joi, 25 mai 2017

Ziua Eroilor, sărbătorită la Monumentul Ostașului Român

 Institutia Prefectului - Județul Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare și Garnizoana Baia Mare au organizat ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Eroilor. Evenimentul a avut loc joi, 25 mai, la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare.
          Ceremonia a început cu onorul acordat prefectului județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț,  salutarea drapelului de luptă al Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureș și intonarea imnului național.
Serviciul religios și sfințirea coroanelor de flori au fost săvârșite de preotul militar al Garnizoanei Baia Mare, Băban Gavril Vasile, consilier personal al Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, alături de un sobor de preoți.Au participat, de asemenea, preot Cristinel Albu, vicar general al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș și părintele Coroian Fabian, protopop al Protopopiatului Ortodox Baia Mare. În continuare, comandantul Granizoanei Baia Mare, col. Vasile Costel Coste, împreună cu comandantul Unității Militare 01354 Baia Mare, lt. col. Mihai Alin, și președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala Baia Mare, au rostit în mod solemn numele a 280 de eroi români căzuți în primul Război Mondial. Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a dat citire mesajului premierului Sorin Grindeanu, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean “Pintea Viteazul” Maramureș, iar lt. col Petru Marcel Florișteanu, a citit mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan. Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Ioan Dăncuș și președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” filiala Maramureș, col. (rezervă) Ioan Bota au rostit alocuțiuni.
Prefectul județului Maramureș, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, primarul municipiului Baia Mare, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și comandantul garnizoanei Baia Mare au depus o coroană de flori la Obeliscul Cimitirului Comemorativ. De asemenea, au fost depuse coroane de flori la Monumentul Ostașului Român. În final, s-a intonat semnalul Stingerea și a avut loc defilarea Detașamentului de Onoare.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu