Declarația zilei - Christian W. Schenk

 „Noi, poeții, suntem o sectă foarte sensibilă! Fiecare se trezește dimineața cu impresia că literatura universală a dormit peste noapte la ușa lui, desculță, așteptând un autograf. Am spart de mult oglinda adevărului și, deși cei șapte ani de ghinion n-au venit imediat, ne-au ajuns din urmă sub forma criticii literare. Sau, mai exact, sub forma lipsei ei.

Cum critica adevărată aproape a dispărut, ne-am obișnuit cu scara medicală a laudelor: bun, foarte bun, extraordinar, fantastic, genial și, în cazurile clinic mai delicate, chiar dincolo de genial. Iar când apare, rar, câte un critic care nu vine cu tămâie, ci cu bisturiul, ne bosumflăm imediat și începem să-i explicăm noi, autorii, unde a greșit el în interpretarea micii noastre capodopere nemuritoare.

Nu mă scot din rând. Ar fi prea comod. Cunosc specia din interior și știu că poetul iartă aproape orice, mai puțin faptul că cineva l-a citit cu adevărat și nu i-a confundat rana cu aureola.”

Considerații culturale într-un nou număr al revistei „Constelații Diamantine”, Anul XVII, Nr. 7(191), Iulie 2026

Literatură, filosofie, istorie, artă și poezie se întâlnesc într-un nou număr al revistei „Constelații Diamantine”, Anul XVII, Nr. 7(191), Iulie 2026, redactor-șef  Doina Drăguț, secretar general de redacție Nicolae Mareș, publicație care continuă să promoveze dialogul dintre marile valori ale culturii române și universale. Cu un sumar divers și colaboratori consacrați, ediția recent apărută oferă cititorilor un itinerar intelectual de mare interes.

Deschiderea revistei este marcată de studiul semnat de Ovidiu Ghiduianu, care propune o perspectivă originală asupra lui Mihai Eminescu, analizând relația dintre vizionarismul Poetului Național și preocupările sale pentru științele exacte. Din aceeași sferă a reflecției culturale fac parte contribuțiile lui Mihai Caba despre Nicolae Steinhardt și ale Cameliei Suruianu dedicate operei lui Mircea Eliade, texte care invită la redescoperirea unor repere fundamentale ale spiritualității românești.

Prin sensibilitatea și rigoarea interpretării, Doina Drăguț („Jocul minții” și „Exercițiu de încetinire a timpului interior”) și Al. Florin Țene (despre cartea de aforisme ale lui C. Zărnescu) contribuie la promovarea valorilor autentice ale literaturii române contemporane, evidențiind rolul creatorului în dialogul permanent dintre cultură și spiritul interior.

Interesul pentru istoria ideilor și pentru patrimoniul cultural este ilustrat de studiile consacrate lui Ștefan Odobleja, precursor al ciberneticii, lui Constantin Brâncuși, precum și evocării anului 1926, unul dintre momentele fertile ale vieții culturale românești. La acestea se adaugă pagini despre paradoxismul lui Florentin Smarandache, întâlnirile memorialistice cu Iosif Constantin Drăgan, eseuri despre muzică, mitologie și dialogul dintre arte.

Critica literară ocupă un loc important în economia revistei. Sunt analizate volume și autori contemporani, între care Ovidiu Genaru, Geta Lipovanciuc și C. Zărnescu, în timp ce cronici și eseuri urmăresc dinamica poeziei actuale și raporturile acesteia cu celelalte forme de expresie artistică.

Criticul literar Gelu Dragoș recenzează volumul „Sonore” ale poetului băimărean Ștefan Herțeg, și este apreciat ca o creație lirică de mare valoare, în care poezia și muzica se împletesc armonios, transformând instrumentele muzicale și marile personalități ale muzicii în simboluri ale frumuseții, spiritualității și emoției artistice.

Generosul grupaj liric reunește autori din România și din străinătate, precum: Radu Șerban, Mircea Dorin Istrate, Jerzy Ficowski, Luca Cipolla, Adrian Grauenfels, Konstanty Ildefons Gałczyński, Florica Bățu Ichim, Dumitru Ichim și Corneliu Vasile, confirmând vocația internațională a publicației și deschiderea sa către diversitatea sensibilităților poetice.

Prin echilibrul dintre cercetarea umanistă, critica literară, creația artistică și evocarea marilor personalități ale culturii, Constelații Diamantine își păstrează identitatea de revistă culturală de prestigiu, care a trecut de mult timp granițele României. Noul număr oferă cititorilor nu doar informație culturală și analiză critică, ci și prilejul unei întâlniri autentice cu literatura, arta și valorile spirituale, confirmând rolul major al publicației în peisajul revuistic românesc contemporan. Felicitări!

Gelu DRAGOȘ, UZPR

Romanul ca exercițiu al memoriei identitare și al spiritualității românești

Cronică academică a romanului Chemarea nucului de Aneta Dumitru (Editura Alchimia Cuvântului, 2023, 444 p.)

Romanul Chemarea nucului, semnat de Aneta Dumitru și publicat în anul 2023 la Editura Alchimia Cuvântului, reprezintă una dintre acele construcții epice care depășesc limitele ficțiunii propriu-zise, transformându-se într-o amplă meditație asupra identității românești, asupra memoriei familiale și asupra raportului dintre om, credință și rădăcinile sale ancestrale. Volumul, structurat în douăzeci și cinci de capitole și însumând 444 de pagini, beneficiază de un consistent aparat introductiv: o Precuvântare semnată de pr. prof. dr. Mihail Milea, o amplă Prefață aparținând dr. Sabin Bâldea și un text de prezentare realizat de avocat Roxana Mihaela Constantinescu. Aceste texte introductive oferă cititorului repere hermeneutice importante, insistând asupra dimensiunii spirituale, patriotice și morale a romanului.

Încă din primele pagini ale prefeței lui Sabin Bâldea, se conturează ideea fundamentală că opera nu trebuie citită exclusiv ca un roman autobiografic sau ca o narațiune a emigrării, ci ca o pledoarie pentru recuperarea conștiinței naționale și a valorilor perene. Din fragmentele reproduse în imaginile puse la dispoziție reiese limpede că autorul prefeței identifică în scrierea Anetei Dumitru o veritabilă pedagogie morală, fundamentată pe triada credință–familie–patrie.

Simbolul nucului – un axis mundi al identitățiiTitlul romanului concentrează întreaga încărcătură simbolică a cărții. Nucul nu este un simplu element vegetal, ci devine un veritabil arbore al memoriei, echivalent al arborelui vieții din numeroase mitologii. În cultura tradițională românească, nucul este asociat longevității, permanenței și continuității neamului, iar Aneta Dumitru valorifică magistral această simbolistică.

Nucul devine locul copilăriei, spațiul inițierii și reperul existențial care însoțește personajul chiar și atunci când acesta traversează oceanele. El nu reprezintă doar casa părintească, ci întreaga matrice spirituală a satului românesc.

În acest sens, titlul dobândește o valoare aproape biblică: chemarea nu este una geografică, ci ontologică. Omul este chemat să revină la propriile rădăcini, la memoria sa profundă.

Cele douăzeci și cinci de capitole construiesc un amplu itinerar existențial. Romanul urmărește transformarea personajului principal de la copilăria petrecută într-un univers rural profund tradițional până la experiența emigrării și a afirmării într-un spațiu occidental.

Capitolul al X-lea, sugestiv intitulat „Cu traista-n băț prin lume”, constituie unul dintre momentele de maximă intensitate emoțională. Plecarea în America nu este descrisă ca o simplă schimbare de domiciliu, ci ca un adevărat ritual al desprinderii.

Detaliile pregătirii pentru plecare – cămășile populare cusute de mamă, brâul țesut, pieptenele din lemn de nuc, săculețul cu miez de nucă și frunze uscate, binecuvântarea părinților și rugăciunea adresată nucului din curte – transformă episodul într-un ceremonial al despărțirii. Obiectele capătă valoarea unor relicve identitare.

Scena în care personajul îngenunchează lângă nuc și îi cere iertare înainte de plecare reprezintă unul dintre cele mai poetice momente ale romanului.

O dimensiune fundamentală a cărții este cea a literaturii diasporei.

Aneta Dumitru descrie experiența emigrării fără idealizare și fără resentiment. America nu apare nici ca paradis, nici ca infern, ci ca spațiu al afirmării prin muncă și responsabilitate.

În același timp însă, autoarea demonstrează că succesul autentic nu presupune abandonarea identității.

Personajele rămân profund românești prin limbă, tradiții, religie și solidaritate comunitară.

Astfel, romanul propune o definiție modernă a patriotismului: nu exclusiv legătura fizică cu patria, ci fidelitatea față de valorile ei fundamentale.

Credința ortodoxă traversează întregul roman Ea nu este expusă doctrinar, ci trăită firesc, ca mod de existență.

Rugăciunea, participarea la viața bisericii, respectul față de părinți, pomenirea celor adormiți, semnul crucii, binecuvântările și raportarea permanentă la Dumnezeu alcătuiesc fundalul spiritual al existenței personajelor.

Prefața lui Sabin Bâldea surprinde foarte bine această dimensiune atunci când vorbește despre roman ca despre o chemare la redescoperirea valorilor creștine și a responsabilității individuale.

Satul descris de Aneta Dumitru nu este unul idilic în sens romantic. El reprezintă depozitarul memoriei colective.

Aici se transmit: limba; credința; portul popular; datinile; respectul pentru muncă; relația sacră cu natura.

Autoarea construiește astfel un adevărat univers etnografic, în care fiecare obiect are valoare simbolică.

Traista, cămașa, brâul, colacul, nucul, icoana sau Evanghelia devin semne ale continuității unei civilizații rurale.

Personajele romanului sunt construite realist, fără spectaculozitate artificială.

Mama reprezintă iubirea jertfelnică.Tatăl simbolizează autoritatea morală.

Familia extinsă devine expresia solidarității comunitare.

Eroul principal evoluează permanent, învățând că succesul profesional trebuie dublat de fidelitatea față de propriile rădăcini.

Personajele secundare completează imaginea unei comunități unite prin valori comune.

Din punct de vedere stilistic, Aneta Dumitru cultivă o proză limpede, cursivă, accesibilă.

Fraza este amplă, cu numeroase inserții descriptive și reflecții morale.

Dialogul este natural.Descrierile păstrează un pronunțat caracter liric.

Se remarcă frecvența metaforelor inspirate din natură și folosirea unui vocabular tradițional, care conferă autenticitate discursului.

În numeroase pasaje, romanul capătă tonalitatea unei confesiuni.

Cartea poate fi citită și ca un amplu roman memorialistic.

Numeroase episoade par inspirate din experiențe reale, însă autoarea le transformă artistic, evitând caracterul documentar.

Memoria individuală devine memorie colectivă.

Destinul unui om ajunge să reflecte destinul unei generații întregi de români plecați peste hotare.

Dincolo de dimensiunea literară, romanul are și o incontestabilă valoare documentară.

El conservă: tradiții populare; practici religioase; mentalități; modele educaționale; relații familiale; experiența diasporei românești.

În acest sens, cartea poate constitui și o sursă pentru cercetările de antropologie culturală și sociologie a migrației.

Chemarea nucului este un roman al memoriei și al continuității spirituale. El demonstrează că adevărata modernitate nu presupune abandonarea rădăcinilor, ci asumarea lor creatoare. Prin simbolul nucului, Aneta Dumitru construiește una dintre cele mai expresive metafore ale literaturii române contemporane dedicate diasporei: omul poate traversa continente și culturi, însă adevărata sa identitate rămâne ancorată în locul unde și-a format conștiința.

Prin amploarea construcției epice, prin dimensiunea spirituală și patriotică, prin autenticitatea evocării lumii satului și prin sensibilitatea cu care este surprins destinul emigrantului român, Chemarea nucului se înscrie între romanele contemporane care cultivă literatura identității și a memoriei culturale. Ea oferă nu doar o poveste de viață, ci și o reflecție asupra sensului apartenenței, a responsabilității față de familie și neam și a permanenței valorilor care transcend granițele geografice.

                                                           Titina Nica Țene