duminică, 27 martie 2016

La mulţi ani Lucian Morar!

Trebuie să spun două vorbe sincere la ziua de naştere a lui Lucian Morar, actualul primar al oraşului Ulmeni! Aşa se cuvine unui om tânăr, energic, inimos şi harnic! Îmi este prieten, indiferent de culorile noastre politice, pentru că asemeni unui Meşter Manole este un ziditor, un vizionar! Construieşte punţi pentru inimi şi spre bunăstarea semenilor, munceşte pentru ...podul dintre Ulmeni şi Remeţi pe Someş înspre Mireşu Mare, Şomcuta Mare şi Cluj Napoca şi apoi înspre lume! 
Fiind tânăr se implică atât în ceea ce priveşte administraţia locală cât şi educaţia, problemele sociale şi culturale, având în vedere faptul că în Ulmeni şi satele aparţinătoare există o comunitate importantă de rromi! 
Am aflat din alte surse că doreşte să ajungă preşedintele Consiliului judeţean Maramureş, tot în ideea de a susţine comunitatea din care face parte şi care i-a dat printre alţii pe: marele Emil Gavriş, dr. Florian Ulmeanu, poetul Vasile Morar, prof. Mircea Botiş şi mulţi, mulţi alţii! La mulţi ani cu sănătate şi fericire Lucian!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu