(Claudia Tomescu, „Sărut interzis albastru ”)
Sâmbătă – 06.12.2025, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, ultima întâlnire din acest an. Ar mai fi data de 20.12.2025, dar am căzut de acord, data este prea aproape de Crăciun, nu am vrea să supărăm cozonacii. Iar, niște „sucituri” cu nucă supărate ar însemna o oprire forțată a creșterii lor. Să nu mai vorbesc de maioneza, care ar da bir cu fugiții, tăindu-se. Nu vreți să aflați ce înseamnă o maioneză tăiată, înseamnă repetenție casnico-social-academică. Dar, mai este un dar, ne vom revedea la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare, să îl susținem pe bine cunoscutul scriitor Gelu Vlașin, care va veni tocmai din Bistrița să își lanseze romanul „Transbordare”. Evenimentul va avea loc în data de 12.12.2025, orele 12.
La ultima întâlnire din luna noiembrie am avut-o printre noi pe scriitoarea și editoarea Andrea H. Hedeș, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, mama și sufletul Editurii Neuma, a Revistei „Neuma” și, desigur, mama lui Andrei.
A fost un cenaclu animat. Fiecare cenaclist a avut ceva de spus. Andrea a citit, a vorbit despre ea, despre revista „Neuma”, despre muncă, speranțe și reușite. Ar fi fost multe de discutat, sperăm să mai avem prilejul de a ne întâlni. În ședința din sâmbăta aceasta a citit, din creație proprie, poeta Claudia Tomescu. În 04.12.2025 s-au împlinit o sută cincizeci de ani de la nașterea poetului Rainer Maria Rilke. Claudia a simțit nevoia să ne aducă în atenție acest lucru și să ne reamintească poziția lui despre vârsta la care ar trebui să fie scrisă poezia. Abia apoi a descătușat valului poetic. Amintesc câteva poeme citite: „Preludiu”, „Omul cârtiță”, „Sânge orb”, „Du-te să vezi”, „Lacrima fără Ana lui Manole”, „O nouă iubire”, „Traficant de nemurire”, „Agonia de ape”, „Pluta Meduzei”, „Dimineața bărbatului iubit”, „Numărătoare inversă”, „O altă Arcă a lui Noe”, „Ochiul de sticlă”, „Dreptul la un zeu”, „Rara Avis”.
Primul a luat cuvântul un Nicolae, Nicolae Scheianu, plăcut surprins de calitatea poeziei citite și de saltul calitativ făcut de colega noastră. A venit rândul poetului Liviu Coroiu, mereu în căutarea și găsirea corespondenței lector-lirică universală. De data aceasta a considerat că poezia ascultată se poate încadra în ermetismul italian. A urmat scriitorii: Vasile Bele, Gelu Dragoș, Janeta Coroiu, Vasile Dan Marchiș, Mihaela Poduț Ienuțaș, Maria și Pamfil Bilțiu, Vasile Țâncaș, Ștefan Herțeg, Ioan Șiman, Vasile Lupșe. Toți au dorit să adauge ceva, considerând că lectura se înscrie în suprarealism, originalitatea fiind incontestabilă. O poezie abstractă, cu un fond ideatic bogat, rafinată cu un înalt nivel intelectual, ce se adresează unui anumit segment de cititori. Rămâne ca o concluzie caracterizarea făcută de Mihaela Poduț-Ienuțaș, „o poezie sculptată cu un stilet de cristal” și cea a poetului Gelu Dragoș: „Poemele Claudiei Tomescu sunt ca niște diamante lucrate cu migdală și inspirație”. Au fost prezenți și colegii: Gyongy Conicica, Remus Rogojan, Nelu Danci și Grigoraș Ciocan, Vasile E. Lupșe. Deși am avut parte de patru domni „Vasile”, tot ne-a mai lipsit unul, prof. Vasile Leschian, prins în capcanele unei răceli rebele. Multă sănătate! Pentru că îl avem mereu prezent între noi pe epigramistul Ioan Șiman, nouăzecipluspatruzecist, anul viitor, l-am provocat să ne vorbească despre prozodie, iar Vasile Bele i-a făcut o prezentare frumoasă a activității literare. Am aflat că este singurul transilvănean prezent într-o antologie, centrală, de sonete și poartă încărcătura a treizeci de volume de poezie și epigrame. Din păcate, numărul epigramiștilor este pe avarie. Îi dorim sănătate! Vasile Bele a evidențiat Revista „Din Vatra Satului” în care își depune toată energia. Tot el ne-a arătat, fericit că l-a descoperit printre cărțile sale, un manuscris semnat Nicolae Petricec (R.I.P.), pe care speră să îl publice. Au mai fost prezentat volumele: „CE AM AVUT, ȘI CE (NU) AVEM”, Vasile Dan Marchiș, „ARD CĂRȚILE”, Radu Sergiu Ruba și „UN OM ÎNTRE OAMENI”, Rodica Elena Lupu, LA UN VEAC DE LA MAREA UNIRE, Vasile Țincaș. Felicitări autorilor! O cunosc pe Claudia, din totdeauna, era elevă când a debutat. Mereu a fost prezentă, în diverse perioade, la viața cenaclieră. De când am preluat, în 2011, conducerea cenaclului, mereu a fost prezentă, iar prezența sa îmi dă o stare de bine. De altfel, este iubită și respectată de toți colegii. Claudia a venit pe lume în data de 02.01.1973, Șomcuta Mare, Maramureș. A debutat în 1989 cu poezie în Revista „Măiastra”. Tot în anul 1989 a primit primul premiu, la concursul organizat de colectivul „Măiastrei”, din partea Revistei „Opinia Studențească”, Iași. Premiul i-a fost acordat de scriitorul Liviu Antonesei. Anul 1990 i-a adus un premiu acordat de Centrul de Păstrare a Tradițiilor Maramureș. În 1991 a primit o mențiune la Concursul de Poezie „Ion Minulescu”, Slatina. Tot în același an a primit Premiul III la Concursul „Ordinea Cuvintelor, Slobozia. În anul 1999, ziarul „Graiul Maramureșului” i-a acordat un premiu la Concursul „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus. În anul 2000 a primit la același concurs un premiul acordat de „Glasul Maramureșului”. În anul 2ooo a primit Premiul I la Concursul „Vlaicu Bârnă”, Deva, și o mențiune la Concursul „Orfeu”, Cluj-Napoca. Tot în anul 2000 a primit un premiul oferit de Revista „Poesis” Satu Mare, în cadrul concursului „Vasile Lucaciu”, Cicârlău. Anul 2001 i-a adus Marele Premiu, la Concursul de Poezie organizat de Revista „Pro Unione”, Baia Mare. Premiul acesta condus și la tipărirea, de către această revistă, a volumului ei de debut: „alte versuri pentru nemuritori”. În anul 2001 a primit Premiul I la Concursul „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus. Claudia Tomescu este prezentă în toate antologiile „Cuvânt în lume”, în cele trei volume ale Antologiei „Pași Împreună” și, desigur, prezentă în jurnale întocmite de mine din volumul: „ÎN CĂUȘUL VEACULUI”. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ, ACTAEON BOOKS, Baia Mare. Felicitări Claudia! A fost o sâmbătă minunată, chiar și soarele a fost darnic cu noi.
P.S. Am cântat „La mulți ani!” pentru epigramistul Vasile Țâncaș, care a împlinit 82 de ani și pentru poetul Nicolae Scheianu. „O ce veste minunată” a fost colinda cu care am încheiat, puternic susținuți de prof. Ștefan Herțeg.
P.S. Data de 6 Decembrie este o zi sfântă, când este sărbătorit Sfântul Nicolae și cei care îi poartă numele. La mulți ani! Sper, măcar unul dintre noi a fost destul de cuminte să fi trecut, în ajunul sărbătorii, Moș Nicolae pe la el, ca urmare să ne povestească despre darurile primite. Sper că nu v-ați pregătit ghetuțele degeaba, voi cei mari și voi cei mici!
Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș


.jpg)

.jpg)










.jpg)








O sedinta minunata! Sa aveti un an nou bun!
RăspundețiȘtergere