miercuri, 23 martie 2016

EVOLUȚIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ÎN ROMÂNIA

               Se scrie mult despre evoluția învățământului în țara noastră, se schimbă manualele, unele nu ajung la timp în școli pentru a putea fi distribuite elevilor:  altele sunt însoțite de C.D.-uri-nefolosibile-toate făcute în grabă și pentru a se arăta o schimbare în sens evolutiv.
            Atunci m-am întrebat dacă există  această evoluție cu adevărat?!
             Răspunsul a fost atât pozitiv cât și negativ, bineînțeles  și din partea colegilor de la catedră.
             După anul 1989 sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost lăudat- dar și criticat: dacă s-ar fi pornit de la factorul uman din școli , s-ar fi putut ajunge la o pregătire a tinerilor conform cerințelor sociale, pregătindu-i pentru integrare în societate-deoarece nu avem nevoie numai de intelectuali.E bine ca la începutul școlarizării elevii să-și construiască o bază solidă de cunoștiințe și abilități practice; de la gimnaziu fiecare elev să se îndrepte spre acea formă de școlarizare care e conformă cu abilitățile dobândite și cu îndrumarea școlară și familială: ori, la noi,  elevul după ce termină gimnaziul este dezorientat: nu-și găsește un drum în viață care să-l avantajeze. 
             Sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării: comparativ cu țările U.E. competivitatea forței de muncă din România din punct de vedere al educației și competențelor (abilităților) este încă redusă. În cadrul studiului PISA aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanțe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, față de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană.
               S-ar putea ca pe viitor conducătorii noștri din învățământ să manifeste mai mult „CURAJ”în abordarea problemelor învățământului în așa fel ca el să fie legat de practică și să pregătească elevii încă din clasele primare pentru viață.
                        STUDIUL PISA - CONCLUZII ALE ANALIZEI CAUZELOR
                Anul 1960-Învățământ obligatoriu de 4 ani.
Problemă:
Un țăran vinde un sac de cartofi cu 50 lei.
Costurile de producție se ridică la 40 lei.
Calculează profitul.
                  Anul 1970 - Învățământ obligatoriu de 7 ani.
Un țăran vinde un sac de cartofi cu 50 lei.
Costurile de producție se ridică la 4 cincimi din prețul de vânzare.
La cât se ridică profitul țăranului?
Se interzice utilizarea abacului.
                    Anul 1990-Învățământ obligatoriu de 10 ani.
Un economist agrar vinde o cantitate de solanum tuberosum subteran cu o sumă de bani B. B are mărimea 50. Din elementele B-b, rezultă că b=0. Mulțimea costurilor de producție P. Are o mărime cu 10 elemente mai mică decât mulțimea B.
Reprezentați mulțimea P.ca mulțime- parte a mulțimii B. și hașurați mulțimea rezultantă R., potrivit următoarei întrebări:cât de mare e profitul?
Se interzice utilizarea minicalculatorului.
                   Anul 1995-Învățământ liber Waldorf.
Desenează un sac de cartofi și cântă în acest timp un cântecel.
                    Anul 2006-Învățământ incluziv.
Un țăran vinde un sac de cartofi  cu 50 RON.
Costurile de producție se ridică la 40 RON.
Profitul se ridică la 10 RON.
Să se sublinieze cuvântul cartofi și să se discute despre el între colegii din medii culturale diferite.
Se interzice utilizarea armelor.
                         Anul 2010.
Un injiner agronom vinde un sag de gardofi cu 25 euro, gosturile sund de 5 euro, profidul este de 20 euro.
Selecdează dermenul gardof și mailează solutia în formad pdf la clasa 2 a@scoala. Euroba.
                       Anul 2015.
Sori, nu mai egzisda gardofi!
Doar vrenci vraiz la mec donelts!
Draiasga brogrezul!*
Sfârșit!
*sursa internet
Trebuie să fim optimiști în privința evoluției învățământului românesc „de la vlădică la opincă ”și să ne aducem aportul fiecare după puterile lui.
Vom mai trăi și vom mai vedea!

Olimpia Mureșan - membru în Liga Scriitorilor Români-Filiala Maramureș



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu