Șeful administrației județene
a arătat că în urma întâlnirii din luna iulie cu Marius Budăi, ministrul Muncii
și Justiției
Sociale, problemele pensionarilor ar putea fi rezolvate în cel mai scurt timp printr-o
Ordonanță de Urgență. ”Vom face o echipă comună cu specialiștii departamentului juridic din minister și împreună cu reprezentanții Casei Județene
de Pensii Maramureș vom lucra până vor
fi identificate solutiile necesare”, a precizat Marius Budăi în cadrul
întâlnirii la care a participat în luna iulie, în Maramureș.
Atât în la discuțiile
cu ministrul Muncii, cât și la
întâlnirea din 11 septembrie, Vasile Leș,
reprezentantul pensionarilor IPEG a prezentat istoricul problemelor cu care se
confruntă grupul pe care-l reprezintă.
Acesta a menționat
multiplele aspecte generate de aplicarea succesivă a legislatiei din domeniul
pensiilor, reglementări care au dus la inechități
și discriminare între diverse categorii
profesionale în funcție de data
pensionării, deși aceștia au prestat activități comune în subteran, cu stagii de lucru
identice, în aceleași conditii de risc
profesional și având aceeași valoare a contribuțiilor sociale. Foștii
angajați IPEG au contestat modul de
acordare a pensiilor, exprimându-și
îngrijorarea față de excluderea de la
recalcularea pensiilor, conform Legii 221/2018, a foștilor angajați IPEG,
care deși au prestat activități în subteran, asemenea angajaților din exploatările miniere, nu beneficiau
de aceleași drepturi.
Președintele Gabriel Zetea a subliniat faptul
că, în ultimele două luni a avut discuții
repetate cu ministrul Marius Budăi, iar în cursul zilei de marți, 10 septembrie 2019, a arătat că s-a găsit
și soluția
pentru ca pensionarii IPEG să beneficieze de aceleași pensii ca și ceilalți care au muncit în subteran.
”Doresc să subliniez faptul că nu protestul făcut de angajații IPEG în fața
Palatului Administrativ m-a determinat să insist la ministrul Budăi să rezolve
această problemă, ci faptul că am promis că voi face tot ce îmi stă în puteri
să vă ajut. Și pentru că îmi doresc ca și atunci când nu voi mai fi în funcție, să pot să mă întâlnesc cu domniile
voastre pe stradă și să ne salutăm cu
respect și înțelegere, fără să fie animozități
între noi. În luna iulie, ministrul Muncii a promis că va analiza situația și
va căuta soluțiile legale, însă acest
lucru nu s-a putut realiza peste noapte. Trăim într-o țară europeană care are nevoie de un nivel de trai decent și acestea sunt motivele care m-au determinat
să insist atât la ministrul Marius Budăi, cât și
la premierul României, Viorica Dăncilă, pentru a oferi soluția în cazul pensionarilor IPEG.Și soluția
este adoptarea unei Ordonanțe de Urgență care va fi elaborată în perioada următoare
de Ministerul Muncii și care va
prevedea ca, în noua Lege a Pensiilor, să fie cuprinse și categoriile de pensionari cum este cazul celor de la IPEG.
Mai mult, se dorește ca revedincările
pensionarilor să fie satisfăcute inclusiv retroactiv”,a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea.
Pensionarii de la fosta Întreprindere de Prospecţiuni şi
Explorări Geologice s-au arătat mulțumiți de soluția
găsită, solicitând Casei Județene de
Pensii Maramureș să recalculeze
pensiile lor cât mai curând după adoptarea acestei Ordonanțe de Urgență.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu