marți, 2 iulie 2024

Ștefan cel Mare, primul restaurator al Daciei

 


Președintele Academiei Române, prof. univ. Ioan Aurel Pop, a spus că Ștefan cel Mare a fost cel mai mare conducător politic și militar pe care românii l-au avut în Evul Mediu și potrivit unor documente găsite recent, acesta este „restauratorul Daciei”, fiind Domn al Moldovei, Domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul.

Astfel, profesorul Ioan Aurel Pop a reiterat ceea ce a spus în aprilie a.c., atunci când în cadrul serialului «100 de adevăruri istorice» de la Trinitas TV a declarat că Ștefan cel Mare a fost primul care a încercat unirea tuturor teritoriilor românești.

„Ștefan al III-lea, cel Mare, și-a numit țara căreia îi zicem azi Moldova, Țara Românească. În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se plânge că ‘cealaltă Valahie’ nu e statornică în alianța contra turcilor și că el trebuie să intervină mereu cu oastea acolo ca să pună domn vrednic și anti-otoman. Cealaltă Valahie era pentru el Țara Românească pentru că prima Valahie era pentru el Moldova. Prin urmare, adevărata Valahie pentru marele domn, pentru domnul de la Suceava, era Moldova”, a spus Ioan Aurel Pop într-o prelegere cu prilejul sesiunii speciale a Academiei Române organizate la Suceava.

Rectorul Universității din Cluj-Napoca a subliniat că Ștefan cel Mare a fost un unificator al românilor, ante-litteram.

„El a adus țara de la sudul Carpaților sub ascultarea sa de mai multe ori și timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Valahiei propriu-zise. Adică al Munteniei. De curând a ieșit la iveală că a fost numit conte sau guvernator al Transilvaniei. A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară. A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme mitropolie românească la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu, a pus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei”, a precizat președintele Academiei Române.

Președintele Academiei Române a mai declarat că, recent, un tânăr cercetător de la Cluj a descoperit în arhivele de stat din Milano un document tulburător din 1459 prin care domnul Moldovei Ștefan cel Mare e numit „Re de Dacia”, adică regele Daciei, cu mai mult de 100 de ani înainte ca Mihai Viteazu să primească același titlu și cu mai mult de o sută de ani înainte ca unii principi maghiari ai Transilvaniei să se intituleze așa.

El a mai arătat că Dacia figurează în mărturii venețiene din epoca lui Ștefan cel Mare pentru câteva decenii de la Ștefan până la fiul său Petru Rareș, ca principal aliat al Occidentului în lupa anti-otomană.

„Prin urmare, Ștefan cel Mare este ‘restitutio Daciae’, cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazu”, a spus Ioan Aurel Pop.

Potrivit acestuia, Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci un simbol al daco-românismului așa cum s-a manifestat acesta prin epoca modernă a României, iar Ștefan cel Mare, prin asta, este un om modern.

„Cel mai important conducător politic și militar pe care l-au avut românii în Evul Mediu, unul de talie europeană, singurul român de obârșie și român politic, pe care Papa de la Roma l-a recunoscut drept atlet al lui Hristos, adică luptător în prim plan alături de toată Europa în lupta de stăvilire a avansării Semilunii spre centrul continentului”, a mai spus Ioan Aurel Pop.

 

Sursa: https://anonimus.ro/2024/07/stefan-cel-mare-primul-restaurator-al-daciei/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu