PASI DE CATIFEA - poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre
editura Globart Universum, Montreal, Canada 2021
Spiritul liric în poezia Mihaelei CD
Fără a se naşte spontan, ca Minerva din capul lui Jupiter,
poezia Mihaelei CD din volumul Paşi de catifea e neîndoios
expresia momentului nostalgic prin care trece eul
poetei cu o activitate complexă în domeniul creaţiei literare,
de promotor cultural şi ctitor de reviste.
Evantaiul policrom al activităţilor acestei Doamne a
Literaturii Române de pe Mapamond mă îndeamnă să-l
reproduc în continuare pentru a-l cunoaşte cititorul: Mihaela
CD este scriitor, poet, redactor, cronicar, textier,
promotor cultural, artist plastic tradiţional şi digital, este
membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, membru al
World Poets Association – România, Preşedinte World
Poets Association – Canada, având cărţi publicate: Binecuvântare
şi chin (2019, ed. Celestium, România), Focul
din Noi (2020, ed. Celestium, România & Globart Universum,
Canada), Uneori elefanţii zboară – carte bilingvă
(2020, Globart Universum, Canada).
Este prezentă în numeroase antologii apărute în România,
dar şi în străinătate, printre care: Universum, volumele
1–5, Parfumul Clipei, Flori(i)le poeziei, Cele zece porunci
pe scara vieţii, Visul copilăriei, Literatura popoarelor,
Columna iubirilor eterne, Vis cu Nichita, Lirica hunedoreană,
Voi sunteţi lumina lumii, Olympiada mondială
de poezie, Recunoştinţa prieteniei, Antologia Starpress,
Poeţi şi prozatori români în regal eminescian, În ritmul
paşilor copilăriei, Encyclopedia World Literature Academy,
Clepsidra cu sentimente, Antologie de poezie religioasă
românească, Iubirea ca o poezie. Este, de asemenea,
prezentă în interviuri şi dicţionare: Femeia – un nou
anotimp în literatura contemporană, Dicţionarul World
Poets Association 2020.
Cunoscând această amplă şi laborioasă activitate, îmi
dau seama de ce poeta a refuzat şablonul experimentului
poetic fără dubitaţie, aş spune înrudirea unui regim personal
romantic – aceştia sunt termenii liricii abordată de poetă.
Mă simt obligat să decriptez subtilitatea titlului cărţii
Paşi de catifea, în sensul că ‘paşii’ sunt distanţa dintre
piciorul din faţă şi cel din spate în mers sau posibilitatea
unui mijloc de a obţine ceva. Să vedem ce înseamnă
cuvântul „catifea“: ţesătură care prezintă pe faţă fire dese,
mai mici de un milimetru. În acest context înţeleg că poeta
îşi urmează destinul fără să tulbure pe cineva, alunecă
precum un fulg de nea prin societate, bucurând universul
prin imaculatul suflet încărcat de dragoste şi poezie: „Şi a
venit din nou o toamnă.../ Să vie încă multe după ea!/ Azi
numeri frunzele ce te condamnă/ Să calci uşor... cu paşi
de catifea...“ („Paşi de catifea“).
Pretutindeni poeta îşi găseşte obiectul literar, universal
liric, chiar şi în trăiri, ea sare peste limitele vetuste de
limbaj în clişeu şi peste viziunile multiplicate, cu un singur
izvor: „O salbă de trăiri e viaţa toată/ Le-aduni, le-nşiri
aşa cum vin/ N-apuci să spui măcar o dată/ Opreşte,
Doamne, asta-i chin!“ („O salbă de trăiri e viaţa!“)
În căutarea fericirii, Mihaela CD are impresia că aceasta
este precum Fata Morgana şi că această căutare se topeşte
în flacăra sentimentelor, precum un proces de căutare
şi nu o explozie sentimentală: „Văd zeie ce dansează-n
foc/ Să-mpartă tristele speranţe/ Destinul vieţii-i doar un
joc/ De gloanţe oarbe şi romanţe“ („Gloanţe oarbe şi romanţe“).
Sub raport estetic, descoperim în această poezie viziunea
ca trăire, dând impresia cititorului că versurile sunt o
expresie hibridă, însă, adevărul este că sunt muncite, frământate
şi cizelate până la strofa eclatantă: „Mă doare sufletul
mi se-nfioară/ Nu pot să mă deştept din vis.../ Zădărnicită-
i parcă trista vioară/ Şi viitoru-mi pare-un trist
abis...“ („Trist abis“).
Citind poeziile acestei poete mi-am adus aminte de
aforismul lui Nicolas Roch Sebastien Chamfort, care spunea:
„Plăcerea se poate sprijini pe iluzie, fericirea însă se
întemeiază pe realitate.“ Psihologia e complexă şi poeta
este supusă propriilor trăiri, fiindcă poeta trece printr-o
criză a vârstei unde, fiziologic, are o exaltare şi o fabulaţie
ce se combină în proporţii adevărate, apoi se înclină
către meditaţie uşor melancolică şi elegiac, cu mari viziuni
alegorice expuse muzical prin ritm şi rimă ca şi acea
tuşă livrescă.
„Valsează-n câmpul plin de libertate/ Culori vibrânde
în a soarelui lucire/ Se-mbrăţişează-n vânt de eternitate/
Florile de câmp în dans de fericire!“
„Se unduie în ritmul adierilor divine/ Şi-adorm obosite
când se lasă seara/ În fericirea absolută un nor intervine/
Scuturându-şi stropii peste toată ţara.“
„Din umedele vise dimineţile sclipesc/ Şi-nvie povara
fină a culorilor de vară/ Peisajele minunate privirile-ţi
răpesc/ Şi murmură a florilor de câmp fanfară“ („Fanfara
florilor de câmp“).
Poezia din acest volum se bizuie şi pe intuiţie, pe fenomenele
morale necaduce, are sensibilitatea permanenţei
eroice, dar şi erotice şi regresiv fenomenologic, priveşte
vremea ca o repetiţie progresivă a unui eu antropologic
originar. Romantismul poetei e un semn al cosmicităţii, o
expresie veche românească a cumpenei lumilor de sus şi
de jos, în primul rând, în al doilea rând, vine intuiţia moral-
erotică şi moral-eroică şi exemplaritatea unei umanităţi
al cărei letopiseţ e întocmit din efigii.
În concluzie, există în poezia Mihaelei CD o adâncime
a perspectivelor ontologice trăite, exemplificând spiritualismul
cu extazul lui, o atât de strânsă omogenitate între
ceea ce este creat şi trăit, încât poeta întruchipează o existenţă
universală, nu lipsită de drama cu răsunet filozofic,
desprins de cazul particular şi de sentimentele incomunicabile.
Marile ei alegorii – ale morţii, ale iubirii, ale trăirilor
în natură, ale pasiunii în sensul vechi, teologal – izvorăsc
dintr-o verificată expresie culturală: universalitatea
dramei unui eu exponenţial e sporită de inteligibilitatea
modelelor culturale.
Al. FlorinŢene
Preşedintele Naţional al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americano-Române de Artă şi Ştiinţă
*******************
La casa de nebuni
Autor: Mihaela CD
În lumea cea nebună mă-nfioară
LEGI NOI ,mai triste-n fiecare zi
Noi n-avem DREPTUL să ieșim afară
Căci noaptea cu strigoi ne-om întâlni
Cu-o nouă lege plină de PROSTIE
Vor MAMEI dreptul vieții să i-l ia
Căci n-are astăzi mama temelie
Decât să fie numărată undeva...
La școli COPIII azi nu mai învață
Respectul și al său important rost
De-atâtea drepturi, GENUL e o ață
Pe care-o rupi și-o poți schimba anost
N-avem valori, ni-s toate la grămadă
Ne plânge dorul de părinți și frați
Triști să rămânem SINGURI în ogradă
Și-n IZOLARE să fim timorați.
Voi nu-nțelegeți măști de răutate
C-am fost creați, AICI ca să trăim
Nu vrem să schimbăm o DREPTATE
Ce Dumnezeu ne-a dat-o, să murim !
Din trist COMPLOT, gâlgâie omenirea
Vreți să ne faceți humano-roboți
Nu vă înțeapă-n INIMA nenorocirea
Că ne trădați azi la nebuni și hoți ?
Cât trebuie să-ndurăm UMILINTA
Că ne luați ce-i sfânt pe pământ ?
Nu vă ajunge oare SUFERINTA
Ce o trăim singuri ca frunza-n vânt ?
Și oare câte generații veți DISTRUGE
Arzând valori și datini din străbuni
CREDINTA printre pietre-n ziduri fuge
Și ne băgați încet la casa de nebuni
Degeaba urlă răzvrătirea-n sânge
Cu ARME psihotronice ne atacați
Să n-avem nici PUTERE a ne plânge
Și slugi să vă fim, numai aplecați.
Veniv-a vremea când o să vă-nvingă
Din CERURI bunul nostru Dumnezeu
Să vă ASCUNDETI căci o să vă ningă
Cu fulgii mari ai otrăvirii voastre alizeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu