Mircea Geoană – guvernator al României, cel mai mare pericol al democrației

Mircea Geoană se visează președinte. Din frustrare pentru cedarea forțată a funcției în fața lui Băsescu în 2009, pentru că i se termină mandatul la NATO și și-ar dori o apoteoză a carierei, a vieții, pentru că este împins de la spate de stăpânii săi și, nu în ultimul rând, pentru că se simte sincer superior potențialilor contracandidați din 2024. Ceea ce este perfect adevărat. Față de Ciolacu, de Ciucă, de Simion, de Drulă, se află la ani lumină ca intelect, ca discurs, ca expertiză profesională pentru fișa postului, ca rețea de relații internaționale, ca substanță a ideilor. Dar mai ales ca încredere acordată lui de administrația americană democrată. Ceea ce reprezintă și vulnerabilitatea sa majoră: este perceput de SUA ca Guvernatorul Perfect al coloniei România, cel care i-ar apăra și consolida interesele pe termen mediu fără costuri suplimentare, într-o zonă fierbinte de la marginea imperiului.

Este adevărat, nu există termen de comparație între sobrietatea, seriozitatea, cultura geopolitică și militară a lui Geoană, naturalețea cu care se mișcă pe culoarele cancelariilor marilor puteri occidentale și provincialismul stângaci al celorlalți pretendenți la funcția supremă în stat, mediocritatea crâncenă și hazul lor involuntar.

Față de Iohannis, Geoană pare culmea loialității, a competenței, a hărniciei, a bunului simț și a bunului gust (inclusiv în ceea ce o privește pe Prima Doamnă). Ce și-ar putea dori America mai mult? Dar, oare, Românii mai vor un asemenea președinte, incapabil de a lua decizii în interes național, ci doar apt de a executa comenzile hegemonului? Adică, un simplu Guvernator? Mai sunt câteva luni și vom afla!

Pentru a se vedea înscăunat și a primi firmanul, Geoană ar promite și ar face orice: ar aproba achiziții de tehnică militară ridicol de mari, plătite azi și livrate la calendele grecești, care ne-ar transforma în datornici pe viață; ar primi un număr nelimitat de militari străini în baze de pe teritoriul național, ceea ce, de la un punct, ar semăna a armată de ocupație; ar împinge România în război peste graniță, transformând tinerii patriei în carne de tun; ar accepta ca țara să devină teatru de operațiuni între marile puteri. În fine, s-ar deghiza fără scrupule din globalist fervent în suveranist pentru a-și atinge scopul.

La o primă vedere, pare foarte probabil ca Geoană să fie agent străin, pentru că nimeni nu este numit într-o funcție atât de importantă, de Secretar General Adjunct al NATO, în mod surprinzător, fără ca poziția respectivă să fie negociată de România sau să facă obiectul unei alocări pe principiul rotației în interiorul Alianței.

Din acest punct de vedere, Geoană are același profil de loialitate absolută față de SUA ca și Dacian Cioloș în slujba Franței sau Laura Codruța Kovesi în raport cu stăpânii bruxellezi, devotament recompensat nu doar cu ordine și medalii ale statelor străine ci, mai evident, cu accesul la poziții instituționale de neimaginat pentru profesioniștii onești și patrioți dar nesusținuți de hegemoni.

O altă ipoteză, ceva mai slabă, e drept, ar fi că Geoană e doar un caracter controlabil, un „prostănac” în sens iliescian, un „idiot util” șantajat și exploatat de grupuri de interese externe, pe subiectul cumnatului fugar Ionuț Costea sau pe altul.

O a treia explicație ar fi că ambiția personală, exacerbată și de perspectiva proximității finalului de carieră politică, îi ucide lui Geoană patriotismul și îl împinge la egoism feroce, la trădare, la acceptarea fără rezerve a posturii de Guvernator, după principiul „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!”. De unde și disperarea, duritatea discursului său public din ultimul timp, pigmentat cu accente de amenințare și șantaj la adresa „miticilor” dâmbovițeni.

Cel mai probabil, avem de a face cu o combinație a factorilor prezentați anterior. În toate variantele însă, un lucru e cert: Geoană nu va putea ajunge președintele României fără sprijin extern masiv.

Pe ce cale va reuși „Mihaela, dragostea mea!” minunea, în condițiile în care nu are un partid semnificativ în spate, intenția de vot a românilor în ceea ce-l privește nu trece de o cifră decât în sondajele falsificate grosolan în scop manipulativ de propria echipă iar cei care vor număra voturile (inclusiv STS) o vor face corect?

Aici deschidem discuția despre pericolul uriaș pe care Geoană îl reprezintă la adresa debilei noastre democrații autohtone. Poate lui i se pare just, chiar moral, ca după ce i s-a furat un mandat de președinte, să fie compensat cu un altul, după 15 ani. Dar acest obiectiv nu îl va putea atinge decât prin fraudă.

În primul rând, are nevoie de sprijinul unui partid mare, puternic, cu filiale în teritoriu, care să îi îndese voturi în traistă, adică PSD sau PNL.

USR/ADU ar fi tentant, revendicându-se de la același filon ideologic globalist, dar istoricul PSD-ist al candidatului și previzibilul eșec al reziștilor la alegerile locale nu sunt o soluție viabilă. În plus, nu e de neglijat că USR ține de un alt centru de putere, cel franco-german, și nu de SUA.

AUR, pe de altă parte, i-ar trânti ușa în nas, ca oricărui suveranist vopsit.

Geoană nu poate obține sprijinul unui partid important decât dacă va face o preluare ostilă, cu sprijin extern. Iar manevra îi va ofensa din start pe membrii partidului preluat și conducerea actuală a acestuia, pentru că actul ar fi o ingerință brutală în viața partidelor din România, bune-rele, cum sunt ele. De aceea, vorbind de PSD, Mircea Geoană este un pericol letal în primul rând pentru cariera lui Marcel Ciolacu. Dacă îi va ceda candidatura lui Geoană la președinție, ca independent susținut de alianța PSD-PNL, sub presiune americană și de la Cotroceni, chiar dacă își va păstra șefia partidului, Ciolacu nu va prinde nici măcar funcția de prim-ministru, pentru că ea va reveni, prin algoritm, PNL, probabil lui Nicolae Ciucă. Ce îi va mai rămâne lui Ciolacu este să se întoarcă la conducerea Camerei Deputaților și, astfel, cariera îi va apune abrupt.

Mai înainte însă, un activ de partid bulversat și nemulțumit este posibil să îl saboteze pe Geoană la urne, cu largul concurs al lui Ciolacu, ca reflex de autoconservare, dramoletă a cărei avanpremieră o vedem în aceste zile în toată splendoarea ei, avându-i ca actori principali pe „martira” Gabriela Firea, pe Piedone „Peppa Pig” și pe „candidatul momentan” Cătălin Cîrstoiu.

Preluarea PNL pare mai lesne de realizat cu sprijinul pumnului în masă bătut la Cotroceni, dar nucleul PD-ist care domină azi partidul nu uită și nu iartă! Nicolae Ciucă, împins în postura de candidat unic al comasaților la președinție ar fi soluția precaută pentru viitorul postmandat al lui Iohannis, susținută isteric de Rareș Bogdan, comodă și sigură pentru aliatul strategic, care e clar că joacă la mai multe capete. O finală Geoană – Ciucă în turul 2 ar fi scenariul ideal pentru administrația democrată americană.

Orice intrare în turul doi a unui candidat suveranist ar genera o mare problemă pentru hegemon, care și-ar activa, mai mult ca sigur, mecanismele nedemocratice exersate în America de Sud, în Europa de Est și în alte zone de interes, pentru obținerea cu orice preț a mandatului de președinte pentru agentul ei, care poate fi Geoană. De aceea Geoană este un mare pericol pentru democrația adevărată, pentru votul liber, pentru libertatea de exprimare. El este, în ciuda vorbelor sale mieroase, care evită „limbajul de lemn”, al empatiei educate, al științei eludării grațioase și credibile a adevărului, doar un cinic instrument al servituții. Ridicolul detector de minciuni al lui Simion ar demonstra rapid aceste aserțiuni dacă ar fi corect pus la treabă!

Din alt punct de vedere, în ceea ce îi privește pe alegătorii care nu fac parte din activele de partid, chiar și în cazul în care lui Geoană îi iese manevra de a forța sprijinul alianței PSD-PNL, electoratul nu îl va vota pe adjunctul de la NATO, pentru că românii îl percep nu ca pe un om elegant, echilibrat și spilcuit, ci ca pe „omul americanilor”, care ar fi pus cu forța în fruntea țării în pofida voinței electoratului, ceea ce nu ar putea aduce nimic bun pentru România. Lăsat de izbeliște la urne, scorul real obținut de candidatul Geoană ar fi rușinos și îi va termina definitiv cariera politică. De aceea, se va forța o soluție nedemocratică, „justificată moral” de imperativul împiedicării ajungerii la putere a unui „putinist”, prin orice mijloace: juridice, administrative, economice, propagandistice, polițienești, STS-istice și SRI-stice.

În cel mai negru, dar nu cel mai improbabil scenariu, există posibilitatea ca voturile cetățenilor să fie măsluite cu orice preț de cei care le numără, fără rețineri și fără grija de păstrare a aparențelor, iar Geoană să câștige, dacă va ajunge în finală cu un contracandidat suveranist. Dar asta ar însemna că democrația ar fi moartă și îngropată, că am trăi într-o dictatură, iar orice reacție de nesupunere civică a poporului ar deveni atunci nu doar legitimă ci și necesară.

 Autor: Alfred Vasilescu

Preluare: supersonicradio.ro