Foaie periodică,
gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXIII(2023),
nr. 505(1 –15 Noiembrie)
Dragii mei enoriași!
Ce te legeni?...
Bădie Mihai!
E toamnă târzie și iarna s-aude prin munte
trosnind. Se-nvăluie norii pe boltă și-n zare și ploaia în picuri s-așează pe
câmp. Vin cețuri prea dese și-acopăr poiene, și văi, și dealuri, și drumuri și
poteci. Cad frunze-nspăimântate, când vântul rece curmă codițele pe ram. Iarba
verde din câmpie e tot mai puțină și tot mai spăimântată de zilele ce vor veni.
Urlă noaptea sălbăticiunile înfometate și urletul lor e rugă pentru hrană. Și
oamenii se-ntreabă de-s lemne sub polată, de-i fân de-ajuns în claie, de-i porcul
gras destul, de au copiii haine.
Și tu, Bade, mai întrebai copilărește: ,,- Ce te
legeni, codrule,/Fără ploaie, fără vânt,/Cu crengile la pământ?”
Și bătrânul codru, înțelegându-ți vorba, îți
răspundea cu-nțelepciune: ,,- De ce nu m-aş legăna,/ Dacă trece vremea
mea!/Ziua scade, noaptea creşte/Şi frunzişul mi-l răreşte”. Vremea din
primăvară, ori de astă-vară, vremea tinereții, se dusese pe neobservate, din
toate rămăsese doar o amintire. Cântecul păsărilor tăcuse demult, cuiburile se
goliseră, pe unele vântul le trântise fără milă, pe altele frunzele uscate le
acoperiseră. ,,Bate vântul frunza-n dungă,/Cântăreţii mi-i alungă;/Bate
vântul dintr-o parte,/Iarna-i ici, vara-i departe./
Cârduri-cârduri de înaripate vin din nord,
se-așez-o clipă să-și refacă forțele și pleacă mai departe, cu gândul ,,spre
alte zări de farmec pline!” Nu le
mai trebuie nimic de pe la noi, nimic nu le mai încântă, nimic nu le mai
atrage. Doresc cu tot dinadinsul să plece departe, să fugă de groaza iernii ce
se apropie pas cu pas. ,,Şi de ce să nu mă plec,/Dacă păsările trec!/Peste
vârf de rămurele/Trec în stoluri rândurele,/Ducând gândurile mele/Şi norocul
meu cu ele./Şi se duc pe rând, pe rând,/Zarea lumii-ntunecând,/Şi se duc ca
clipele,/Scuturând aripele,/Şi mă lasă pustiit,/Vestejit şi amorţit/Şi cu
doru-mi singurel,/De mă-ngân numai cu el!”
Bădie, bădie Mihai, așa era altădată!
Păsările plecau, oamenii rămâneau. Erau legați de
glie, de fiecare bucată de pământ, de fiecare pom, de fiecare zi. Veneau peste
ei iernile cumplite, hoardele sălbatice, bolile și sălbăticiunile. Ei rămâneau
însă ai locului, ai vremii, ai pământului, ai Țării. Smulgeau bolile, și
moartea, și dușmanii, și fiarele din casa lor
bătrâni și tineri, vârstnici și copii. Cei rămași plângeau o vreme, apoi
își reluau viața cu toate greutățile și hățișurile ei, cu toate poticnirile și
speranțele ei. Nimeni nu se gândea să plece în altă parte, nimeni nu credea că
undeva în lume este mai bine ca la ei acasă. Totul era după o rânduială din
vechime stabilită, de moși și de strămoși sfințită și peste ea nu se putea
trece. Era greu, era periculos, dar era și frumos. Oamenii erau ai locului și
locurile erau ale oamenilor și fiecare palmă de pământ era muncită și
răscolită. Îți râdea sufletul, când vedeai câmpurile încheiate de recolte, care
mai de care mai îmbelșugate, care mai de care mai frumoase și mai promițătoare!
Fiecare bucată de pâine, fiecare colăcel de la
colindeți concentra în el un an de speranțe, de muncă și de teamă. Munca se
împletea cu rugăciunea, căci omul era conștient că numai cu ajutorul lui
Dumnezeu poate să supraviețuiască și să învingă greutățile, lipsurile și
obstacolele de tot felul. Erau rânduite sărbători și obiceiuri ale pământului
și ale oamenilor, menite să convingă înălțimile cerului și adâncimile solului
să producă. Erau zile și rânduieli, când oamenii vorbeau cu Dumnezeu și cu
sfinții, cu duhurile adâncurilor, cu ploile și cu zăpezile, cu soarele și cu
luna. Totul era după o înțeleaptă întocmire a văzduhului, a pământului, a
oamenilor și a lui Dumnezeu.
Acestea toate au rămas o amintire, Bădie
Mihai!
Pământurile au rămas pustii. Ici-colo mai vezi câte
o bucată de pământ lucrată, ici-colo vezi tarlale despre care afli că sunt ale
unor străini, care le-au cumpărat. Nu mai vezi cârduri de lume la lucru,
muncind și cântând, muncind și glumind. Mașinile au preluat munca, singurătatea
a acoperit totul cu tentaculele ei. Holdele sunt duse aiurea, peste mări și
țări; în magazinele noastre vine pâine plămădită de străini, doar coaptă la noi.
Nu mai simțim mirosul pâinii proaspete scoase din cuptor, nu mai simțim gustul
pâinii din țestul nostru de pe vatră. Mâncăm ca să nu murim, dar fără să ne
bucurăm de pâinea caldă de la mama!
Satele ne sunt tot mai goale de copii, Bădie Mihai!
S-au înmulțit mașinile, s-au împuținat copiii. Au rămas școlile pustii prin
sate. Microbuzele umblă dimineața și
adună de prin sate cei câțiva copii și-i duc la școala din centru. De îndată ce
se ridică își iau zborul spre alte zări, spre alte țări. Rămâi blocat, când
afli că tineri cu înaltă pregătire, care ar fi putut să ocupe aici funcții de
seamă, se duc afară și sunt fericiți, când sunt angajați acolo la muncile cele
de mai jos. La noi se înmulțesc rândurile străinilor, care vin din cele mai
depărtate colțuri ale Asiei. Parcă s-a mâniat Dumnezeu pe noi! S-au înmulțit
avorturile, s-au împuținat copiii. Cu puțin timp în urmă făceam socoteala, după
datele furnizate de oficialități, că, de la Revoluție încoace, s-au aruncat la
tomberon atâția copii, că am mai fi avut încă o dată populația României. Cum să
nu se mânie Dumnezeu?!
Ne este populația țării îmbătrânită, tot mai
îmbătrânită! Altădată erau familii în satul nostru și-n alte multe sate, care
aveau zece și chiar mai mulți copii. Funcționau în sat două școli primare și
aveau copii destui. Azi, din tot satul, nu mai sunt zece copii de vârstă
școlară! Tot mai multe sate își trăiesc ultimele zile, căci, o dată cu plecarea
puținilor bătrâni, vor rămâne și ele pustii.
Pe nimeni nu interesează drama satului românesc de azi,
Bădie Mihai. Deschizi televizorul și nu vezi decât scandaluri, delapidări,
corupție, fapte penale și multe altele asemenea!
Ca o speranță de nepeire se întrevăd departe
Sărbătorile Crăciunului, ale Anului Nou, ale Bobotezei și alte multe, care ne
asigură, totuși, că nu-i totul pierdut!
*
Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie
(ΧVIII). Mai selectăm câteva cugetări și făptuiri ale unor viețuitori de la Sf.
Munte Athos, fiindcă avem multe de învățat din ele:
Dumnezeu nu îi face bine pe bolnavi pentru a nu-și
pierde răsplata lor. Tatăl nu dă copiilor toată averea, ca să nu o risipească.
Dumnezeu lasă ceva și pentru cealaltă viață.
Când cineva se smerește înaintea cuiva, atunci
acela se înalță, urcă duhovnicește. Alteori se smerește cineva înaintea cuiva,
dar acela îl smerește și mai mult.
Un singur musafir să ai la chilia ta, îți strică
tot programul. Vrea discuție și tovărășie. Pe când la mănăstire merge la
arhondaric.
Lumânarea este antena ce ne ajută să prindem
legătura cu Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur atunci când dormea,
aprindea o lumânare și o punea pe o tablă. Înfigea un cui în lumânare și
socotea cât timp va lua ca să ajungă flacăra la cui. Apoi cădea cuiul pe tablă
și din cauza zgomotului se trezea.
La Chilia Cinstitei Cruci, deasupra intrării în
chilie, exista drept acoperiș o bucată de tablă, ce se sprijinea pe două lemne.
Unul era în mijlocul holului și împiedica. Cineva i-a spus starețului să-l
scoată. Pentru a-l învăța pe acela respectul față de tradiție, starețul i-a
răspuns: „Pe acela l-a pus starețul meu. Eu de ce să-l scot?”.
Cineva a venit la Mănăstirea Esfigmenu să se facă
călugăr. Acesta în timpul ocupației germane își sugrumase mama. Părinții l-au
primit din milă. Avea demon, sărmanul, și de multe ori se vedea pe sine ca un
țap. Și ca și cum nu era de ajuns, voia să facă și pe nebunul pentru Hristos.
Odată a luat un pepene și l-a mâncat afară, în fața vizitatorilor. „De ce faci
aceasta?”, l-au întrebat. „Ca să fac pe nebunul pentru Hristos”.
Ascultarea este calea cea mai sigură ce conduce la
libertate și smerenie.
Să îndreptățim întotdeauna pe ceilalți, punând gândul
cel bun, și să ne osândim doar pe noi înșine.
*
Ion Micșoniu. Prin anii 1978-1979 am funcționat ca preot
vreo câteva luni în Bâlvănești. Acolo l-am cunoscut pe taica Ion Micșoniu.
Era epitropul bisericii. Un om de mare omenie. Era
veteran de război, cu un picior pierdut undeva pe pământ străin. Se sprijinea
în toiag sau în cârje, dar nu contenea să muncească, să umble. A murit la
adânci bătrânețe. Cred că despre el n-a scris nimeni vreodată în ziare, deși ar
fi meritat lucrul acesta unele fragmente din viața lui.
Din tot ce-am discutat atunci cu taica Ion, mi-a
rămas în amintire o poveste a dumnealui. Azi o înțeleg într-un alt context.
Până nu demult am crezut că fapta lui taica Ion de care vreau să vorbesc mai
jos a fost un moment singular în viața unui om, acum înțeleg că altfel trebuie
văzută.
Drumul principal al satului trece prin partea de
est a bisericii din satul Bâlvănești. Deasupra ferestrei altarului, aproape sub
streașină, era pictată o icoană. A fost acolo până de curând, când s-au făcut
reparații capitale și tencuielile au fost decojite și făcute altele în loc.
Prin anii '50 icoana era acolo și se vedea de la distanță de pe drum. Treceau ,,tovarășii” în sus și-n jos pe șosea
și privirea le era atrasă nu numai de biserică, ci și de icoană. Pentru un
activist de partid aceasta nu putea fi tolerată. Era în Bâlvănești pe vremea
aceea un activist de partid venit de aiurea, care ajunsese teroarea satului.
Tăia și spânzura în numele partidului. N-avea carte, n-avea minte, n-avea
suflet, n-avea nici un Dumnezeu și toți îl ocoleau pe cât puteau.
Într-o zi, activistul de partid a luat o găleată de
var, o bidinea și o scară și s-a dus la biserică. A intrat în curte, a așezat
scara pe zidul altarului și a urcat. Icoana
era la o înălțime de vreo cinci metri. A început s-o văruiască,
chinuindu-se din greu să ajungă până la ea.
Când era aproape gata, s-a trezit cu taica Ion
Micșoniu la picioarele scării. Bătrânul a clătinat puternic de scară,
activistul fiind gata-gata să se prăbușească. Era înălțime mare. A urmat un
schimb scurt de cuvinte și de înjurături între cei doi, după care taica Ion i-a
spus: ,,- Domnule, eu nu mai am ce pierde! Ia bine aminte ce-ți spun! Dacă
nu faci ce-ți spun eu, trag scara și aici ți se știu anii! Nu mă interesează ce
voi păți în urmă. Aruncă jos găleata și bidineaua!”
Activistul s-a fâstâcit puțin, apoi le-a aruncat.
,,- Desfă-ți acum cămașa de pe dumneata și
șterge varul de pe icoană!”
Poruncile bătrânului erau scurte, hotărâte, ca pe
front. Activistul a executat fără cârtire.
,,- Acum închină-te de trei ori și sărută
icoana! Zi tare: ,,Doamne, iartă-mă, că n-am să mai fac!”
Activistul a încercat să mai protesteze, să se
împotrivească. Moșul a tras de scară cu tărie și cel de pe trepte era iarăși
gata-gata să se prăbușească. Până la urmă a executat docil comanda. Lumea se
adunase în drum și privea uimită la spectacol.
Când a coborât de pe scară, activistul era galben.
Nu l-a amenințat pe moș Ion, ci a trecut grăbit spre poartă. Peste câteva
săptămâni a fost transferat în altă parte, iar în locul său a fost numit altul.
Fapta lui taica Ion Micșoniu , aparent măruntă și
lipsită de importanță, se înscrie pe linia luptei de rezistență dusă cu
duritate și sacrificii de poporul român în anii postbelici. Azi, văzând
emisiuni precum ,,Memorialul durerii” și citind multe materiale referitoare la
epoca respectivă, înțeleg că fenomenul acesta de rezistență era aproape general
și îmbrăca cele mai diverse forme. Au fost nenumărați luptători și eroi, dar și
victime și martiri. Numele lor doar Dumnezeu îl știe. Asemenea atitudini dârze
și curajoase, prin care un om infirm apăra în fața profanatorului o icoană, pot
deveni simbolice, în contextul unei atitudini generale de mocnire și revoltă.
*
O frunză s-a desprins din pom. Redăm mai jos o
poezie a regretatului poet Radu Gyr.
,,O frunză s-a
desprins din pom
Şi mâna mea, mână de om,
S-a-ntins îndată după ea
Și frunza a căzut în ea.
Am stat privind la ea, uimit,
Şi atâtea gânduri mi-au venit...
A fost o frunză, dusă-n vânt
Spre-a se preface în pământ...
Dar a căzut în mâna mea
Şi-am zis: ,,Eu nu te voi lăsa,
Şi te voi duce chiar acum, la casa mea!
Şi în album te voi păstra, cu îngrijire,
În cartea mea de amintire...”
Acum, privirea mi-o ridic
Spre Tronul Harului şi zic:
,,Părinte, dacă voi cădea
Luat de vânt, în vreme grea,
Şi, când cu sufletul înfrânt
Voi fi aproape de pământ,
Întinde-ţi atunci Mâna Ta
Și lasă-mă să cad în Ea!
Mă spală de noroi şi scrum...
Aşază-mă-n al Tău album!
Păstrează-mă cu îngrijire
În cartea Ta de amintire,
Ca, împreună cu cei vii,
Să înverzesc în veşnicii! ”
*
File de istorie(I). Episcopia Severinului și
Strehaiei a publicat o carte monumentală, Episcopia Severinului și Strehaei.
Monografia eclesiastică, semnată de doi cunoscuți istorici olteni, Domnii
Dinică Ciobotea și Tudor Rățoi. Amândoi autorii sunt oameni care și-au
consacrat viața și activitatea studierii și interpretării documentelor
oltenești și nu numai, iar lucrarea elaborată la solicitarea forului nostru
tutelar este o sinteză îndelung pregătită și absolut necesară în peisajul
cultural românesc. Lucrarea are 1056 pagini și în ea sunt adunate monografii ale
tuturor satelor și comunelor din județul
Mehedinți. Fiindcă tirajul a fost foarte mic, ne permitem să punem la
dispoziția cititorilor noștri date esențiale privind monografia satelor Malovăț
și Bârda, selectate din acest volum.
Așadar, satul Malovăț, este prezentat
la paginile 719-723. În 1887 figura Parohia Malovăț, în componența
căreia intra și satul Puținei. Împreună aveau 160 locuitori. În 1941, parohia
era formată din satele Malovăț și Țigăreni și avea 327 familii, cu 1306
suflete. Din 1979 satele Malovăț și Bârda au fuzionat și au format o singură
parohie. În anii 1887-1939 și 1945-1949 a fost sub jurisdicția Episcopiei Râmnicului Noului Severin de la Rm. Vâlcea,
iar în anii 1939-1944 și 1949-2004 a
fost sub jurisdicția Mitropoliei Olteniei, din 2004 a devenit parohie a Episcopiei Severinului și Strehaei și acest
statut îl are și azi.
Hramul bisericii actuale este Buna Vestire, iar
preot semnatarul acestor rânduri din 1979.
Prima atestare documentară a satului Malovăț este
din 1571, din vremea voievodului Alexandru Mircea Voievod. Este menționat în
acte din 1572, când mai mulți proprietari
donează Mănăstirii Govora o parte din satele Malovăț și Medvejdea(sat
dispărut). În 1610-1611 Radu Mihnea Voievod întărește stăpânirea acelei
mănăstiri asupra satului Malovăț. Același lucru îl face Matei Basarab Voievod
în 1634, pentru a stăvili pretențiile familiilor Buzeștilor. În 1656 însă,
Șerban Cantacuzino Voevod confirmă bănesei Elena Buzescu stăpânirea asupra
Malovățului. După zece ani, în 1666, familia Buzeștilor recunoaște stăpânirea
Mănăstirii Govora asupra Malovățului și în această situația va rămâne până la
secularizarea lui Alexandru Ioan Cuza din 1863. În 1721 satul avea 85 plătitori
de bir, 9 văduve, 3 megieși, 2 mărginași, 28 mori și 2 vii. În 1819 avea 75
familii plătitoare; în 1835 avea 120 familii contribuabile, iar în 1864 numai
77 familii. În 1945 avea 1242 locuitori, în 1977 avea 1190 locuitori, în 1992
avea 1003, în 2002 avea 1021, iar în 2011 avea 1025 locuitori.
Prima biserică atestată documentar datează din 25
martie 1805, ctitor fiind Ioniță Burileanu. A doua biserică, construită în
1900-1901 datează și azi.
Prima biserică a fost construită din lemn, sub
formă de cruce, și era așezată în partea de sud a actualei biserici. Devenită
impracticabilă pentru cult, Episcopia Râmnicului Noului Severin a dat aprobare
în 1892 să se construiască o nouă biserică. Biserica se construiește de-a
lungul anilor următori din zid, fiind finalizată în anul 1900/1901. Este
construită din piatră și cărămidă, cu fondație adâncă de 2,40 m, iar legătura
dintre pietre și cărămidă este realizată var și nisip. Fiindcă nu mai aveau
bani să termine pictura, soția preotului Gheorghe Iorgovan, Stanca, și-a vândut
salba și a achitat-o. Pictura a fost realizată în stil neobizantin de către
pictorul Constantin Ionescu din București. Cutremurul din 1940 a afectat grav
biserica, astfel că în 1941 biserica era improprie cultului. A fost consolidată
cu bare metalice, care se văd și azi. Cutremurul din 1977 a afectat grav
biserica, punându-se problema demolării. Tâmplăria și pardoseala putreziseră,
ploua în biserică prin mai multe locuri, pictura era distrusă în proporție de
peste 80%. Zidurile aveau fisuri enorme, catapeteasma se balansa. În 1980-1982
s-au făcut lucrări ample de consolidare. S-au făcut două centuri de beton
armat, la nivelul solului și sub acoperiș, s-au construit numeroși piloni de
beton armat încastrați în zid între aceste centuri, iar mai multe grinzi de
beton armat au legat zidurile prin pod. Turla a fost consolidată prin patru
piloni de beton armat pe colțuri, legați cu centuri la bază și sub turlă.
Tencuiala a fost demolată până la cărămidă. S-a aplicat o nouă tencuială din
beton, finisată cu praf de piatră de Vărănic.
S-a construit tâmplărie metalică, s-a construit acoperiș nou din tablă
galvanizată, s-a pardosit biserica cu parchet. S-a construit gard de
prefabricate la drum, porți metalice și gard de plasă de sârmă în jurul curții.
În 1983 s-a refăcut pictura de către pictorul Vasile Ivănescu din Curtea de Argeș.
Preot paroh era atunci semnatarul acestor rânduri.
Consolidările din 1980-1982 n-au fost suficiente,
datorită faptului că terenul pe care este amplasată biserica este alunecos. Din
această cauză, în anul 2005 s-a realizat o nouă consolidare bazată pe soluția
tehnică dată de Prof. Univ. Dr. Marin Marin de la Facultatea de Construcții din
Timișoara. Lucrările au fost executate de firma ,,Model” din Tr. Severin. Zidul
bisericii a fost suspendat pe ,,scaune” din beton armat, care au fost legate
printr-o centură masivă de beton armat, care ocolește biserica de la adâncimea
de 3,50 m până la nivelul pământului. Un șanț adânc de 3,50 m ocolește biserica
și se varsă în șanțul drumului. Șanțul s-a umplut cu piatră, astfel că preia
orice sursă de apă care s-ar apropia de biserică(Va urma).
*
File de jurnal. 9-10 Martie 1984. ,,Am spovedit și am împărtășit în Bârda. A fost multă lume. Am avut bolnavi
și bătrâni și în sat, dar nu mulți(Rolea Maria, Rolea Marina, Luca Paraschiva,
Luca Maria, Ivașcu Vasile, Luca Elena și Botoșan Dumitru). Luca P. Ion(Nică al
lui Pătru lui Buică) din Bârda mi-a spus că din aprilie sau mai întreg parcul
de mașini pe motorină va fi trecut în rezervă sau casat, fiind reintroduse
mașinile pe benzină. Motorina va rămâne numai pentru agricultură. Halal
organizare!
Am vorbit cu Domnul
Prof. Virgil Sfetcu din București. Mi-a spus că și-n București și-n Cluj e
aceeași criză ca și-n Severin. E dezastru! ,,- Mă întreb, părinte, cu ce-o trăi
lumea asta? E de speriat!” Domnul Virgil se afla în biroul prim-secretarului de
partid Marcoșan din Tr. Severin. Erau mai mulți acolo. A sunat telefonul. Era
Ion Dincă din Comitetul Central. În cabinet se auzea foarte bine ce-i spune
prim-secretarului județean. Din bou, escroc, incompetent nu l-a scos. Cauza?
Încă nu trimisese carne la export. Dincă a făcut adevărată tiradă de expresii
,,academice”, de rămăseseră toți înmărmuriți.
Tăticu mi-a spus că un
câmpean de la Cacoți, care lucrează la Ferma Bârda, avea de mâncare pâine,
ardei iute, o ceapă și un glonțișor de brânză cât buricul degetului.
Am mai lucrat ceva la Coloana Infinitului, vol. II.
10 Martie. Am făcut parastas
pentru paresimi la Bârda. Am făcut parastas și pentru Părintele Ionică Sfetcu.
Domnul Prof. Virgil Sfetcu, referindu-se la criza economică și măsurile
disperate ce se tot iau, a caracterizat situația drept zbaterea peștelui pe
uscat.
Am mers la Malovăț.
Acolo am avut cca. 60 persoane de spovedit și împărtășit. Am făcut apoi
parastasul pentru paresimi, după care am ținut o ședință cu Consiliul Parohial,
în cadrul căreia am analizat gestiunea parohiei pe 1983. A fost un an bun sub
aspect financiar, înregistrându-se venituri în valoare de 179.511,56 lei,
cheltuieli în valoare de 115.966,55 lei, trecând în 1984 cu un sold de
63.545,01 lei.
Am spovedit și am
împărtășit apoi bătrâni și bolnavi în sat.
P. E. din Malovăț mi-a
povestit de cumnatul său P., inginer silvic la Sadu. Acela intrase în gazdă la
niște țigani și aceia introduseseră la el în cameră o fată de-a lor, după care
îl obligaseră s-o ia de nevastă. Inginerul are vreo 51 ani, țiganca 38.
Inginerul seamănă cu un măturător de stradă. Nu mai este în toate mințile.
Salariul i-l ia țiganca. Au împreună trei fete. Țiganca nu are serviciu. E o
curvă ordinară, adesea arestată pentru prostituție, furturi, vrăjitorie și alte
matrapazlâcuri. Când o vezi, crezi că e o doamnă din înalta societate, când
începe însă ca să strige, să ocărască, îți iei lumea în cap. Mâinile îi sunt
pline de ghiuluri. Dacă vorbești cu ea, începe imediat să-și critice soțul
,,nenorocitul acesta de inginer”, care a corupt-o și n-a lăsat-o să-și termine
facultatea. În realitate, ea are patru clase. Inginerul a venit zilele trecute
pe la taică-său prin Malovăț, care e foarte bolnav. Profitase de ocazie că
doamna era plecată pe la Timișoara. Nu i-a adus lui taică-său nici măcar un
pachețel de biscuiți sau de țigări, iar la plecare a cerut bani de autobuz de
la soră-sa. Nu vrea să se despartă de țigancă.
Am mai lucrat puțin la
Coloana Infinitului, vol. II. Am
terminat litera ,,M”. Am dactilografiat până acum 3.939 texte, 349 pagini, ceea
ce ar reprezenta aprox. 49,23%. Merge greu, dar într-o bună zi tot o voi
termina. Mă simt însă foarte obosit, iar vederea mă jenează tot mai mult”.
*
Ajutoare și donații. Părintele Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul
Sf. Mănăstiri Lainici, a achitat 4.000 lei, reprezentând costul a 100
exemplare din cartea Viața Cuvioasei Teofana Basarab, pe care le-am
donat participanților la simpozionul de la Vidin; Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina
din Curtea de Argeș a achitat 3.000 lei, reprezentând acontul pentru
cartea Viața Sfântului Ștefan cel Mare,
pe care urmează s-o donăm anul acesta familiilor din parohie și
celor ce ne-au ajutat parohia în cursul anului cu cel puțin 100 lei; Doamna
Michescu Elena din București, fiică a satului Malovăț: 200 lei; Doamna
Chipară Liliana din Sibiu: 140 lei; Doamna Popovici-Cătăuță Mileva din
Tr. Severin: 130 lei; Domnișoara Filip Georgeta din București, fiică a
satului Malovăț, Domnul Voican Roland din Tr. Severin: câte 100 lei;
Doamna Oana Karampelas din București: 70 lei; Doamna Prof. Doina Vasilca
din București, fiică a satului Malovăț: 60 lei; Doamna Rolea Violeta din
București, fiică a satului Bârda: 50 lei;
Domnul
Crumpei Sever din
Malovăț a achitat 100 lei pentru contribuția de cult.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: Proverbul și religia, în ,,Datina”, Tr. Severin, an.
XXXIV(2023), nr. 8272(11-12 fer.), p. 10; nr. 8277(18-19 febr.), p. 10; nr.
8282(25-26 febr.), p. 10; nr. 8287(4-5 mart.), p. 17; nr. 8292(11-12 mart.), p.
17; nr. 8297(18-19 mart.), p. 17; nr.
8302(25-26 mart.), p. 17; nr. 8307(1-2 apr.), p. 17; nr. 8312(9-10 apr.), p.
17; nr. 8319(22-23 apr.), p. 17; nr. 9324(29-30 apr.), p 17; nr. 9328(6-7 mai),
p. 17; nr. 9333(13 -14 mai), p. 17; nr. 9338(20-21 mai), p. 17; nr. 9343(27-28
mai), p 17; nr. 9347 (3-4 iun.), p. 17; nr. 9351(10-11 iun.), p. 17; nr.
9356(17-18 iun.), p.. 17; nr. 9361(24-25 iun.), p. 17; nr. 9366(1-2 iul.), p.
17; nr. 9371(8-9 iul.), p. 17; nr. 9376(15-16 iul.), p. 17; nr. 9381(22-23
iul.), p. 17; 9386(29-30 iul.), p. 17; nr. 9391(5-6 aug.), p. 17; 9396(12-13
aug.), p. 17; nr. 9401(26-27 aug.), p. 17; nr. 9406(2-3 sept.), p. 17; nr.
9411(9-10 sept.), p. 17; nr. 9416(16-17
sept.), p. 17; nr. 9421(23-24 sept.), p. 17; nr. 9426(30 sept. – 1
oct.), p. 17; nr. 9431(7-8 oct.), p. 17; nr. 9436(14-15 oct.), p. 17; nr.
9441(21-22 oct.), p. 17; nr. 9447(28-29 oct.), p. 17; nr. 9452(4-5 nov.), p.
17; nr. 9457(11-12 nov.), p. 17; Dumnezeu e viu! în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XV(2023), nr. 1204(16 nov.), p. 12; nr.
1205(23 nov.), p. 12; Pr. Prof.
Neculai Șerbănescu, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 25
sept. 2023, ediție on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.
wordpress.com); Scrisoare pastorală – 504, în ,,Armonii
Culturale”, Adjud, 15 nov. 2023, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro);
Mare surpriză am trăit, când Doamna Prof.
Bibescovici Milena ne-a prezentat traducerea lucrării lui Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu,
așa cum l-am cunocut (în limba sârbă): Tudor Vladimirescu kakvog sam ga
poznavao. La solicitarea Domnului Căprioru, ,,pandur” de zile mari,
am tipărit această variantă și dânsul a cumpărat aproape întreg tirajul, urmând
să împartă cărțile respective gratuit, cu prilejul spectacolelor ce le va
susține în Jugoslavia.
*
Zâmbete. ,,- Vecine, de ce-ai tăiat coada
câinelui?” ,, - Se bucura când venea soacră-mea...!” ☺ ,,- Nu vă
supăraţi, roşiile sunt româneşti?” ,, - Da' ce, domnu', vreţi să vorbiţi
cu ele?” ☺Un om mergea cu trenul prin Moldova. Cu el în compartiment era un
moldovean. Se apropie de gara Oituz şi omul nostru deschide fereastra să vadă
gara. Moldoveanul din spate: ,,- Mă răşeşti... !” Omul nostru: ,,- Oituz!” Moldoveanul iară: ,,- Mă răşeşti!” ,,- Ba-i
Oituz!” La care moldoveanul înfuriat: ,,- Închidi bei giamul că mă răşeşti...
!”
*
Simpozioane. Academia Daco-Română l-a invitat pe preotul
Dvs., al cărui membru este, la simpozionul dedicat lui Dimitrie Cantemir, cu
prilejul împlinirii a 350 ani de la nașterea domnitorului moldovean. Simpozionul va avea loc la Craiova
în ziua de sâmbătă, 9 decembrie a. c. Preotul Dvs. s-a înscris cu comunicarea Dimitrie Cantemir – campion al politicii
și culturii române medievale. Nu era frumos ca să refuze o asemenea
invitație!
*
Pelerinaje. Excursii. Joi, 9 noiembrie, am organizat o
excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț - Bârda – Tg.
Jiu – Mănăstirea Vișina – Mănăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg - Mănăstirea
Prislop – Mormântul Părintelui Arsenie Boca – Caransebeș –Tr. Severin – Bârda. Au
participat 86 persoane din
Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Dudașul Schelei, Breznița, Colibași, Negrești, Cocorova
și Bala. Fiind ziua mică, am fost nevoiți să reducem din traseul propus. Cu
toate acestea, pelerinajul a fost o reușită. Mulțumim, Doamne!
*
Botezuri. În ziua de 12 Noiembrie am oficiat Taina Sf.
Botez pentru Filip Matei, fiul Domnului Filip Florentin și al Doamnei
Filip Ștefania-Cosmina din Tr.
Severin. Să trăiască! În ziua de 11 Noiembrie am oficiat Taina Sfintei Cununii
pentru Domnul Michescu Ionuț-Andrei din Malovăț și Domnișoara Bobiți Claudia –
Petronela din Malovăț. Dumnezeu să le ajute!
*
Program. În cursul lunii Decembrie avem următorul
program de slujbe: 2 Dec.(Malovăț-Bârda); 3 Dec.(Malovăț); 6 Dec.(slujbă la
Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 9 Dec.(Malovăț-Bârda); 10
Dec.(Bârda); 15 Dec.(spovedit
și împărtășit la Bârda, la biserică și în sat); 16 Dec. (Malovăț-Bârda);
17 Dec.(Malovăț); 18 Dec.(spovedit
și împărtășit în Malovăț, la biserică și în sat); 19, 20, 21 Dec. (colindul
cu icoana în Malovăț, pe traseul cunoscut); 22, 23 Dec.(colindul cu
icoana în Bârda, pe traseul cunoscut); 24 Dec.(Malovăț); 25 Dec.(Bârda); 26 Dec.(Malovăț); 27 Dec.(Bârda); 31 Dec.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86,
ori pe adresa: stanciulescubarda@ gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu