30 de Poezii

 

1. Gloanţe oarbe şi romanţe

 

Lângă lampa ce arde mocnit

Mi-am numărat umbrele mele

Şi-am socotit pân' m-am poticnit

Gard de neputinţe stă-n ele...

 

Nu-mi mai ştiu aduna fericirea

De parcă-i risipită-n aşternut

Ironic, vestitu-şi-a sosirea

Însă-ntr-o ceaţă a dispărut...

 

Văd zeie ce dansează-n foc

Să-mpartă tristele speranţe

Destinul vieţii-i doar un joc

De gloanţe oarbe şi romanţe.

 

 

 

 

 

2.Suntem mai săraci

 

Suntem mai săraci cu o clipă

Acel nimic care trece banal

Nu ştii, nu o simţi... o risipă

Nepreţuită şi-aruncată la canal

 

N-o vezi, nu te doare, nu-ţi pasă

Izvorul clipelor îţi pare infinit

Să-mprăştii clipe, inima te lasă

Tot pierzi, cheltuind necontenit

 

Şi dăm clipe scumpe pe nimic

Ne agăţăm întârziat de canoane

Bieţi muritori îngroziţi care zic

Cuvinte din vocale şi consoane

 

Cu fiecare clipă care trece...

Oamenii-s mai săraci puţin

Şi-odată sărăciţii o să plece

În lumea unde clipele se ţin.

 

3.Îmbracă-mă în puf de stele

 

Păşind prin noaptea de mătase

Cu paşi uşori... şi-n mersul lin

Pe trupurile ce marea sărutase

Stropi dansează curgator şi fin

 

 

 

Străpuns e întunericul de raze

Ce parcă dogoresc în ochii tăi

Să botezăm a dragostei oaze

Sfinţind-o cu ale iubirii văpăi

 

Din pulberea şoptirilor gingaşe

Ne încropim un culcuş de amor

Şi-n gesturile noastre pătimaşe

Căutăm să aflăm leacuri de dor

 

Şi-n oglindirea lunii de argint

Străluciri se unduiesc rebele

Sărută-mă la pieptu-ţi în alint

Şi îmbracă-mă în puf de stele!

 

4. Comoară, doar iubirea ta

 

Am închis usor pleoapele să salvez

Imaginea vie ce-mi dansa pe retină

Chipul drag ce mă făcea să radiez

In zile cu soare şi-n nopţi cu lună plină

 

Şi-am alergat să pot prinde din zbor

Sărutul lunii care iţi mângâia chipul

Să-ţi sorb mireasma de parfum uşor

Când soarele te alinta cu asfinţitul

 

 

 

 

Şi-am atins fin... urma paşilor tăi

Vrând să le simt greutatea strivirii

Să-mi poarte gândurile peste văi

... Unde se ascund clipele iubirii...

 

Am încuiat în inimă dragi amintiri

Pe care nimeni nu mi le poate fura

Şi-acolo-n tainicele mele fericiri

Păstrez sfântă comoară, doar iubirea ta!

 

5. Caruselul gândurilor

 

Te împresoară negre sentimente

Fărâme dintr-un timp demult trăit

Emoţii şi-amorţiri curg în torente

Ce-n grabă ochii minţii le-au zărit

 

Virtuţile din timpurile pastelate

În grabă-ţi cer onorul cercetând

Lumile paralele de-s catifelate

În norii ceţii-nfuriate spumegând

 

Legând ochii cu năframa vremii

Dorul suspină îngheţat în rătăciri

Versuri pictate în romanţe arămii

Străpung inima ce plânge-n priviri

 

 

 

 

Te cheamă iar şi iar dureri deşarte

Vor să te-mbete-n carusel ameţitor

Tu le-ncui bine zăvorâte într-o carte

Şi ştergi tristeţile din gândul simţitor.

 

6.Viaţa-n leasing

 

Trăiesc o viaţă care nu-i a mea

Pare împrumutată la-ntâmplare

Visez şi parcă să revăd aş vrea

Toţi anii dispăruţi cu-nfrigurare

 

Desaga vieţii plină-i de momente

Trudite şi sorbite cu mult drag

Ce-n inimă revarsă în torente

Lacrimi ce umezesc al vieţii prag

 

Trăiesc şi-adulmec strop cu strop

Memorii ce revin fără chemare

Dar m-am oprit, am dat de-un hop

De clipe... pline de dureri amare

 

Şi-n rama amintirilor trunchiate

Mă lupt... cu clipele ce mă-nving

Visez la alte vremuri... demodate

Oftând trăirea vieţii-n leasing...

 

 

 

 

7.Regrete pe cântar

 

Vibrează unduinde străluciri

În tonul toamnei pământene

Se-ncolăcesc tandru-n priviri

Regrete şi-amintiri valsând alene

 

Ne-au nins prin tâmple flori de măr

Înveşmântându-ne-n înţelepciune

Trecut-au clipe vesele şi fără număr

În focuri pline de repeziciune

 

Topit-au ierni înfrigurate

Cu-al dragostei înflăcărat sărut

Şi-am răcorit cu clipe parfumate

Toride veri în timpul ce-a trecut

 

Şi ne-am înzeit visele rebele

Le-am transformat într-un real altar

Pe cerul toamnelor ce-s grele

Azi punem doar regrete pe cântar

 

8. Macul ucis

Subtil, tacit şi fără de-nţeles

Un fir de mac păşeşte în uitare

Se zbate-n mâna care l-a cules

Şi-apoi adoarme-n veştedă visare

 

 

 

Se legăna de-o vreme-n vânt

Şi soarele îl mângâia-n sărut

Lâng-ai săi fraţi roşii de-avânt

Cântau pe câmpul păcii nedurut

 

Dar viaţa cea frumoasă şi senină

Avut-a timpul său de expirare

Când mâna ce-a ucis se voia plină

De frumuseţea făr’ de-asemănare

 

Însă atunci gingaşul fir de mac

Zbătându-se purpuriu de supărare

Mâinii ce l-a rupt i-a făcut pe plac

Şi i-a zâmbit dându-şi ultima suflare!

 

9.Să taci

 

Să nu mai spui nimic!

Să nu te-ntorci în vreme

Căci pentru slove eşti prea mic

Când amintirea-n suflet geme...

 

Să taci şi să asculţi timid

A zorilor tandră sărutare

Să te destrami apoi rigid

În raze ce se-opresc în mare

 

 

 

 

Să taci prin neguri şi lumini

Să rabzi a lumii nebuloasă

Şi-n inimă s-aduni doar spini

Că nu mai poţi să mergi acasă

 

Să taci ai dreptul absolut

Nimic nu-ţi schimbă starea

Eşti un soldat nimic mai mult

Să taci şi să asculţi doar zarea.

 

10. Visele, vulturii nopţii

 

Vulturii nopţii îmi rup cochilia

Departe, în raze văd câmpuri verzii

Sunt râsete multe, zâmbeşte şi glia

Păstrând timbrul fraged de glasuri zglobii

 

Copii adunaţi împărţindu-şi urale

Se joacă, aleargă şi se înghiontesc

Imaginea-i veche şi-mi tremură-n cale

Un chip bucălat pe care-l zăresc.

 

În arşiţa verii doar aur sclipeşte

Din părul bogat ce-n bucle coboară

Fetiţa dansează, în strofe şopteşte

Şlagăre dragi de odinioară.

 

 

 

 

Şi mica artistă nu oboseşte

Pe scena cea verde spectacolul e-n toi

Cu vocea plăpândă în noi ea trezeşte

Vulturii nopţii ce-s adormiţi în noi.

 

11. Iubeşte-mă azi, fără măsură

 

Iubeşte-mă azi, fără măsură

Nu-mi calcula şoptirile ce tac

Acoperă-mi a inimii arsură

Iubeşte-mă, indiferent ce fac!

 

Analizezi mult orice detaliu

Şi pierzi esenţa de-nceput

Admiră doar acest vitraliu

Creatu-i cum m-am priceput.

 

Iubeşte-mă, azi, aşa cum sunt

Şi nu-mi lua tristeţile în râs

Mângâie-mi visul cel cărunt

Transformă lacrima-n surâs.

 

Iubeşte-mă, indiferent ce fac

Plimbă-mă-n a iubirii trăsură

Dacă-s veselă sau dacă-ţi tac

Iubeşte-mă azi, fără măsură...

 

 

 

 

12.Dansând tandru în dansul sorţii

 

Dansează tandru-n dansul sorţii

Văzduhul colorând în melancolie

Doi fluturi aflaţi în pragul morţii

În inocenta zbatere portocalie

 

Vinete aripi le flutură-n vânt

Agaţate de un firicel de viaţă

Şi-o tristeţe poartă-n necuvânt

Alergând spre-o celestă piaţă

 

Se-aşază pe-un peron de gară

Încercând muzele să-şi adune

Le murmura a sorţilor vioară

Pe struna vieţii ce-ndată apune

 

Căci atât le-a fost scurta trăire

Fluturilor aflaţi în pragul morţii

Curând se vor pierde-n nemurire

Dansând tandru în dansul sorţii!

 

13. Drept de apel

 

Rotocoale de foc şi de cleştar

Fumegă clocotind a izbândă

Pe-altarul vieţii ticluit mortar

Înalţă zăbrele stând la pândă

 

 

Prin sârma împletită a sorţii

Se cern minutele de chin şi har

În toiul vieţii şi-n pragul morţii

Destinu-ţi zugrăveşte al său dar

 

Şansele zbiară să fie jucate...

Ruleta se-nvârte în contrasens

Clipe imploră să fie trucate...

Ireversibilul plânge... intens!

 

Poteca-i îngustă şi fragilă

Pe ea flutură al vieţii drapel

Secunda vociferând... agilă,

Cere destinului drept de apel.

 

 

14.Jocul de-a viaţa

 

Pe rând noi ne jucăm de-a viaţa

C-aşa ni-i dat pe acest pământ

Şi-ndată se aşterne ceaţa...

Ne risipim ca frunza-n vânt

 

Şi ani la rând ne tot jucăm

Trăim sau adunăm doar clipe

Frumos ori rău de ne purtăm

Ajungem fumul unei pipe...

 

 

 

Pe rând noi ne jucăm de-a viaţa

Ne amăgim şi ne tot luptăm

Şi-odată tot se rupe aţa...

Şi-n infinit... o să plecăm!

 

15.Murim puţin câte puţin

 

Se-nghesuie timpul în nepăsare

Murim câte puţin, strop cu strop

Ne punem şi credinţa pe frigare

Doar, doar să trecem peste hop

 

Ne vindem judecata pe o liră

Şi omenia-i aruncată pe maidan

Si acceptăm, nimic nu ne mai miră

Suntem mai insensibili an de an.

 

Părinţii pleacă neconduşi la groapă

Copiii ce-i născuţi nu-s botezaţi

Chiar si de prieteni ne desparte-o apă

Îndepărtaţi suntem de prunci şi fraţi

 

Se-nghesuie timpul în nepăsare

Iar noi murim puţin câte puţin...

 

 

 

 

 

 

16. Un poet şi un câine

 

Scrie poeme pe-un colţ de ziar

Şi-n dar oferă doinite sfâşieri

Celor ce se opresc destul de rar

Sărmanul poet mai bogat decât ieri

 

Îşi duce tăcutul sac de poveri

Dăruind vorbe întinse pe pâine

Că e mai bogat decât a fost ieri

Şi e mai sărac decât fi-va mâine

 

Zilnic versuri se zbat prin adieri

Adună azi mai sărac decât mâine

Strofe ce-l fac mai bogat decât ieri

Chiar de le aude doar el şi-un câine

 

Din mers arunc-un domn aprecieri

De n-o fi azi, poate fi şi... poimâine

Recitând flămând mai bogat ca ieri

Şi adormind mai sărac decât mâine

 

Speră... spălând ale lumii dureri

Că e mai sărac decât fi-va mâine

Şi-n rime mult mai bogaţi ca şi ieri

Oftează visând un poet şi-un câine...

 

 

 

 

17.Departe de lume

 

Departe de lume, aproape de noi

Ne plângem regrete şi franjurii goi

Ai lumii pleşuve ce ne-a osândit

Departe de lume puţin am murit

 

Ni-s ochii ferestre de gheaţă şi sloi

Ni-i vremea bătută de grindini şi ploi

Căci suntem departe de tot ce iubim

Aproape de oameni am vrea să sā fim

 

Vestită-i azi molima printre străini

Departe de lume prin jaruri şi spini

Ne ducem amarul poverile-s noi

Departe de lume, aproape de noi.

 

18.Lumea asta cenuşie

 

Se sting felinare, Luceferi răsar

Pe cerul lumii, licăriri jucate

Ne plânge trecutul, ideile apar

Ne zbatem în zale trucate...

 

Admitem ce-i nou şi aplaudăm

De-i bine, de-i rău cine mai ştie?

Ne plângem dar până ce respirăm

Suntem vii în lumea cenuşie.

 

 

Ne ducem tristeţea tăcută în noi

Nu-i voie să suferi, să plângi...

Stăm drepţi înăutru ne suntem goi

Şi-n frică poţi jalea s-o strângi...

 

În lumea ce-a confuză şi morbidă

Căutăm un pansament universal

Şi ne târâm cu mersul de omidă

Spre malul unde totu-i eternal.

 

Speranţa se-agaţă să rămână vie

De unica zare ce-i plumburie

Şi-odată, cândva, cineva o să ştie

De ce-a fost lumea asta cenuşie...

 

 

19. Iarnă hibridă

 

Deunăzi m-am certat cu cerul

Şi-am vrut imediat să-l închid

În zale de uitare-n gerul

Iernii cu izul său hibrid.

 

Descălecau nori de troiene

Prin minţi obosite morbid

Şi-un fluture dansa alene

Prin gândul verziu şi lichid

 

 

 

Căutând paradisul pierdut

În liniştea crudă ce zace

Căci timpul flagelat a cernut

Doar ploi de durere ce tace

 

O veştedă clipă se zbate

Şi vrea dreptul său pe pământ

Teribile trape sablate

Ce-adorm chiar şi vrerea din gând...

 

Şi-aşa trece încă o seară

Şi încă o dată ceruri se-nchid

Se scurge o viaţă de ceară

Topită în iarna cu izul hibrid...

 

 

20.Învie-ne, Doamne!

 

Ne-a amorţit gândirea-n pribegie

Iar slovele ne-au ruginit de tot

În nebuloase-ntoarse spre vecie

Ne vindem neputinţa pe un zlot

 

Ne amăgim cu vise de un gram

Şi ce-i bun se transformă-n rău

Căutând un criogenat balsam

Ne pierdem tot mai mult în hău

 

 

 

Că ramasu-ne-a numai speranţa

În Tine, Isuse, ce te-au răstignit

Că doar Tu poţi trezi ignoranţa

Învie-ne, Doamne, fă-ne de granit!

 

 

21.Terra în făclii

 

Tu, Doamne, ne iartă, părinte!

Suntem laşi şi-n minciună cădem

Tot ce-am primit din cele sfinte

Pe-arginţii diavoleşti le dăm

 

Nu spun niciodată nu-mi pasă

Revoltă-i în sufletu-mi hoinar

Mă doare şi-n cuget m-apasă

Şi-n noapte de-ngrijorări tresar

 

N-am forţă, nici glas, nici putere

Să-i judec pe cei ce ne osândesc

Dă-mi, Doamne, statornică vrere

Să-ţi fiu ucenic cu grai omenesc

 

Nu ştiu de unde-i atâta orbire

Părem c-ascundem mintea-n ireal

Fă, Doamne, minune, dă-ne de ştire

De-atâta neputinţă suntem duşi de val.

 

 

 

Tot ce-i injust şi nedrept azi e lege

Satanice zvonuri prin plebe străbat

Nu-i conştiinţă vreo morală să-nchege

Şi-ajung „anormali“ cei ce răzbat

 

Fă, Doamne, minune şi-opreşte

Măcelul sufletelor pure de copii

Astupă gura diavolului ce vorbeşte

Şi scapă Terra cea cuprinsă în făclii!

 

 

22.O pasăre rănită

 

O pasăre rănită astăzi plânge

Lovită-n sufletu-i înaripat

Din vreascuri veştede îşi strânge

Mici amintiri din gândul disipat

 

Cu resturi de putere vlăguită

Se-ndeamnă să mai ducă un an

Că-n suflet poart-o inimă zdrelită

De vremuri înnorate peste lan

 

Îşi plânge puii cei plecaţi departe

Că n-au să mai revină niciodat’

De-o viaţă osândită are parte

Ce-apasă-n sufletul de dor rodat.

 

 

23.Câte puţin ne moare cerul

 

Destinu-şi pune astăzi semne de-ntrebare

Ne e mai rău, mai mult sau mai puţin?

Bieţi anonimi ce bâjbâim pe o cărare

Ce ne-o fi dat să ducem în destin?

 

Şi câtă umilinţă om mai îndura de-acum

Şi pănâ unde poate vacarmul să ne ducă

Ce-i presărat pe al umanităţii drum

Spre ce se-ndreaptă oare lumea cea năucă?

 

Destinu-şi pune astăzi semne de-ntrebare

Ne plângem prin cotloane-ntunecate dorul

Nu-i chip să schimbăm totul în serbare

Şi-ncet, puţin câte puţin, ne moare cerul...

 

24. Ne-mprumutăm cu fericire

 

Ne-mprumutăm cu fericire...

Aşa, câte puţin sau poate mult

Azi ne-aducem în dar iubire

Şi mâine al tristeţilor tumult...

 

Şi-n vremuri ne mai păsuim...

Dar uneori... apar intemperii

Şi-atunci în vărsări glăsuim

Că nu-s plătite aceste datorii

 

 

 

Şi-n disperarea de împlinire

Săpăm avizi căci vrem iubire

Aşa, câte puţin sau poate mult

Ne-mprumutăm cu fericire...

 

 

25.O mie şi un infinit de sentimente

 

 

Femeie venită din rai pe pământ

O mie de gânduri într-un cuvânt

Eşti lăsată a procreerii legământ

O mie de simfonii... într-un cânt!

 

Eşti un infinit de lacrimi de dor

Şi-un infinit de şoapte de amor

Numită eşti al iubirii ambasador

Un infinit de note ce cântă în cor!

 

În tine-s o mie de vise briliantine

Ţie vin poeţii versuri să-ţi închine

Aduni o mie de săruturi cristaline

O mie de surâsuri pe feţele senine!

 

Eşti un infinit de valuri candide

Şi-un infinit de-mbrăţişări toride

Femeie şi copilă cu priviri timide

Eşti un infinit de trăiri translucide!

 

 

 

 

Femeie, în tine roua verii se adună

Şi-o mie de spice prinse-n cunună

În tine-s razele de soare şi de lună

O mie de simţiri ce-n suflet răsună!

 

Eşti dăruită c-un infinit de talente

În tine-s un infinit de dansuri lente

Buchet neînţeles de vibraţii ardente

Un infinit de ploi în calde torente!

 

Femeie, eşti o mie şi un infinit

de sentimente!

 

 

 

 

26.Ascult şi tac...

 

Firavă ca un fir de mac

Ascult cântarea inimii şi tac

Ploi de imagini în priviri

Se unduie în triste răzvrătiri

 

Atât rămasu-mi-a permis

Să tac şi să m-ascult în vis

Plăpândă floare de cais

Ce-ar înflori, da-i interzis...

 

 

 

Vântul în adierile-ncurcate

Mă-mbie-n zările-i plecate

Un gingaş murmur de vioară

Ascult şi tac... a câta oară?

 

27.Nu pot să nu te mai iubesc

 

Nu pot să nu te mai iubesc

Nu ştiu să respir altfel

Din clipe fericite plămădesc

Iubirii noastre un castel

 

N-am învăţat să scriu neiubirea

Nu ştiu defel să o trăiesc

Eu am luptat să-mi apăr fericirea

Iubirile în mine-mi cresc.

 

N-am să te uit nici dac-aş vrea

Că-mi eşti sculptat până-n fiinţă

Nu ştiu să îmi întorc privirea

Deci te iubesc… în consecinţă!

 

28.Dovada că exişti

Eu ţi-s dovada clară că exişti

Tu-mi eşti dovada vie că respir

Pe-altarul vieţii dedicaţi artişti

Titani viteji, uniţi prin foc şi mir

 

 

 

Şi rătăcim naiv prin oarbe zări

Trupuri călite-n ape curgătoare

Cuvinte tandre ne şoptim în zori

În labirint cătându-ne izvoare

 

Ne aşezăm timid bătrânul ceas

Să ne măsoare clipele alene

Să le-necam în al iubirii glas

Să-ncuiem timpul într-o vreme

 

Şi flămânzi de dor, în agonie

Ne pierdem în sărutul ancestral

Eu ţi-s dovada scrisă pe hârtie

Iar tu-mi eşti aerul universal.

 

 

29.De astăzi...

 

De astăzi cu lumea fac pactul de pace

Şi-alături de frunze mă-nzburdăcesc

Sunt briza ce-adie prin ramuri opace

Şi-s doina ce-o cântă cei ce iubesc

 

De astăzi refuz să mă-nchin la putere

M-aplec numai şoaptei ce ţipă-n adânc

Străpunsă săgeată prin faguri de miere

Ce-şi poartă pecetea amară în gând...

 

 

 

De astăzi aleg să-i pun frâie durerii

Să curgă-n şuvoaie prin solul tocit

Şi clipa tăcerii să-i strige iar vrerii:

Am rezistat!... Sunt aici, n-am murit!

 

30.Mai aproape de cer

 

Mă-nalţ pe piscuri neştiute

Şi mă topesc în trist abis

Şi cer văzduhului să-mi împrumute

Din ascuţimea gândului nescris

 

Pe cercul nemuririlor observ

Un vânticel candid de bunătate

Şi simţămintele-mi conserv

În versuri pline de însemnătate

 

Mă-nalţ uşor spre libertate

Şi-n euforic vis durerile îmi pier

Şi dorurile surâd spre eternitate

Căci au ajuns mai aproape de cer.

Autor: Mihaela CD

Montreal, Canada