sâmbătă, 16 martie 2013

CEN.România - Georgia. Lupta pentru Cupa Mondială


”Stejarii” întâlnesc azi pe teren propriu, de la ora 15.00, în direct la TVR1, reprezentativa Georgiei.
Tricolorii nu au mai câștigat în fața georgienilor din 2010, iar partida de azi, care se va disputa pe stadionul ”Arcul de Triumf” poate decide câștigătoarea Cupei Europene a Naţiunilor.
Ambele formații sunt neînvinse (n.r. patru victorii), însă georgienii au un punctaj mai bun. Echipele care ocupă primele două locuri în a doua competiție valorică a rugby-ului european, după Turneul celor Șase Națiuni, se califică direct la Cupa Mondială din 2015.
Lynn Howells, antrenorul galez al României, a subliniat, la conferința de presă de dinaintea partidei, importanța duelului cu gruzinii.
"O victorie ne poate califica direct la Cupa Mondială din Anglia. Ne vom lupta de la egal la egal cu Georgia şi ne dorim să câştigăm Grand Slam-ul, nu numai această partidă", a adăugat fostul internațional galez.
Duelul de azi reprezintă finalul primei părți a Cupei CEN, în 2014 urmând să aibă loc partidele retur și se va stabili clasamentul final.
Dacă România va câștiga competiția va merge la Cupa Mondială, unde va evolua într-o grupă cu Noua Zeelandă, Argentina, Tonga şi o reprezentantă a Africii. În cazul în care ”stejarii” se clasează pe locul secund vor da piept la Mondiale cu Franța, Irlanda, Italia și câștigătoarea din America. Locul 3 în CEN duce la baraj.

                                                                                                  S.B.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu