luni, 8 ianuarie 2018

Semnificaţii istorice pentru ziua de 8 ianuarie

1935 - S-a născut Elvis Presley , ianuaTupelo, Mississippi , Memphis, Tennessee). A fost un cântăreţ şi actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock 'n' Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obţinut şi trei premii Grammy pentru muzică Gospel. (m. 1977)


 1324 -  A încetat din viaţă exploratorul şi negustorul veneţian Marco Polo. Călătoriile sale din Europa în China lui Kublai Han au fost descrise în lucrarea “Călătoriile lui Marco Polo”.
1392 - Prima menţiune documentară a stolnicului ca dregător personal al domnitorului în Ţara Românească
1642 - A încetat din viaţă astronomul italian Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian
1873 - S-a născut Iuliu Maniu, lider al Partidului Naţional Ţărănesc (1926-1933; 1937-1947), prim-ministru al României. După un proces înscenat, acuzat de complot împotriva statului, este condamnat la închisoare şi întemniţat la Sighet, unde moare (1928-1930; 1933)
1892 - La Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, desfăşurată la Sibiu, se hotărăşte alcătuirea unui “Memorandum” către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările românilor din monarhia austroungară
1896 - A încetat din viaţă poetul Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului (n. 30 martie 1844)
1902 - S-a născut arhitectul Octav Doicescu, membru al Academiei Române; a participat la realizarea unor ansambluir arhitectonice celebre precum Opera Română din Bucureşti şi Institutul Politehnic din Bucureşti
1926 - Abdul Aziz ibn Saud devine suveran al Hejaz-ului, ulterior al Arabiei Saudite
1928 - A încetat din viaţă compozitorul Dumitru Georgescu-Kiriac. A fondat Societatea Compozitorilor români în 1920
1932 - A încetat din viaţă juristul Constantin Hamangiu, membru de onoare al Academiei Române (n. 31 decembrie 1869)
1959 - Charles de Gaulle a devenit primul preşedinte al celei de a cincea Republici Franceze
1990 - TMB a autorizat funcţionarea primului partid politic din România post-comunistă, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD), continuatorul partidului istoric interzis de regimul comunist în 1947. Cel care a reorganizat partidul în chiar noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a fost Corneliu Coposu, prin lansarea unui Apel către ţară

1996 - A încetat din viaţă Francois Mitterand, preşedinte al Franţei timp de 14 ani..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu