România a aflat din cine va fi formată brigada de arbitri
care va oficia la prima partidă din această toamnă din preliminariile
Campionatului European din 2020, contra selecţionatei Spaniei.
Anunţul a fost făcut
de Federaţia Română de Fotbal: "Avem parte de o brigadă din Germania,
condusă la centru de Deniz Aytekin şi care îi mai are în componenţă pe Eduard
Beitinger, Rafael Foltyn şi Tobias Stieler (al patrulea oficial). Observator va
fi sârbul Zoran Petrovic.
Deniz Aytekin (41 de ani) este un arbitru de origine turcă,
iar dincolo de fotbal este implicat în antreprenoriatul on-line, controlând o
companie în domeniu. Este renumit pentru atenţia pe care o acordă pregătirii
fizice, având un preparator personal.
A debutat ca arbitru în Bundesliga în septembrie 2008, iar
din 2011 este arbitru FIFA. A condus partida Danemarca-România din
preliminariile Cupei Mondiale 2018, încheiată 1-1, în care ne-a acordat 5
cartonaşe galbene şi l-a eliminat pe Cristi Ganea. În 2018, a oficiat la
partida FCSB – Lazio 1-0 din Europa League,
Totodată, a oficiat celebrul Barcelona – PSG 6-1 din Liga
Campionilor în 2017. Dezvăluie într-un interviu pentru Marca cea mai mare
greşeală a carierei sale: “Nu am acordat un penalty la Reus când juca la
Borussia Monchengladbach. Echipa a pierdut, fanii m-au acuzat multă vreme, am
fost marcat de această eroare. Încă nu am arbitrat meciul perfect al carierei
mele!” ", este comunicatul emis de Federaţie, pe www.frf.ro.
Peste 50.000 de oameni vor asista la meciul din
preliminarii. Se joacă cu casa închisă, iar suporterii echipei naţionale speră
să vadă un meci mare din partea favoriţilor. După primele patru etape, România
ocupă locul 3 în Grupa F, cu şapte puncte. Spania este lider, cu 12 puncte.
Suedia are de asemenea şapte puncte, dar are avantajul meciului direct. Pe 4 se
află Norvegia, cu cinci puncte, urmată de Malta, cu trei lungimi. Insulele
Feroe ocupă ultimul loc, cu zero puncte.
Hai România!
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu