miercuri, 19 ianuarie 2022

Cuvânt de întâmpinare pentru volumul VII al antologiei „Antologie de texte. Recenzii de cărţi personalităţi ale literaturii contemporane. Sincerus verba”

 

Încep să realizez faptul că munca în echipă este benefică atunci când toţi membrii ei se implică cu adevărat, când ajungi în acel moment în care fiecare dintre „fârtaţi” să se simtă la fel de important în ducerea la bun sfârşit al proiectul. Este adevărat că liderul, fără doar şi poate, este născut la Chiuzbaia fiindcă este cel care ne dă energie şi optimism că lucrurile se vor întâmpla aşa cum ne dorim. Şi încă ceva, să lucrezi într-o echipă este o provocare pe care ne-am asumat-o conştient!

Există în ziua de azi pe rafturile bibliotecilor noastre mult mai multe antologii de texte care încearcă să dea volumelor respective cele mai importante calități necesare operei căreia i se dedică. Multe dintre aceste antologii nu-și asumă nici măcar subtitlul, respectiv definiția care îi și trasează intențiile și limitele pentru a servi din capul locului pe posibilii cititori, chiar când acestea își proclamă singure statutul. La noi a fost simplu de la început, am dorit să promovăm scriitori contemporani, indiferent de vârstă, de curriculum literar, dar să aibă un condei valoros, să legăm în acest mod prietenii literare în toată ţara lui Eminescu şi Cioran, să învingem pandemia această păcătoasă prin armele scriitorului.

Poate mă repet, dar cu fiecare volum, acum suntem la al şaptelea (!) valoarea lui creşte fiindcă suntem mai riguroşi, mai experimentaţi, mai exigenţi la materialele primite dar şi pentru că cererea de a fi incluşi este mai mare, deci aria mai largă, ceea ce spune despre impactul pe care le-au avut volumele tipărite înainte.

Şi în acest al şaptelea număr sunt cuprinşi scriitori din toată ţara, din Republica Moldova şi diaspora românească, numai dacă îi amintesc pe profesorul Ioan Andreica din Satu Mare, Limona Rusu din Suceava, dacă trecem Prutul la fraţii noştri Geta Lipovanciuc, Victor Cobzac şi Maria Tomiţa Corini; Aurelia Rînjea şi Maria Bem din Ploieşti; Georgiana Laura Gheorghe de la Brăila, Elvira Răceală din Constanţa, Dumitru Buţoi de la Timişoara, trioul Ştefan Popa, Eugen Emil Coţa şi Vasile Ovidiu de la Cluj Napoca plus maramureşenii noştri, pe care o să-i descoperiţi când veţi intra în posesia voluminosului volum.

Desigur, nu lipsesc rubricile cu care v-aţi obişnuit „In memoriam”, „Vitrina apariţiilor editoriale” unde sunt prezentate în special reviste literare şi antologii din ţară şi străinătate, pentru a fi la curent cu ce se publică în aceste vremuri de pandemie.

Nu aş dori să închei fără a vă spune că prefaţa acestul volum este realizată de o personalitate a Maramureşului, lector universitar dr.  Constantin Corniţă de la Universitatea Tehnică NORD Baia Mare căruia îi mulţumim în mod public.

Deşi ne-am făcut câţiva duşmani chiar aici la Baia Mare, noi mergem înainte şi sperăm să ducem la bun sfârşit acest proiect literar odată cu tipărirea celui de-al zecelea volum, nu de alta dar trebuie să avem puţin timp să ne încărcăm bateriile pentru Tabăra literară de la Baia Sprie, ediţia a II-a, unde vrem să lansăm aceste volume de poezie, proză, eseuri, recenzii. Sănătoşi să fim iar autorităţile locale să-şi întoarcă capul şi înspre cultură, aşa cum se întâmplă în mod fericit la Sighetu Marmaţiei, Săliştea de Sus, Borşa, Vişeu de Sus, Deseşti, Mireşu Mare sau Hideaga!

                                                                           Gelu Dragoş

                                                               Lucăceşti, 15 ianuarie 2022



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu