Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și
tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu
Iubiți credincioși,
Sfânta Înviere a Domnului nostru Isus Cristos, evenimentul central al
credinței noastre, ne luminează viețile și în acest an de grație 2022. Am spus „an de grație” și probabil mulți oameni, chiar și
credincioși, s-ar putea întreba cum putem să numim în felul acesta un an care a
început sub semnul pandemiei, un an în care a izbucnit teribilul război din
Ucraina, cu atrocități ce ne șochează în fiecare zi, cu oameni care și-au
pierdut casele, familiile, pe cei dragi și cam tot ce aveau. Cu un tsunami de
suferință și de nedreptate, apărut din adâncul oceanului de răutate al
conștiințelor orbite, care ne bate astăzi la poartă, cum poate fi acesta un an
„de grație”?
Noi, creștinii, trebuie să continuăm să numim anul acesta astfel și să
celebrăm Învierea Mântuitorului cu o solemnitate neștirbită și tot timpul nouă,
fiindcă altfel am pierde esența însăși a credinței noastre. Biserica ne propune
în mod continuu această Sărbătoare tocmai pentru a ne reaminti cine suntem,
cine este Isus Cristos pentru noi și care este noutatea Învierii. Dincolo de
frumusețea celebrărilor din această perioadă liturgică și dincolo de bogăția
mesei pascale, să căutăm sensul profund al Luminii neapuse a acestei Sărbători
și la lumina ei să citim întreaga noastră viață.
Ni se pare, probabil, că dacă am fi trăit în timpul apostolilor, alta ar fi
fost percepția noastră. Dar oare chiar stăteau altfel lucrurile atunci? Isus
Cristos a înviat din morți a treia zi, dar oamenii din acea vreme au perceput
efectiv ceva pe planul schimbării în bine a societății? Romanii au continuat să
stăpânească Țara Sfântă, fariseii și cărturarii au continuat să facă ceea ce
făcuseră până atunci și mare parte a locuitorilor și-au continuat viața
obișnuită. Până și ucenicilor le-a fost greu să creadă că Învierea Domnului a
schimbat cu adevărat lumea. Și totuși, sămânța Împărăției Cerurilor a răsărit
din mormânt și lumea s-a schimbat cu adevărat, dar nu așa cum poate apostolii
se așteptau …
Cu Biserica noastră Greco-Catolică credeți că a fost altfel? A trecut
printr-o teribilă persecuție comunistă și toți ziceau că va dispărea, dar n-a
dispărut! Dacă privim la viața Bisericii de după persecuție, vedem încă urmele
rănilor și ale suferinței, observăm miile de dificultăți și ne putem întreba la
rândul nostru: oare învierea ei din anul 1989 a venit cu o adevărată noutate,
schimbare, înnoire? Sau suntem încă prinși într-un fel de buclă temporală și
încâlciți prin întortocheatele căi ale acestei lumi? Dacă știm să privim în
lumina harului lui Dumnezeu, înțelegem că lucrurile s-au schimbat cu adevărat,
dar nu așa cum poate ne-am aștepta noi …
Să ne gândim și la viețile noastre: în aparență sunt la fel ca cele ale
tuturor oamenilor de pe acest pământ. Avem bucuriile și necazurile noastre. Nu
suntem privilegiați, în sensul în care lumea înțelege în mod obișnuit acest
lucru. Nu suntem scutiți de încercări, de nedreptate și de suferințe. Tocmai
din cauza unor astfel de recente suferințe, Sfântul Părinte a consacrat
Ucraina, Rusia și întreaga lume Inimii Neprihănite a Maicii Sfinte. Ați simțit
vreo schimbare? Ați văzut ceva extraordinar întâmplându-se? Și totuși, ceva
esențial se întâmplă în momentul în care Maica lui Dumnezeu intervine, dar nu
așa cum poate lumea se aștepta …
Iubiți frați și surori în Cristos,
Dumnezeu acționează întotdeauna, însă după o logică diferită de cea a
noastră, asumându-și o logică a umilinței, a iubirii, a respectului ritmului și
libertății noastre. El lasă o sămânță în lumea și în viața noastră, dar are
nevoie de colaborarea noastră. După Înviere, lumea nu mai e la fel, dar văd cu
adevărat acest lucru doar cei care lasă sămânța noii Împărății să răsară în
sufletele lor. Dacă nu suntem atenți, și nouă ni se poate părea că încercările
și suferința din viețile noastre pledează în favoarea absenței lui Dumnezeu,
însă atunci când Botezul nostru nu este doar un înscris într-un registru, ci o
sămânță pe care o udăm zi de zi printr-o viață coerentă cu credința noastră,
prin fapte înmiresmate de iubire față de Dumnezeu și față de oameni, atunci și
doar atunci sămânța devine un copac la umbra căruia ne adăpostim noi și alții
de arșița acestei lumi. Atunci înțelegem că Isus, așa cum ne-a promis, este
alături de noi în fiecare clipă, ne ajută să ne ducem Crucea și, mai mult decât
atât, transformă crucile noastre în mijloace de mântuire pentru noi și cei de
lângă noi. Descoperim că Isus Înviat este cu noi tocmai în mijlocul unei vieți
aparent tipice acestei lumi, a unei existențe obișnuite și că acolo, în această
Galilee a noastră, suntem chemați să-L întâlnim.
Ucenicii, după Înviere, sunt aceiași oameni, însă Spiritul Sfânt aduce în
viețile lor o noutate radicală. Sunt încercați, asupriți și persecutați, dar
Isus Înviat este prezent în mijlocul lor, dăruindu-le o putere și o pace care
nu pot fi înlănțuite și nici distruse. În același timp, rămân oameni fragili,
care se poticnesc pe cale, dar se ridică din nou și merg înainte.
Dacă ar fi să rezumăm, am putea spune că în viața Bisericii, în viețile
noastre și în lumea în care trăim, nu vedem minuni și semne așa cum ne-am
aștepta de multe ori. În schimb, măruntele și banalele noastre gesturi de
fiecare zi și obișnuitele noastre vieți devin minuni ale lui Dumnezeu și, în
mod tainic, vasele noastre de lut devin temple ale Spiritului Sfânt, iar
existențele noastre semne concrete de lumină și sens pentru lumea în care
trăim. Aceasta este extraordinara putere și lumină a Învierii: aceea de a
transfigura viețile noastre și ceea ce facem, bucuriile și suferințele noastre,
veștile de războaie, crizele și pandemiile, cu tot ceea ce se întâmplă pe fața
acestui pământ. Isus Înviat este prezent pe altarul Sfintei Liturghii, dar și
atunci când mângâiem un frate sau o soră ce suferă și în micile și banalele
gesturi pe care le facem în fiecare zi, atunci când le înveșmântăm cu iubire.
După Înviere, nu mai avem nevoie să vedem minuni, chiar dacă ele se întâmplă,
fiindcă toată viața noastră este înmiresmată de parfumul Învierii și devine o
minune de viață, în care Mântuitorul este prezent în cel mai mărunt amănunt din
existența noastră.
Iubiți credincioși,
Lumina Învierii, pe care am primit-o în Noaptea Sfântă, să ne aducă aminte
de Lumina din sufletele noastre și să o reaprindă dacă ea doar pâlpâia
învăluită de neliniști și de tristețe. Cântarea pe care cu toții am înălțat-o
să alunge frica morții și umbra ei din existențele noastre, fiindcă Mântuitorul
le-a călcat cu moartea Lui, dându-ne nouă, celor morți prin păcat, Viața
veșnică. Prin această minunată Sărbătoare a Învierii, nu mai suntem robi, ci am
devenit parte a familiei lui Dumnezeu: Tatăl Ceresc ne este Părinte iubitor,
Fecioara Maria adevărată Mamă, iar Biserica o casă pentru fiecare dintre noi.
Doresc tuturor o Sărbătoare a Învierii Domnului cu haruri și binecuvântări
cerești!
† Claudiu
Episcop de Cluj-Gherla
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu