suferinţa plăcerii
nu-i drum de întoarcere
căci arborii cresc anormal
cu rădăcinile înspre cer
fiecare dintre ei e un copil orfan
pentru pădurea bavna
şi stejarii maiestoşi, seculari
peste ei şi coroanele lor
vine în primăvară
stârcul cenuşiu şi mirosul de peşte
iar primăverile lor se sparg
în rătăcite orizonturi împovărate
de multele griji şi nevoi
dintre întâmplările care ne privesc
pe noi şi pe păsările aceastea firave
aş dori ca niciuna să nu ne mai lovească
eu vreau să rup din moarte zi de zi
şi să-i ascult plânsul
în toamnele grele din ziua de azi
evit furtuni şi păduri devastate de drujbe
ca să-mi protejez inima-mi cu sângele gros -
de fapt, evit să mai văd suferinţa la 50 de ani
oameni buni, între viaţă şi moarte
există doar o linie orizontală tăcută, perenă
acela sunt eu, tu, noi, voi
sau păsările ce nu ştiu să mai zboară....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu