Este problema fiecărui partid să se organizeze cum doreşte.
Dacă în conducerea restrânsă a PSD s-a luat decizia de a se alege grupul de
vicepreşedinţi pe regiuni nimeni din afară nu are ce comenta. Mai mult, pentru
cele 16 posturi de vicepreşedinţi vor candida în proporţii egale bărbaţi şi
femei. Din acest punct de vedere în PSD nu mai poate fi vorba nici despre
matriarhat, nici despre patriarhat. S-a rezolvat problema sexelor.
Este adevărat că şeful face parte din rândul bărbaţilor. PSD
nu a ajuns încă la un nivel de democraţie internă încât în funcţia supremă să
fie aleasă o femeie. Dar de la lider în jos este democraţie. Într-un fel
compensează dezechilibrul sexelor faptul că premierul este femeie.
Fie că ia măsuri controversate, fie că face ordine, cert
este că PSD continuă să şocheze. Chiar şi organizarea unui congres ad hoc este
nefirească. Dar odată cu decizia CEx de a fi aleşi vicepreşedinţi pe regiuni
lucrurile se limpezesc. Se face curăţenie la vârf. Abilă este modalitatea prin
care persoanele incomode pentru lider vor fi eliminate. Nu vor putea candida
pentru funcţiile de vicepreşedinţi aşa-numiţii grei ai partidului decât în
măsura în care sunt „distribuiţi” relativ egal în regiunile de dezvoltare.
Efectiv se instituie o nouă geografie a baronilor locali.
Aceasta este o noutate absolută. Foştilor lideri PSD nu le-a trecut prin cap să
regionalizeze puterea şi influenţa în partid. Cu atât mai mult merită toate
laudele Liviu Dragnea. Este o descoperire epocală.
Actualul preşedinte PSD poate fi criticat, dar nu i se poate
contesta talentul, abilitatea, cunoaşterea în profunzime a anatomiei,
„metabolismului” formaţiunilor politice.
Liviu Dragnea a stat foarte mulţi ani în linia secundă. A
observat cu mare atenţie cum funcţionează un partid. :tie şi cum se pot câştiga
alegerile. Ne îndoim că ştie şi cum se poate guverna în aşa fel încât ţara să
nu înregistreze pierderi irecuperabile. Liviu Dragnea nu a lipsit de la
lecţiile fundamentale despre putere, despre cum se accede la putere, despre cum
se menţine puterea, în schimb a lipsit la lecţiile despre mecanismele economiei
de piaţă. A lipsit de la aceste lecţii pentru că nu au fost prezenţi nici
profesorii. Cine să-i fi predat aceste lecţii? Victor Ponta? El însuşi, ca
premier, deci ca gospodar şef al ţării, era un diletant.
Adevărata lecţie a economiei de piaţă putea fi predată, până
la un punct, de anumiţi miniştri din guvernul Năstase. De la guvernul din
perioada 2000-2004 nu s-au făcut decât experienţe.
O mare parte din lecţiile asimilate de Liviu Dragnea provin
de la profesorul Traina Băsescu. Dar prin metoda „aşa nu se face”. Regimul
Băsescu a tăiat salariile. Partidul de guvernare, PDL, a pierdut.
Prin urmare trebuie făcut exact invers. Adică trebuie
majorate salariile, chiar dacă, pentru compensare, trebuie devalorizat leul,
chiar dacă trebuie crescute taxele şi impozitele.
Ca om politic Liviu Dragnea nu poate fi ignorat. Are idei de
ordin economic care sunt puse în practică. Are o viziune proprie despre cum
poate fi structurat un partid politic. Reuşeşte să-şi impună viziunea proprie.
Poate fi ignorată, minimalizată o astfel de personalitate?
Liviu Dragnea, asemeni lui Ion Iliescu, Adrian Năstase,
Traian Băsescu, îşi va pune numele pe o epocă, pe un regim.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu