Într-o campanie electorală sunt câteva elemente care trebuie
să iasă în evidenţă mai mult decât între alegeri. Scopul suprem al unor alegeri
este găsirea unei modalităţi de a pune semnul egal între interesele generale
ale populaţiei şi interesul candidaţilor la diferite funcţii publice. Coincid interesele generale ale populaţiei cu interesele
partidelor? Dar cu interesele personale ale candidaţilor prezidenţiali? Speculează partidele diferenţele culturale şi sociale dintre
generaţii? Există candidaţi la preşedinţie care îşi fac din aceste diferenţe
culturale şi sociale existente în societatea românescă o armă politică?
Sunt întrebări la care nici nu trebuie să ne răspundem. Se
înţelege de la sine că în toate cazurile răspunsurile sunt afirmative. Dar
seria întrebărilor de genul acesta, având desigur şi o încărcătură retorică,
pot continua la nesfârşit.
Când încercăm să privim mai în profunzime natura umană reală
a celor care decid până la urmă soarta a milioane de oameni, găsim nişte
personaje mai mult interesate de ele însele decât de cei pe care pretind că îi reprezintă.
O ţară, indiferent de mărimea ei, este condusă de o mână de
oameni, cărora funcţiile le conferă dreptul de a lua decizii. Oricât de
democraţi ne-am considera, deciziile executive se iau de sus în jos, de la
preşedinte la prim ministru, de la miniştri la directori de agenţii. Să tot fie la acest etaj al puterii vreo
50-60 de creeere.
Deciziile politice se iau la partide, urmând să fie traduse
în legi de către parlamanetari. La orice partid există un grup în jurul
liderului care ia deciziile în numele partidului. Este nevoie de exemple? Liviu
Dragnea, apoi Viorica Dăncilă la PSD. Călin Popescu Tăriceanu şi câţiva
apropiaţi sunt acuzaţi în aceste zile că au luat decizia de ieşire de la
guvernare a ALDE.
La PNL sunt cunoscute nemulţumirile faţă de deciziile luate
de preşedinte şi un grup restrâns. Chiar şi la un partid mai nou ca USR sunt deja
acuzaţaţii că Dan Barna şi un grup au manipulat alegerile interne. Nu mai
vorbim de un partid ca PMP în care cuvântul lui Băsescu este literă de lege.
UDMR are o conducere puternic centralizată.
Sub preşedinte, premier, ministru, lider de partid, toţi
sunt executanţi. Deciziile luate la centru radiază în teritoriu.
Autorităţile locale sunt, de multe ori stat în stat. Ca la
Caracal. Ca în toate judeţele în care s-au impus „baronii locali”. Primarul,
preşedintele de consiliu local sunt omologii celor care conduc ţara. Ei conduc
judeţul, municpiul, oraşul, comuna. Sub acoperirea deciziilor votate de
consiiliile judeţene şi locale, ce vor ei aia se face. Democraţia este de ochii
lumii. Trebuie doar să faci hârtii pentru acoperire.
Dar şi aşa este mai bine decât în timpul regimului comunist.
În democraţie sunt instrumente de control. Instituţiile interferează.
Parlamentul controlează guvernul, prin majorităţi. Preşedintele ţării are
pârghii constituţionale pentru sancâionarea derapajelor guvernului, dar şi a parlamentului.
Mai greu de controlat sunt autorităţile locale, unde se
crează reţele, cumetrii, adevărate clanuri de interese economice şi politice
având în centru un partid sau o asociere de partide.
Justiţia, una independetă, dar şi competentă, joacă rolul de
arbitru obiectiv, subordonându-se unui singur stăpân: Legea.
Într-o campanie electorală, mai cu seamă în cea
prezidenţială, este necesară punerea în discuţie a tuturor aspectelor puterii,
de la puterea discreţionară a unui preşedinte, a unui premier, a unui lider de
partid, la puterea pe care şi-a ia singur un primar, un preşedinte de consiliu
judeţean, un preşedinte de organizaţie judeţeană al unui partid.
Dar, după cum am constatat de atâtea ori, la partide se
spune adevărul numai atunci când se ceartă.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu