În strădania de a
susţine comunităţile româneşti din diasporă, în Baia Mare a luat fiinţă
Asociaţia Culturală „Boema OJT” care îşi propune, înainte de toate, să sprijine
material, spiritual şi cultural dorinţele şi iniţiativele românilor din afara
graniţelor naţionale, în efortul de a-şi promova şi manifesta liber drepturile
lor culturale ajutîndu-i să nu uite niciodată că adevărata lor patrie este
România.
Activitatea de sprijinire şi colaborare a început prin
participarea asociaţiei la manifestările românilor din dreapta Tisei unde am
organizat, împreună aniversarea Zile naţionale a României şi împlinirea a 140
de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, manifestare care a fost
onorată de prezenţa în Baia Mare la bustul poetului a ununi important grup de
intelectuali români din Ucraina. (vezi foto). Manifestările s-au bucurat de
sprijinul nemijlocit oferit de Teatrul din Baia Mare prin persoana maestrului
Claudiu Pintican. Acţiunile noastre s-au
concretizat şi prin donarea de cărţi româneşti pentru liceul din Solotvino, în
faţa căruia se află bustul lui Mihai Eminescu. Aceste acţiuni au fost posibile
prin strânsa colaborare prin membrii Societăţii Carpatine de colaboborare româno-ucraineană
„Maramureş Solotvino” a cărei preşedintă este inimoasa doamnă Anica Bococi,
secondată de cunoscutul profesor de limba română şi de istorie Ioan Huzău,
redactorul şef al ziarului „Maramureşenii”.Dorinţa noastră este ca relaţiile
dintre românii de pe ambele maluri ale Tisei să cunoască un curs cât mai
ascendent mai ales dacă avem în vedere potenţialul puternicului grup de
intelectuali solodvineni care activează în cadrul societăţii „Maramureş
Solodvino” (Dan Diana, Alina Grai, Ioan Modîrcă, Ioan Pop şi alţii), la fel şi
pe camarazii noştrii întru ale culturii: Vasile Dragomir, Ananei Gagniuc,
Adrian Man, Cristian Mareş, Dragomir Ignat, Nicolae Scheianu şi mulţi mulţi
alţii. Asociaţia „Boema OJT” îşi propune ca pe viitor legăturile cu fraţii noştri
din disporă să aibă o formă organizată, generată de includerea acestora în mai
multe proiecte de colaborare transfrontalieră. Proiecte viitoare din care
menţionăm pe cele legate de menţinerea identităţii naţionale a românilor din
zona Poroşkovo, organizarea în comun a manifestărilor legate de Ziua Naţională,
etc şi în general a tuturor manifestărilor menite să contribuie la menţinerea
unor legături cât mai strânse între românii de pretutindeni. De asemenea, dorim
ca autorităţile atât cele de la nivel local cât şi cele de la nivel naţional
prin Departamentul Românilor de pretutindeni să ne sprijine pentru ca
idealurile noastre de menţinere continuă a spiritualităţii româneşti, acolo
unde se află români, să se poată realiza.
col. Mihai
Cozma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu