Mâine anul se-nnoiește
Trenulețul se pornește
Și e tras de-un grup de boi
Ca-așa e datina la noi!
Vine trenu-n goana mare
Să ne umble-n buzunare
Ca la anul care vine
Să ne fie și mai bine!
Anul a avut de toate
Chiar alegeri anulate
Cu mulți candidați de soi
Cei mai buni de printre noi!
El, Georgescu cu tik-tok-ul
Ocupa în față locul
Recitând o poezie
Apa,hrană, energie.
Lasconi l-a secondat
Și în pene s-a umflat
Și rostea cu bucurie
Prostie după prostie.
Ciolacu sosi pe trei
Și-n partid au fost scântei
Brusc a demisionat
Apoi s-a reînscăunat.
Simion, cel mincinos
S-a clasat puțin mai jos
Cu promisiuni deșarte
Și crezute-n mare parte.
Generalul cel viteaz
Afirma cu mult necaz
C-ar face motorizări
C-avem doar benzinării.
Tot cotrobăind prin sac
Am dat și de prostănac
Care și-a adus aminte
C-a fost o noapte președinte.
Dar în anul viitor
Cin-se vrea câștigător
O fi bine, o fi rău?!
Intră-n cursă Căcărău!
Trenulețul tot gonește
Și prin țară hoinărește
Aducându-ne de toate
Taxe, boli, austeritate.
Mulți se-ntreabă, ar putea
Trenulețul deraia?!
Să ne scape și pe noi
De scumpiri și taxe noi?
Viitorul ne va spune
De-or fi rele, de-or fi bune
Noi doar sănătoși să fim
Viața frumos să trăim!
De noroc să avem pace
Peste tot să ne atace
Fericirea, tot la fel
Să-și propună același țel!
Chiar de-s mulți sau puțini bani -
LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu