Popor trudind pentru o nulitate...

Într-o lume paralelă cu realitatea, Klaus Iohannis îi dă înainte cu proiectele personale. Boala sinecurii nebune pare să-i fi luat mințile de tot. Vrea acum șefia Comisiei Europene. E întrebuințat Politico, ziarul care face, între altele, cronica mondenă a Bruxelles-ului.

Sînt trase de limbă „surse“ la nivel înalt, adică – vezi Doamne – s-au scăpat în presă alde Ursula și Borrell că Iohannis are șanse. Ba, colac peste pupăză, „are prima șansă“. Așa zic sursele necunoscute, dar importante, informate și citate.

Iohannis, care va să zică, merge din vîrf în vîrf. De la șefia NATO la șefia Comisiei. Zdruncină reguli, sfidează cutume, ignoră propria inadecvare. În cei zece ani în care l-au avut președinte, românii n-au știut nici o secundă că au fost conduși de cineva capabil să conducă și NATO, și guvernul Europei. Ce revelație!

Și în urma acestei descoperiri se pornește o dîră de stupide și servile declarații: cu toții ne dorim ca un român să ajungă într-o funcție atît de importantă, e în interesul României să aibă un reprezentant la vîrful politicii europene, e o mîndrie pentru noi toți, e o realizare de prestigiu, România va beneficia de sprijinul unui român etc.

Ei bine, frazele astea sînt „du mécanique plaqué sur du vivant“, un fel de clătite umplute cu pioneze, din care ai face bine să nu muști.

Căci România n-a beneficiat de sprijinul lui Iohannis nici cînd l-a avut președinte, zece ani bătuți pe muchie. Apoi, 70% din români n-au încredere în el și peste 60% îl urăsc.

De ce ar fi o mîndrie să-l vadă cocoțat la șefia UE? De ce ar fi în interesul României să-l aibă pe Iohannis în vîrful NATO, cînd el a fost zece ani în vîrful armatei și sîntem azi țara cea mai expusă, mai dezarmată și mai lipsită de resursă umană din întregul flanc estic?

Unde ar fi prestigiul de a fi reprezentat de un ignorant care forțează reguli respectate de toți, fisurează unanimitatea tradițională a alianței nord-atlantice, caută sprijin la Orbán și Erdogan, și speră să obțină ceva pentru sine de pe urma șantajului? Unde ar fi mîndria cînd un ins incompetent în țară ar ajunge să-și arate nonvaloarea și peste hotare?

Cu Iohannis disperat să-și rezolve sinecura, România are o problemă de reputație mai mare decît își imaginează politicienii care-i cîntă președintelui în strună. Asta pentru că insistența lui disperată angajează statul cu toate instituțiile lui, cu Guvern, cu Parlament, cu diplomație, armată, Servicii și Justiție.

Practic, România forțează galantarul internațional cu un produs de mîna a doua, invocînd loialitatea militară, sacrificiul fermierilor, servilismul politic și daunele economice generale, asumate heirupist în contextul crizei ucrainene.

Tot ce are țara mai bun din stiva faptelor proaste e aruncat în joc. Toată truda costisitoare a poporului român e cheltuită în contul nebuniei lui Iohannis de a-și găsi un protocol de nivel ridicat.

Iar unii se mîndresc cu asta, simt că e prestigiu aici, știu că e în interesul României. E povestea prostiei, cuvînt cu cuvînt. (catavencii.ro)