La mulți ani, Elena Cărăușan!

 

Nodul dacic

Acolo,
unde moartea se predă lichidului fertil,
cu ultimele zvâcniri îmbrățișează viața,
e golul unde misterul se adâncește în căutare
când energia densă a topit clipa,
a alungat timpul febril,
e lumina unde placenta primordială cuprinde eterul

îngerii reîncarnării dansează vioi,

acolo,
stau șase raze perechi
întretăiate în mijlocul absolut al pornirii
-triadă în anotimpuri,
raze ce stau îngemănate,
și cu putere de șaman
păzesc sfințenia din Centrul Marelui Gol.
Trasee labirintice de brațe încrucișate
își dau mântuirea și eliberate, ies la liman.

Acolo sunt doar eu și nimeni în jur;
noduri de gând țesute în pori,
laturi cu vârf de cer coborâte în plexul solar
unghiuri cu vârf de adânc oprite în golul central,
noduri de pori legănate în gânduri.

Mă prind în horă cu multele mele chipuri
dansăm, cântăm cu ritual catharsis împrejur
îmbrățișăm cu bucurie, pe buze cuante cu sens.
Sunt oare, cele ce tocmai din Preaînalt au venit
coborând pe rând straturi, straturi?
sau poate
sunt tenebre înălțate ce pleacă spre alt Univers?

Acolo, cocorii mei,
îmi dăruiesc singurătatea cerului
iar rădăcinile din pământ îmi dau mângâierea
cu tăcerea și liniștea întunericului.

Egoistă, îmi trăiesc fericirea;
în Centrul gol al pașilor grei
simt cum cerul s-a scurs pentru mine,
îmi dă mântuirea,
și precum profanul în pridvorul templului,
cer iertare, apoi sărut înălțarea pământului.