luni, 17 februarie 2014

Aniversare. „Necenzurat” a împlinit 9 ani de când este pe piaţa media din România!

Trebuie să recunosc că am emoţii şi mă cuprinde nostalgia când mă gândesc la ceea ce a însemnat şi înseamnă NECENZURAT şi fondatorul lui, scriitorul şi omul de televiziune IOAN ROMEO ROŞIIANU pentru românii de dincoace şi dincolo de Prut şi în special pentru maramureşenii neîndreptăţiţi de autorităţile statului român. Eu am venit ca proaspăt absolvent de Jurnalism la ziarul tipărit (am mai prins ultimele 4 numere, în 3 dintre ele având şi articole; ştiu că am debutat cu un articol de sport în care vorbeam de Rădoi că lasă Steaua naşului său pentru banii cu miros de petrol a şeicilor!).  Şi eram tare mândru deoarece în acel moment scriau nume grele a presei maramureşene în săptămânal, numai dacă mă gândesc la Ioan Romeo Roşiianu, Nicu Scheianu, Valeriu Sabău, Vasile Morar, Cornel Sabou, Dragoş Hojda, Lavinia Ghedan, Nicolae Petricec, etc) după care am continuat să public în ziarul electronic „Necenzurat”. Înainte de a fi „spart” ( de mai multe ori!!!) de hackeri era cel mai citit ziar electronic din judeţ şi poate din întreaga Transilvania!
    În momentul de faţă sunt poate cel mai vechi redactor pe care-l are redactorul şef al ziarelor Necenzurat, ŞtiriMM, eSăracul, Credinţă Adevărată, motiv pentru care doresc să vă spun câteva lucruri. Uşa redacţiei Necenzuratului a fost mereu deschisă pentru oamenii care în momentele grele, disperate, în care nu mai aveau la cine bate în a-şi găsi DREPTATEA apelau la dânsul. Simţul civic al redactorului şef este peste media multora dintre confraţi. De multe ori şi-a periclitat viaţa, sănătatea, familia în a scoate la iveală matrapalzâcurile făcute de cei aleşi de către noi, în a face bine judeţului, oraşului în care locuim. N-are rost să vorbesc despre luptele duse cu parlamentari corupţi, poliţişti cu rang şi funcţii înalte, cu primari, oameni politici, instituţii, etc
    La nouă ani de la apariţia acestui ziar  în presa electronică maramureşeană, noi îi dorim să rămână la fel de vigilent ca şi până acum, să-i informeze pe cititorii lui fideli cu promtitudine, obiectiv, şi aşa cum ne-a obişnuit, cu prestanţă! La mulţi ani NECENZURAT!


                                                                                Gelu Dragoş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu