Editorial - Mona Pivniceru săltată de procurorii clujeni de la întâlnirea cu Pişta baci

               Scris de Mihai Bacalu

Pişta baci este unul dintre numeroşii români de etnie maghiară, care consideră că justiţia este o frază de dânşii inventată. Bătrânul vine zilnic la Palat, să se plângă de hoţii care îl fură, de la portar la ministru.

Moşul a venit şi vineri de dimineaţă. S-a oprit în faţa jandarmilor de la intrare, înainte să-şi caute un muşteriu, pentru povestea sa complicată, cu furtul unor bani din casă, orchestrat de anchetatori. „Frumoase costume aveţi astăzi. Vi s-a schimbat ţinuta?”

N-a apucat săşi termine constatarea, că vâjj, pe lângă el a trecut val vârtej o blondă cu accent moldovenesc, însoţită de un tip scund şi gras, care plesnea de bine şi de griji. „No, pe asta am văzut-o la televizor, se certa cu preşedintele”, a mai apucat să spună bătrânul, înainte ca persoana suspectată a fi mare vip, să dispară pe scările palatului.

Pişta baci şi-a făcut imediat o strategie, să apuce s-o vadă la ieşire. S-a strecurat printre gură cască şi ziarişti, ocupând o poziţie favorabilă undeva pe treptele rămase neocupate de camere de filmat.

Prin aer pluteau tot felul de zvonuri. Că nu putea fi ministrul. Asta nu vine pe ascuns, la prima vizită la Cluj. Că nu ea trebuia să fie la bilanţùl procurorilor, ci Daniel Moraru. Că ministrul e la guvern sau în străinătate. Că totuşi e ministrul, dar nu vrea să fie văzut cu procurorii. Că acum se decide viitorul procurorilor ca magistraţi, al lui Daniel Morar, şi a şefei CSM, tot un procuror. Că de fapt a venit la Cluj să-i ceară binecuvântarea guvernatorului, la domeniul de la Tarniţa.

Pişta a mai aflat şi superstiţia miniştrilor, care evită Clujul, din cauza conflictelor de aici între procurori şi judecători, care au dus nu odată chiar la sacrificarea deţinătorului de portofoliu de la Justiţie, chiar când acesta se afla în oraşul de pe Someş.

La un moment dat, au început diversiunile. Ba că ministrul ar fi undeva prin curte, să vadă de ce se lucrează aşa încet la extinderea clădirii vechi şi coapte, ba că s-a dus să vadă ce multe dosare au pe masă judecătorii, înghesuiţi în trei schimburi din cauza lucrărilor, ba că face audienţe pe coridor cu oamenii necăjiţi.

După vreo trei ore bune, cam la ora mesei, a apucat să vadă cum ziariştii îşi iau zborul şi aleargă ca atleţii către ieşirea de pe culoarul arestaţilor, târând după ei aparatura de filmat. A mai apucat să vadă o maşină demarând în trombă din faţa clădirii, încadrată de procurori. Blonda cu accent părea să fie pe bancheta din spate.

„Mă, aieştia au arestat-o pe doamna ministru”, a mai apucat să spună cu năduf bătrânul, supărat că a pierdut şansa să-i spună şi Monei, teoria sa privind hoţia din sistem.