joi, 12 septembrie 2019

21 de artiști din șapte țări la expoziția Culori Unite în Maramureș


Expoziția de pictură Culori Unite în Maramureș a ajuns anul acesta la a noua ediție. Evenimentul reunește an de an artiști profesioniști din țări precum Danemarca, Polonia, Rusia, Slovenia și Ucraina. Artiștii au petrecut mai multe zile în Maramureș, în care au făcut  ieșiri în teren pentru a-și găsi inspirația pentru aceste lucrări.
Artiști plastici din 7 țări și-au expus ieri tablourile realizate în cadrul taberei internaționale de pictură din Ocna Șugatag.
”Suntem la a noua ediție, am reușit și de data aceasta să adun artiști din 7 țări, a fost un efort dar un efort plăcut și le mulțumesc că au venit din depărtări și sunt bucuros că anul acesta numărul sponsorilor a fost mai mare decât anul trecut. Anul acesta sunt 21 de artiști. După încheierea expoziție de astăzi ele vor fi expuse în noiembrie la Galeria de artă din Baia Mare. Anul acesta suntem la a noua ediție, ar fi păcat să nu fac măcar 10 ediții, așa că sper să fim și anul viitor aici”, a spus Radu Tărțan, organizator.
”Dragi colegi dragi prieteni, dragi oaspeți  mă bucur că și anul acesta colegii din Ucraina sunt în număr mare, câțiva au fost nevoiți să plece pentru că a început școala. Deja vin de foarte mulți ani aici și sunt bucuros de fiecare dată când Radu îmi lansează invitația. Mă întâlnesc de fiacre dată cu prieteni frumoși și cu artiști foarte buni”, a spus unul dintre participanți.
Anul acesta a  fost semnat și un acord de colaborare între Radu Tărțan, organizatorul taberei internaționale de pictură Culori Unite în Maramureș, și Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic” Baia Mare.
”Întrucât am semnat un important document cu Radu Tărțan prin care muzeul Judetean de Arta „Centrul Artistic” Baia Mare achiziționează o selecție de tablouri din portofoliul aflat la Radu din edițiile precedente ale tabere internaționale de pictură Culori Unite în Maramureș”, a precizat Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Judetean de Arta „Centrul Artistic” Baia Mare.
Pe durata taberei artiștii au putut să lucreze în aer liber, în locurile alese de ei, iar rezultatele au fost și de această dată deosebite.
                                                                                                            MaraMedia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu