Clădirea în care îşi
are sediul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost
construită în perioada 1896-1899, perioadă în care la conducerea Ministerului Instrucţiunii
Publice s-au aflat Petru Poni, până în martie 1897, iar apoi Spiru Haret, până
în martie 1899. Pe frontispiciul clădirii, care este declarată monument
istoric, se mai vede scris şi astăzi:
Administraţia Casei Şcoalelor. Istoria
de peste 110 de ani a acestei clădiri impresionează pe oricine-i trece pragul.
Peste tot, se simte apăsarea trecutului. Scările poartă parcă şi acum urmele
paşilor unor mari personalităţi care, de la conducerea acestui minister, au
slujit şcoala românească. Nu cu mult timp în urmă, exista în această
instituţie, în sala de consiliu, lângă intrarea în biroul ministrului, şi o
galerie de tablouri ale foştilor ministri. Prezenţa lor acolo era un modest
omagiu adus acelora care au contribuit la dezvoltarea învăţământului românesc,
în acelaşi timp, ele reprezentând şi o
pagină din istoria neamului. Oricine are
o cât de mică legătură cu domeniul învăţământului nu poate să facă abstracție
de faptul că, în acest sediu, şi-au desfăşurat activitatea mari personalităţi
ale ştiinţei şi culturii româneşti precum Spiru Haret, în perioada antebelică,
Constantin Angelescu în perioada interbelică, Ilie G. Murgulescu, în perioada
postbelică, Liviu Maior, Andrei Marga, Ecaterina Andronescu în perioada
postcomunistă. Realizările unora dintre
aceşti miniştri ai învăţământului sunt de-a dreptul impresionante.
Spiru Haret, în
cele trei perioade când a fost ministru,
a înfiinţat primele grădiniţe de copii, a reorganizat şcolile normale, introducând în cadrul lor
lucrările practice, a creat Biblioteca pedagogică pentru a-i ajuta pe
învăţători să se perfecţioneze, a
sprijinit editarea de cărţi şcolare, pe cheltuiala ministerului, pentru toate
materiile de învăţământ, a reorganizat examenul de capacitate, înlăturând
probele pur teoretice şi introducând
probe practice, a înfiinţat şcolile pentru adulţi, a creat cantinele şcolare,
pentru copiii lipsiţi de mijloace materiale, a întemeiat turismul şcolar, prin
faptul că a cerut tuturor directorilor
de licee, seminarii, şcoli normale şi şcoli de fete să organizeze excursii în
timpul vacanţei, a organizat concursuri şcolare de oină şi a acordat educaţiei
fizice o importanţă deosebită. Preocupat de starea materială a învăţătorilor,
prin Casa Şcoalelor şi prin Casa de Credit, le-a dat acestora mijloace
materiale să-şi construiască o stare materială decentă, iar prin lege le-a dat
posibilitatea să-şi cumpere pământ şi astfel să devină gospodari şi fruntaşi ai
satelor. În timpul ministeriatului său, au fost adoptate Legea pentru şcolile
de copii mici (grădiniţele de copii) şi Legea învăţământului secundar şi
superior, care a dat o formă modernă învăţământului românesc, înfiinţând cele
două secţiuni ale claselor V-VIII,
modernă şi reală şi introducând certificatul de absolvire
(bacalaureatul).
Constantin Angelescu, în perioada
interbelică, a continuat reformele lui Spiru Haret. El a rămas în istoria învăţământului românesc
nu doar ca autor a numeroase legi, ci şi prin contribuţia la edificarea bazei
tehnico-materiale a sistemului de învăţământ. Pentru atingerea acestui scop, a
făcut din construirea de localuri şcolare o problemă a statului român şi a
pledat prin toate mijloacele pentru ideea că şcoala este de interes naţional.
În perioadele când a fost ministru, s-au construit circa 12.000 de localuri de
şcoli şi licee, iar pentru creşterea calităţii învăţământului primar a decis
crearea, în fiecare an, a 2000-3000 de posturi de învăţători. Totodată, a înfiinţat noi şcoli normale şi a
urmărit selecţia severă a învăţătorilor.
Legea
învăţământului primar al statului şi normal primar din 1924 realiza unificarea
învăţământului şi corelarea gratuităţii cu obligativitatea. Învăţământul era organizat pe trepte
şcolare: grădiniţă (5-7 ani), curs
primar elementar (7-12 ani), curs primar superior (12-16 ani) şi cursuri pentru
adulţi, obligatorii pentru cei care
aveau şcoala primară neterminată. Prin această lege s-au înfiinţat şi şcoli
speciale pentru copiii cu deficienţe.
Legea pentru
învăţământul secundar, adoptată în 1928, organiza învăţământul secundar astfel:
învăţământul secundar teoretic (gimnazii şi licee teoretice), învăţământul
normal (şcoli pentru învăţători), seminariile teologice, învăţământul
industrial (gimnazii industriale, licee industriale şi şcoli speciale
industriale), învăţământul comercial (gimnazii şi licee), învăţământul agricol,
cu şcoli agricole de gradul I şi II şi şcoli de economie casnică de gradul I şi
II pentru fete, care aparţineau Ministerului Agriculturii şi Domeniilor,
învăţământul militar, cu opt ani de studii, organizat de Ministerul Apărării
Naţionale. Liceul, care avea 7 clase,
cuprindea două cicluri: gimnazial (cu 3 ani) şi liceal (cu 4 ani). Se prevedea
egalizarea condiţiilor de studiu pentru băieţi şi pentru fete, elaborarea
programelor şcolare în funcție de nevoile de educație ale elevilor și de timpul
necesar elevilor pentru învăţare, evaluarea elevilor prin examene la sfârşit de
an, de admitere, de bacalaureat cu scop de control sau de selecţie pentru
învăţământul superior.
Ilie G.
Murgulescu, în calitate de Ministru al Învăţământului între anii 1955-1956 și
1960-1963, nu a putut salva miile de dascăli epuraţi şi închişi, dar a anulat
reducerea liceului, după model rusesc,
la 10 clase, a reînfiinţat liceele reale şi umaniste de 11 şi apoi de 12 ani, a eliminat hegemonia
limbii ruse şi a reintrodus limbile moderne (franceza, engleza), a reintrodus
limba latină în şcoli, a desfiinţat sistemul de admitere la facultate pe bază
de origine socială, a introdus bursele acordate de regiuni administrative sau
de fabrici, pe locuri suplimentare faţă de cele aprobate prin plan de minister,
a întărit competiţia profesională în şcoli şi facultăţi, unde numai cei mai
merituoşi primeau burse.
Marele iluminist
francez Denis Diderot spunea ,,Nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele
altuia’’. Ce a făcut ministrul Daniel Petru Funeriu, văzând că nu poate să se
ridice la înălţimea iluştrilor săi înaintaşi? A încercat să şteargă orice urmă
a trecerii lor prin instituţie. Folosind pretextul reamenajării şi redecorării
interioare, a luat de pe pereţi tablourile foştilor miniştri şi le-a ascuns.
Gestul nu poate fi explicat şi este un atentat la istoria unei instituţii
fundamentale a statului român. Aceşti corifei ai şcolii româneşti şi-au
câştigat dreptul de a rămâne în conştiinţa urmaşilor şi în istoria neamului şi
nimeni, nici măcar un ministru vremelnic, nu poate să decidă că locul lor nu ar
fi acolo.
Liviu Marian
Pop, ministrul MECTS, interimar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu