Marţi 12 iunie 2012, de la ora 13,00,
în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, prof.
univ. dr. Nicolae Iuga şi-a prezentat cea mai recentă carte a Domniei-Sale,
„Securitatea, Cezarul şi sfoara de câlţi a lui Elie Wiesel”.
Răsfoind cartea ne dăm seama că eseul
memoralistic al autorului face referire la un episod din trecutul lui de
student în Bucureşti, când a intrat în relaţii de prietenie cu Paul Goma,
cunoscut militant anticomunist al postului de radio „Europa liberă”.
În cartea , „Securitatea, Cezarul şi
sfoara de câlţi a lui Elie Wiesel”autorul sighetean şi profesor la
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, filiala Baia Mare, relatează despre
o perioadă grea a istoriei României, perioada anilor 1986-1990, când acesta
coresponda cu Elie Wiesel, câştigător al Premiului Nobel, originar tot din
Sighetu Marmaţiei.
Au fost prezenţi la eveniment oameni de
litere, jurnalişti şi viitori jurnalişti, studenţi ai domnului profesor.
Felicitările noastre sincere pentru cea de-a 12-a carte purtând semnătura dr.
Nicolae Iuga.
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu