ATÂT A FOST...

Lorica Mihaila -  (poezia zilei, 23 noiembrie 2023)

           Probabil că acea cugetare "Apa trece, pietrele rămân" au inspirat-o pe Lorica Mihăilă în conceperea acestui poem. E impresionată de pietrele din caldarâmul străzilor care cândva au existat în ape, pe țărmuri, dar cărora omul le-a dat alte multe întrebuințări. Poeta le privește cu multă încântare și atenție, trecându-și în revistă toate edificiile la care aceasta își aduse contribuția, precum și în  realizarea diferitelor opere de artă, care astăzi ne îmbogățesc patrimoniul național.

          Aceste pietre au fost martore tăcute ale atâtor războaie și lupte sau chiar și pe vreme de pace și au contribuit cumva la alinarea oamenilor care le-au găsit noi întrebuințări, ca ei să aibă o preocupare, pentru a uita de acele supărări și dureri cu care s-au ales din lupte și războaie, pentru a-și îneca această durere prn muncă.

          Aceste pietre au contribuit la înălțarea de castele, de diverse construcții solide și mărețe precum și la acea uitare binecuvântată, când te regăsești muncind. Piatra a fost mereu un bun material pentru socluri de statui și care în amestec cu nisip, apă și ciment contribuia la realizarea unor lucruri extraordinare pentru noi lucrări.

          E importantă iubirea cu care faci ceea ce faci dar și dorința de a da pietrei un chip, prin sculpturi diverse sau prin ridicarea de statui nemuritoare.

          Felicitări poetei Lorica Mihăilă pentru frumosul poem cu care s a prezentat în această zi în fața noastră!

                                                                                        Florentina Savu

Atât a fost...

M-am așezat pe caldarâmul vieții

privind la pietrele din el,  pe rând,

un loc au ocupat în plaja sorții,

au viețuit acolo și în gând.

Au tot trecut prin pace, prin războaie,

au râs și-au plâns cu lacrime de ploi

ce le-au spălat adesea de noroaie,

nebănuind infernul de apoi.

Au alinat de-atâtea ori durerea

ce-a cauzat-o spațiul dintre noi,

oprit-au chiar din fașă decăderea

în anii ce s-au scurs aproape goi.

M-au ajutat să mă găsesc pe mine,

când spre apus m-am rătăcit în timp,

strângând la sân doar pietre din ruine,

adesea printre flori și câte-un ghimp.

Mai este-un pic de piatră, cine-o pune?

și cine face patul din nisip?

mai sunt cuvinte ce doresc a spune

" E un păcat iubirea-ți fără chip"

 

 Autor: Lorica Mihăilă