luni, 16 septembrie 2019

Ce probleme trebuie dezbătute într-o campanie electorală?


Într-o campanie electorală sunt câteva elemente care trebuie să iasă în evidenţă mai mult decât între alegeri. Scopul suprem al unor alegeri este găsirea unei modalităţi de a pune semnul egal între interesele generale ale populaţiei şi interesul candidaţilor la diferite funcţii publice. Coincid interesele generale ale populaţiei cu interesele partidelor? Dar cu interesele personale ale candidaţilor prezidenţiali? Speculează partidele diferenţele culturale şi sociale dintre generaţii? Există candidaţi la preşedinţie care îşi fac din aceste diferenţe culturale şi sociale existente în societatea românescă o armă politică?
Sunt întrebări la care nici nu trebuie să ne răspundem. Se înţelege de la sine că în toate cazurile răspunsurile sunt afirmative. Dar seria întrebărilor de genul acesta, având desigur şi o încărcătură retorică, pot  continua la nesfârşit.
Când încercăm să privim mai în profunzime natura umană reală a celor care decid până la urmă soarta a milioane de oameni, găsim nişte personaje mai mult interesate de ele însele decât de  cei pe care pretind că îi reprezintă.
O ţară, indiferent de mărimea ei, este condusă de o mână de oameni, cărora funcţiile le conferă dreptul de a lua decizii. Oricât de democraţi ne-am considera, deciziile executive se iau de sus în jos, de la preşedinte la prim ministru, de la miniştri la directori de agenţii.  Să tot fie la acest etaj al puterii vreo 50-60 de creeere.
Deciziile politice se iau la partide, urmând să fie traduse în legi de către parlamanetari. La orice partid există un grup în jurul liderului care ia deciziile în numele partidului. Este nevoie de exemple? Liviu Dragnea, apoi Viorica Dăncilă la PSD. Călin Popescu Tăriceanu şi câţiva apropiaţi sunt acuzaţi în aceste zile că au luat decizia de ieşire de la guvernare a ALDE.
La PNL sunt cunoscute nemulţumirile faţă de deciziile luate de preşedinte şi un grup restrâns. Chiar şi la un partid mai nou ca USR sunt deja acuzaţaţii că Dan Barna şi un grup au manipulat alegerile interne. Nu mai vorbim de un partid ca PMP în care cuvântul lui Băsescu este literă de lege. UDMR are o conducere puternic centralizată.
Sub preşedinte, premier, ministru, lider de partid, toţi sunt executanţi. Deciziile luate la centru radiază în teritoriu.
Autorităţile locale sunt, de multe ori stat în stat. Ca la Caracal. Ca în toate judeţele în care s-au impus „baronii locali”. Primarul, preşedintele de consiliu local sunt omologii celor care conduc ţara. Ei conduc judeţul, municpiul, oraşul, comuna. Sub acoperirea deciziilor votate de consiiliile judeţene şi locale, ce vor ei aia se face. Democraţia este de ochii lumii. Trebuie doar să faci hârtii pentru acoperire.
Dar şi aşa este mai bine decât în timpul regimului comunist. În democraţie sunt instrumente de control. Instituţiile interferează. Parlamentul controlează guvernul, prin majorităţi. Preşedintele ţării are pârghii constituţionale pentru sancâionarea derapajelor guvernului, dar şi a parlamentului.
Mai greu de controlat sunt autorităţile locale, unde se crează reţele, cumetrii, adevărate clanuri de interese economice şi politice având în centru un partid sau o asociere de partide.
Justiţia, una independetă, dar şi competentă, joacă rolul de arbitru obiectiv, subordonându-se unui singur stăpân: Legea.
Într-o campanie electorală, mai cu seamă în cea prezidenţială, este necesară punerea în discuţie a tuturor aspectelor puterii, de la puterea discreţionară a unui preşedinte, a unui premier, a unui lider de partid, la puterea pe care şi-a ia singur un primar, un preşedinte de consiliu judeţean, un preşedinte de organizaţie judeţeană al unui partid.
Dar, după cum am constatat de atâtea ori, la partide se spune adevărul numai atunci când se ceartă.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu