Relația s-a rupt în primii ani ai democrației odată cu căderea economiei. Nemaiavând nevoie de oferta școlii, motorul societății a lăsat-o să se descurce singură. Pentru un trai mai bun, forța de muncă tânără și calificată a luat drumul străinătății, iar cei rămași pe băncile școlilor nu puteau fi lăsați de izbeliște. Nu trebuie uitat că un tânăr fără ocupație permanentă oricând poate deveni un pericol social. Pentru autoritățile vremii, singura soluție a fost extinderea rețelei de școlarizare liceală și universitară în teritoriu. Numai că deciziile luate atunci, în condiții de forță majoră, continuă să le plătească societatea. Principiul că nu toți tinerii sunt capabili să-și însușească cunoștințe de orice nivel a fost abandonat. În consecință, a crescut numărul absolvenților de liceu și facultăți, dar a scăzut calitatea învățământului la toate nivelurile. Înființarea de licee în centre de comună și universități în orașe-târg pe obrazul învățământului rămâne o pată neagră. Nemulțumirea față de prestația actuală a școlii este resimțită de întreaga societate. Curios este că partea ei formată din persoane vârstnice, care au trăit și muncit în ambele democrații, pe bază de argumente, evocă nostalgia școlii din regimul comunist. Care, și după opinia mea, cu bune și rele, a fost compatibilă cu cerințele societății din vremea respectivă. Banii investiți de stat în școală s-au regăsit în forța de muncă calificată, în toate sectoarele vieții economice și sociale. Autoritățile au știut ce au de făcut, prin măsuri ferme, dar eficiente, au racordat școala la evoluția societății. Cu toate că unele au afectat anumite categorii sociale, de pe urma lor a avut de câștigat societatea. Exemple și detalii am oferit cu alte ocazii și nu e cazul să fie reactualizate. În anii democrației, miniștrii învățământului, fără număr, în necunoștință de cauză, s-au apucat de așa-zisa reformare a sistemului. Pe parcursul anului, metodele de predare – învățare și evaluare, importate din școlile occidentale și altoite “pe scheletul” școlii comuniste, au eșuat “lamentabil”. Grav este că obiceiuri rele ale școlii din regimul trecut recidivează și amplifică conflictele. Necunoscând adevărul despre meditații, o seamă de părinți la adresa școlii formulează declarații agresive și oferă soluții lipsite de logică. Printre altele, spun că personalul didactic nu-și face datoria, fapt ce-i obligă să dea bani pentru meditații. Nu cred că profesorii nu-și fac treaba, încât să-i oblige pe elevi să le ceară ajutorul contra cost. După știința mea, cine la școală nu muncește nici acasă meditații nu face. Propunerea ca profesorii să nu dea meditații elevilor din clasele la care predau ține de etică și moralitate. În general, profesorii evită o astfel de situație și adoptă ca metodă de lucru “focul încrucișat”. Adică, lucrează cu elevi din alte clase fie din aceeași școală, fie din școli diferite. Prin urmare, fondul problemei tot nerezolvat rămâne și părinții interesați de meditații în continuare vor scoate bani din buzunar. Mulți nu uită că la vremea când au fost școlari, succesul la examene s-a datorat meditațiilor plătite de părinți. Fenomenul este moștenit de la școala din regimul trecut, are vechime în muncă peste cinci decenii și după cum evoluează lucrurile, nu repede va ieși la pensie. A apărut după deschiderea societății spre școală, în condiții de concurență la examenele de admitere în facultăți. Ulterior, meditațiile au făcut obiectul examenelor de absolvire a unui ciclu și admiterea în altul superior. Din cauza volumului mare de cunoștințe cerut la examene, evaluarea individuală și periodică a elevilor în clasă nu se poate face. Așa că… Situație la care se adaugă mentalitatea tradițională a românilor față de școală. Au dreptate când spun că cine are carte are parte și s-ar putea să trăiască mai bine. Altfel zis, acum contează diploma, nu cunoștințele acumulate în școală. Reorganizarea și restructurarea din temelii a întregului învățământ, pe verticală, de jos până sus, vor duce la dispariția treptată a multor vicii, inclusiv a meditațiilor. Măsura trebuie luată în viitorul apropiat de autoritățile care urmează să gestioneze evoluția școlii. În caz contrar, vor apărea noi conflicte, iar cele existente se vor adânci și mai mult. De pe urma deciziilor luate, chiar dacă ar produce pierderi, pe termen mediu și lung atât școala, cât și societatea ar avea de câștigat. Ce-i drept, ele necesită curaj, pricepere, dorință și multă voință politică. Astfel de trăsături nu au făcut parte din mentalul politicienilor din noua democrație. Incapabili să le asimileze, ele cu bună știință au fost ignorate.
prof.
Vasile ILUȚ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu