, iubitor de frumos".  Îi citesc diversele editoriale pe teme social-politico-culturale doar de câteva luni însă am sesizat in tonul articolelor dumnealui un spirit ironic, critic, obiectiv şi o luciditate însoţită de un subiectivism inerent care dă un contrast plăcut scrierilor sale. De la temele locale până la cele de interes naţional jurnalistul Gelu Dragoş participă în mod direct la evenimente, cu mult patos, transmiţând un apel la o normalitate aparent imposibilă în societatea românească, putând fi considerat un model pentru tinerii studenţi de la Jurnalism ce vor să urmeze această profesie.
Din această triplă ipostază a personalităţii sale, Gelu Dragoş insuflă elevilor dumnealui dragostea pentru cultură şi creaţie, fiind aşadar şi un bun pedagog. Prin blogul Izvoare Codrene, cât şi prin articolele din presa locală maramureşeană, Gelu Dragoş promovează cultura într-un veac al inculturii şi dă şansa valorilor locale să se exprime.
În încheiere îi urăm multă sănătate şi îi dorim să continuie să scrie cu acelaşi patos şi obiectivitate. La mulţi ani, Dragoş Gelu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu