De mai bine de o lună de zile se aude de o viitoare ruptură
între PSD şi PNL. Cert este faptul că doar miniştrii penelişti au fost
remaniaţi. De cei a lui Ponta şi Dragnea nu se atinge nimeni. Zilnic pe
posturile TV, dar în special pe B1, Antena 3, Realitatea TV, Romania TV, TVR
News, liderii naţionali se suspectează şi acuză! Şi atunci, mă întreb: Ce să
mai creadă „boborul”?! Trist e faptul că aceştia în conferinţele de presă, dar
şi unii confraţi „comit” multe greşeli gramaticale, au un limbaj de mahala şi
...ne mint pe faţă. Ca în cazul accidentului aviatic unde nimeni nu este cu
adevărat de vină, adică să plătească penal moartea a două fiinţe umane!
Pe harta corupţiei din Europa stăm prost, iar faptul că un
fost prim ministru este în penitenciar, un europarlamentar, generali de poliţie
şi armată, miniştri, deputaţi şi senatori, procurori şi judecători, primari,
doctori, lideri de sindicat, nu oglindeşte adevăratul flagel al corupţiei din
România. Cred că nici 30% dintre cei corupţi NU sunt închişi! Gândiţi-vă numai
la Blejnar, la cazul „Flota”, la Liviu Dragnea şi alegerile parlamentare, la
dosarele: „Loteria Română” şi George Copos, „Căprioara”, „Vaccinul”, „Rompetrol
şi Dinu Patriciu”, „Tracia-Asesoft” şi Sebastian Ghiţă, etc. Cert este că unele
dosare au fost blocate de instanţă iar altele s-au prescris la trecerea a 3 ani
de când zac pe masa vreunui procuror sau judecător cu interese, ca să nu zic
influenţabil.
Interesant e
faptul că toată lumea ( Ministerul Justiţiei, ÎCC, DNA, ANI, Parlament,
Poliţie, Preşedinţie, servicii secrete, etc) se luptă cu corupţia, dar ea,
corupţia, asemeni balaurului din poveste îşi înmulţeşte capetele. Vorba aceea:
„Toţi corupţii, toţi penalii,/Traseiştii şi venalii/Sunt de condamnat la
voi,/Da-i primim cu drag la noi...”Gestul învăţătoarei Blându (ce nume frumos a
avut scorpia!) ne duce cu gândul că acest flagel se învaţă de către români încă
din clasele primare. Personal, de azi nu mai dau bacşiş nici la ospătăriţa mea
favorită! Să ştii Lili!!
Ultima oră! Crin
Antonescu l-a propus în locul lui Radu Stroe pe Klaus Iohannis la M.A.I. iar
ministrul economiei Andrei Gerea a demisionat! Ieri demisionase şi ministrul finanţelor
Chiţoiu!Evident, toţi de la PNL. Putem înţelege din aceste „rotiri de cadre” că
Antonescu vrea să-şi consolideze poziţia în partid şi în USL şi implicit în cea
de viitor candidat la preşedinţia României! Se joacă tare „monşer” şi încă n-a
început oficial campania electorală!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu