De mic copil am urmărit cu mare interes filmele cu nemţi,
din Primul şi al Doilea Război Mondial. Admiram uniformele şi disciplina
germană dar şi faptul că cei buni, la final câştigau. Dintre multele filme care
m-au impresionat de-a lungul timpului aş putea aminti, din memorie, filme ca:
„Marea evadare”, „Lista lui Schindler“ , „Tunurile din Navarone”, „Acolo unde
se avântă vulturii”, „Pianistul” dar şi comedii gen „S-a regăsit compania -7 a”
sau „Marea hoinăreală”(1966). Despre acest ultim film aş dori să vorbesc puţin,
din persectiva unui consumator şi nicidecum al vreunui specialist,vizionându-l
pentru a nu ştiu câta oră la una dintre televiziunile noastre.
Pe scurt subiectul filmului ar fi acesta: În 1942, un avion
englez este doborât de nemţi deasupra Parisului. Trei piloţi sar cu paraşuta şi
de aici începe „Marea hoinăreală”, aventura lor în capitala franceză. Partizanii
francezi vor să-i ajute şi să-i ascundă, dar până la urmă vor fi ajutaţi şi
salvaţi de către un zugrav (Bourvil), de către exigentul dirijor al Orchestrei
Naţionale, nimeni altul decât Louis de Funes şi o păpuşăreasă blondă cu ochi
albaştri (Marie Dubois). Regizorul Gerard Oury a fost inspirat în alegerea
acestui cuplu de actori având în vedere caracterele diferite şi modul lor de
acţiune în situaţii limită. Dacă primul făcea parte din clasa muncitoare şi o
ducea greu, cel de-al doilea era un cunoscut dirijor şi se descurca ca să
trăiască decent într-un război în care foamea, lipsurile erau de tot felul.
Câteva cuvinte despre cei doi mari actori: Louis de Funes
s-a născut la 31 iulie 1914 iar în 1968 a fost votat ca cel mai popular actor
francez. Se remarcă în seria „Jandarmul din Saint-Tropez”, unde grimasele şi
expresiile faciale exagerate ne rămân şi acum întipărite în minte. Spre
sfârşitul carierei, de Funes a suferit de o problemă la inimă, ca urmare a unui
atac de cord provocat de intensitatea rolurilor sale. A murit aşa cum a trăit,
adică în urma unui infarct masiv.
Bourvil s-a născut la
27 iulie 1917, în Pretot-Vicquemare. De mic cânta la muzicuţă şi acordeon, la
15 ani renunţă la şcoală şi se angajează într-o patiserie. A plecat apoi la
Rouen şi a fost brutar. După ce l-a văzut într-un spectacol pe Fernandel, a decis
să devină actor. În 1968, Bourvil este diagnosticat cu o boală osoasă dar şi-a
continuat cariera cu aceeaşi dragoste. A murit la 23 septembrie 1970, în Paris.
Revenind la filmul „Marea Hoinăreală” a lui Gérard Oury este
semnificativ pentru o nouă etapă în evoluţia filmelor franceze (şi nu numai
franceze) despre războiul care devastase Europa şi întreaga lume. Distanţarea
relativă, abandonarea tonului propagandistic şi începutul înlocuirii cel puţin
în parte a urii şi dispreţului faţă de foştii inamici germani cu ridicolul, nu
erau în 1966 lucruri complet noi. Îmi amintesc de un alt film „Babette pleacă
la război” al lui Christian-Jaque cu Brigitte Bardot în rolul principal, care
îl precedase cu şapte ani şi totuşi filmul de care fac vorbire are ceva special,
este plin de suspans, are situaţii tensionate dar şi mult umor, precum are
parte şi de o idilă pe cale să se producă între zugrav şi păpuşăreasă.
Gérard Oury îi adusese împreună pe ecran pe – Louis de Funès
şi Bourvil - într-un film anterior şi apoi a scris scenariul ‘Marii Hoinăreli’
special pentru ei. În acest film cei doi sunt împreună pe ecran pentru cea mai
mare parte a timpului, calităţile comice ale celor doi se amplifică reciproc,
„chimia” dintre ei este evidentă şi la fel este şi plăcerea de a juca împreună,
motiv pentru care şi la mai bine de 30 de ani de când l-am văzut prima dată, mă
face să-l urmăresc în detrimentul altora recente, în care violenţa de toate
felurile predomină şi să vi-l recomand şi dumneavoastră cu plăcere!
Gelu
Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu