Pe mine mă iubește roua
din zorii fiecărui anotimp
să culeagă smaralde din
rugăciunea dimineții!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, bob de rouă, că îmi dai iertare...
Pe mine mă iubește vântul
din șoapta stelelor
care-și adună umbra visului
în verdele-miracol al
unui sărut!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, foșnet de vânt, că m-ai iertat...
Pe mine mă iubește clipa
din valul trecut prin cântec și refren
cules din zâmbetul
de catifea al răsăritului
trimis în pribegia viselor!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, ție, clipă, ce îmi știi umbra...
Pe mine mă iubește șoapta
trimisă de ecoul pasului
din urma liniștii să fie
temelie în glasul mirului
din limpezimea izvorului!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, șoaptelor, care-mi cântă refrenul...
Pe mine mă iubește răsăritul
fiecărui anotimp netulburat
care-și plimbă așteptarea prin
privirea unui curcubeu chemat
în liniștea adevărului să fie lumină!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, răsăritului, din fiecare vers...
Pe mine mă iubește umbra
cernută din glasul amintirilor
și ele plecate în pribegie de albastru
rămase doar în veșnicia unui vals
dăruit în zi de bal de Euterpe!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, umbră, că mă lași să te calc...
Pe mine mă iubește zâmbetul
dintr-un gând care-și plimbă
respirația în răsărit de vânt
și în ecoul dimineții netrezite
în așteptarea unui alt veac!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, zâmbet, pentru fiecare privire...
Pe mine mă iubește dansul
din fiecare zbor spre cuvinte
neșterse puse în seninul
necălcat al toamnelor rămase
în aromă de gutuie și sărut!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, dansului, care mă poartă spre cuvinte...
Pe mine mă iubește luna
care își cheamă cerul să îi fie
îmbrățișare în fiecare șoaptă
- portretul răsăritului își țese
din busuioc o cunună!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, ție, lună care-mi ești binecuvântare...
Pe mine mă iubește zarea
din orizontul valului zidit
în lumina gândului rătăcit
prin vise necoapte și prin
mângâierea de catifea a rugăciunii!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, și ție, zare, care mă aștepți mereu...
Pe mine mă iubește dimineața
care-și adoarme stelele
de pe cărarea luminii din
tăcerea de argint trimisă
la cules de toamne!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, fiecărei dimineți, care-mi deschide ochii în rugăciune...
Pe mine mă iubește verdele-miracol
al timpului crescut în primăveri
cu glas de cuc - doar eu îi înțeleg
cărarea nufărului - în suflet
care-și plimbă tinerețea în tăceri!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, verde-miracol, țesut în anotimpul iubirii...
Pe mine mă iubește seara
ce își culege zâmbetul dintr-un
gând rătăcit în visarea
ce va să fie și tăcerea de rouă
rămasă în așteptarea altei dimineți!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, seară! Trimite-mi vise țesute în lumina liniștii...
Pe mine mă iubește visul
ce îmi arată cărarea luminii
prin labirintul gândului încărcat
cu aromă de sărut trezit
în liniștea ecoului!
Nu încercați să mă întrebați de ce?
Mulțumesc, visare, că îmi ești senin cules de Muză...
Iertare, tuturor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu