CIOCLII APOCALIPSEI

 

Voi ce stați pe la tribune și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți orgolii doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute altor neamuri, cioclii veacului ce moare,
Zornăiți în pungi arginții, îmbuibați pe-a noastră jale.

Răsfoind prin cartea lumii, citesc pagini de milenii
Strâng în tolbă adevăruri de prin cronicile vremii,
Văd tirani ce varsă sânge, voievozi ce-adus-au pace,
Dar prin voi, ca niciodată, răul firele își toarce.

Ne-ați vândut pământ și codrii, toată zestrea milenară,
Ne-ați ucis și bucuria, ați pus doliu peste Țară.
Pleacă fiarele din codru, de durere toate gem,
Și asupra voastră cade al străbunilor blestem.

Căci în cugetele voastre numai e nimica sfânt,
Pervertire și minciuna și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe, pe sub hainele cu ștaif,
Ochii voștri n-au lumină, sufletul vă e bolnav.

Iar din sufletele pure, astăzi vreți să smulgeți crinii,
Și în templul curăției, să-nflorească mărăcinii.
Să pătați tot ce-i candoare, toate florile de Har
Însă nu puteți Luminii, voi să puneți stăvilar!

Cioclilor apocaliptici, plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți CREDINȚA și CHIVOTUL din ALTARE!
Ne-ați ucis cu nepăsare și bunicii și părinții,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri și ne-ați pus sub pază sfinții.

Trădători de Neam și Țară, ca păduchii stând în frunte,
N-auziți pe Mihai-Vodă, greaua-și bardă cum ascute?
Ascultați cum cântă lemnul! Vlad Drăculea vine-acușa,
Nu simțiți pe sub izmene, cum vă gâdilă țepușa?

Bravi cârmaci aveam pe vremuri, însă azi domnesc mișeii,
Rup bucăți din trupul Țării, precum hienele și leii,
Însă va-nvia dreptatea,  Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă, oasele le-or putrezi!

Vreau ca pana mea săracă, cântul lui Tirteu să fie,
Sufletul acestei Nații să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să mă doboare, brațul fiarei de ATEU,
Iau cu mine plânsul țării și îl duc lui DUMNEZEU.

Şi acum o să vedeţi câţiva CIOCLI, care şi l-au închipuit în aşa mod pe Poetul Naţional: desculţ, cu paltonul rupt, un cerşetor:

Cum a pornit ideea

Un pictor din comunitatea noastră, Șerban Popa, a venit cu ideea realizării unui loc românesc în Montréal. D-na Elena Sava-Stefoi, pe atunci Consul General al României la Montréal, a prezentat proiectul „Place de la Roumanie” fostului primar Pierre Bourque, care a zis de îndată “oui”. Dintre amplasamentele pe care el le-a oferit (locuri planificate pentru reamenajare), s-a ales cel „mai puțin urat”: Parcul Devonshire. Acesta se află între niște blocuri, locuite în majoritate de portughezi. Contestat din mai multe direcții, proiectul a fost o vreme abandonat.

Traian Băsescu pune umărul

Aflat în vizită la Montréal, Traian Băsescu, pe atunci primar al Bucureștiului, a reimpulsionat proiectul, arătând că el dăduse deja numele de Piața Montréal unui loc din Capitala României, aflat în față World Trade Center. Vrând-nevrând, Gérald Tremblay, noul primar, dă „ok” proiectului. Între timp, apare și ideea amplasării unei statui a lui Eminescu în viitoarea Piață a României. De acest proiect urma să se ocupe ministrul Culturii din România, pe atunci Răzvan Theodorescu. Împreună cu alte fețe luminate ale României, el a ales proiectul sculptorului Vasile Gorduz.

Mulți români au fost decepționați de statuia adusă la Montréal. Ei nu negau neapărat realizarea artistică a sculptorului Gorduz, ci „inspiratia” celor care au decis că această statuie să fie instalată în străinătate. La Montréal, unde canadienii nu știu nimic despre Eminescu, ar fi fost de preferat o operă mai puțin deformată „poetic”.

Marc Marinescu

Marc Marinescu a înființat un comitet PlaceRomFest, la care a fost director artistic, și care urma să se ocupe de punerea în practică a proiectului. După un an și trei luni, organizatorii au prezentat un bilanț financiar care arată că suma de 40.348$ a fost stransă din diverse surse și că s-au cheltuit aproape 50.000 de dolari. Deși bugetul nu precizează, primăria Montreal a spus că a vărsat 10.000$ organizatorilor pentru acoperirea deficitului.

Ion Iliescu

Statuia a fost dezvelită pe 18 septembrie 2004, în prezența președintelui României de atunci, Ion Iliescu, huiduit copios de românii din Montreal.

Notă. De atunci, ea a fost uitată de românii de aici, cu excepția unui suflet sensibil care mai merge cu o floare la aniversarea sau la comemorarea poetului și a puținelor activități consulare care se organizează lângă statuie. Românii simt nevoia unui loc în care să se poată strângă (dovadă cu după Colectiv s-a protestat lângă statuie), dar cu mai multă vizibilitate și amenajat pe măsură. Unde este mult visata prietenie România şi monolitul Canada-USA? Cred că doar în şi pentru interesele lor coloniale... N-au scăpat de această meteahnă... Să superi un popor în asemenea hal denotă o diasporă îngenuncheată sau aservită sau necalificată! Păcat, cu mici excepţii, pentru lipsa de vibră românească, oriunde v-aţi afla! Pentru că sunteţi români şi ar trebui să gândiţi până închideţi ochii cu inima...adică româneşte!

Informaţie furnizată de către G.M.