Bucuria de a fi mama
Și iată că a venit și momentul mult așteptat în care Paula aștepta să vadă ce minune poate ea să facă. Să-și vadă copilul în brațe, nu știa dacă va fi fetiță sau băiețel. Știa doar că, în sala de așteptare, pentru a intra chiar în sala de nașteri, trebuia să stea calmă, și când avea dureri, să se gândească că se apropie momentul mult așteptat. Acolo, între dureri și pauzele dintre contracții, orice femeie, viitoare mamă, își amintește momentele în care a dat viață propriului copil. O ființă micuță care odată ajunsă în familie, va schima radical totul.
Paula aproape că nu mai voia să se gândească la Claudiu, plecase într-o excursie în Deltă, deși cu o seară în urmă o dusese la spital. Se grăbise să-și facă geanta de voiaj pentru a doua zi, spunându-i că se întoarce peste o săptămână. Așa că era singură, într-un moment care ar fi trebuit să-i bucure pe amândoi, să fie aproape. Dar, cum avea biletul cumpărat mai demult, nu a vrut să renunțe la el.
Paula se întoarse pe o parte, simțea cum se apropie momentul. Un medic o ajută să meargă spre sala de nașteri, acolo unde se aud cele mai frumoase voci, unde mamele nu au să-și mai amintească de suferință atunci când au să-și vadă pruncii în brațe. Fiind în august 1962, condițiile erau diverse, adică erau șase paturi în care mamele trebuiau să nască, așa că se amestecau vaiete pe toate vocile, care mai încete, care mai puternice. Era o atmosferă care ar fi impresionat orice ființă umană. Sala durerilor, ale mamelor și ale lor, ale micuților care vedeau pentru prima oară lumina, și chipul drag al mamei. Ei care se întrebau cine sunt cei din jur și de ce le-au dat o palmă la fund, că doar nu făcuse nimic rău. Paula era cea mai tânără mamă din sala de nașteri, dar nu a născut ușor, a suferit. Când a văzut fetița în brațele ei, cu ochii albaștri, cu gura mică rotundă și cu obrăjorii rotunzi, a înțeles că trebuie să se bucure. A strâns-o la pieptul ei de mamă tânără și neștiutoare ce să facă cu o ființă atât de mică și delicată. Apoi au învățat-o cum să o alăpteze...
Paula o sunase chiar din spital, pe mama ei care a venit în două ore. Apoi s-a dus în oraș și a cumpărat tot ce trebuie pentru a o scoate din spital. A dus-o acasă, după câteva zile a venit și Claudiu. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se ducă la bucătărie să mănânce ceva. Îi era foame de pe drum. Atunci mama soacră l-a certat, nu numai că o lăsase singură pe Paula, dar și dezinteresul față de copilul lui, lipsa de curiozitate. Atunci au înțeles că el nu are completă partea emotivă, dar mai ales bun simț...
PICTURI de MIHAELA C.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu