Arenele din Parcul cu Platani vor găzdui începând de astăzi,
7 iulie 2014, primul turneu WTA organizat vreodată în România. Competiţia
feminină o are ca principală favorită şI atracţie pe a treia jucătoare a lumii,
Simona Halep, a cărei prezenţă a atras ca un magnet iubitorii de tenis la
casele de bilete. Fanii Simonei au epuizat încă de duminică toate biletele
pentru ultimele cinci zile ale turneului, iar prima apariţie a lui Halep se va
produce miercuri după-amiază, 9 iulie,când o va întâlni în primul tur pe
franţuzoaica Kristina Mladenovici. Constănţeanca a venit la Bucureşti pentru
a-şi apăra punctele cucerite cu un an în urmă la Budapesta, turneu a cărui
licenţă a fost mutata în capitala ţării noastre.
Simona a fost asaltată de copii, fiind singura care a
zăbovit pe teren alături de ei pe toată durata acţiunii. Imediat, fata care
poartă speranţele românilor pentru înalta performanţă în sport a susţinut o
conferinţă de presă. În primul rând, ea a spulberat îngrijorarea legată de
accidentarea suferită în semifinala de la Wimbledon, pierdută în faţa
canadiencei Bouchard. “Mă simt destul de bine fizic, a fost vorba de o entorsă
uşoară în meciul cu Bouchard. Voi fi aptă de joc miercuri şi cu siguranţă voi
da totul pentru a ajunge spre finala turneului de la Bucureşti. Sunt pregătită
să joc cinci meciuri în cinci zile, am destule meciuri în picioare, sunt puternică
din punct de vedere fizic şi am mai jucat în acest ritm, nu doar o dată. Mi-aş
dori să fim în primele opt toate româncele. O finală între românce ar fi cel
mai frumos lucru pentru noi, pentru spectatori şi pentru turneu”. Întrebată
despre planurile de viitor, Simona a răspuns: “Vreau mult mai mult în tenis.
Visul meu este să ajung şi mai sus. Este superb să joci pentru ţara ta. Sper să
fiu şi mai sus şi sper să ajung aproape de Nadia, Hagi şi Ilie Năstase. Eu sunt
un produs sută la sută la românesc, întotdeauna m-am antrenat în ţară şi cu
siguranţă că tot aici voi rămâne şi pe viitor”. Sursa Jurnal.ro
Cristi Someşan

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu