Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim
mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă
chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinţei inocente uşor influenţabilă.
Acum, la maturitate, nu pot spune că situaţia este la fel:
nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am
observat un lucru- cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii
economici de azi, iar aceştia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem;
imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi-
asupriţii sunt aceiaşi, adică noi- cu acelaşi trai amărât, iar din când în când
mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!
Sincer, nu pot să-i condamn pe aceşti invadatori, cred că e
în natura biologică a oamenilor să fie împărţiţi precum celelalte vieţuitoare,
în prădători şi rumegători.
Nu-mi place să constat faptul că, întradevăr, avem
comportamentul rumegătoarelor: speriaţi şi dezbinaţi. Urăsc şcoala pentru
faptul că m-a învăţat să fiu mândru de statutul meu de necotropitor, urăsc
şcoala pentru că mi-a impus statutul de rumegător, dându-mi drept exemplu
înţelepciunea ciobanului mioritic; sincer, omul ăsta, ciobanul mioritic,
trebuie dat ca exemplu negativ în şcoli, cum e posibil să ştii că unii vin să
te omoare pentru a te tâlhări iar tu să te apuci să faci ordine în gospodărie,
ca după episodul morţii gospodăria să fie ordonată? Să aibă ăia ce să fure mai
bine? Preferam să ştiu că ciobanul mioritic le-a luat-o ălora înainte
trimiţându-i el pe ei in mormânt (parcă unul din principiile româneşti spune că
paza bună trece primejdia rea).
Vă amintiţi episodul din anii '90, când unii dintre ai
noştri strigau "nu ne vindem ţara !"? Au apărut apoi şi susţinători
ai teoriilor conspiraţioniste care susţineau că împotriva României există un
plan diabolic. Mulţi am râs, alţii am spus răspicat: "ai dom'le că n-are
cum să se întâmple aşa ceva" (românul în blândeţea lui nu concepe că omul
este predispus răului).
Iată că după douăzeci de ani, invadatorii nu se mai ascund,
unii dintre ei îşi recunosc isprava pe faţă: "Pe 10 octombrie 2007, la
trei luni după ce a devenit preşedinte al statului Israel, Shimon Peres
producea o afirmaţie năucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţa a sute
de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti: Israel cumpără
România!" Vom spune: ei, şi ce dacă ne-au cumpărat! Numai că nu ne-au
cumpărat spre binele nostru ci spre al lor. Avuţia noastră au cumpărat-o pe
nimic (câteva zeci de miliarde de dolari a obţinut România pe o economie, fără
a fi luate în calcul resursele solului şi subsolului, echivalată în 1990 la 800
de miliarde de dolari!). Dar faptul că ne-am vândut totul pe nimic nu este
singura tristeţe, pentru că cei care ne-au cumpărat ne-au şi îndatorat, adică
suntem şi cu gospodăria vândută şi cu bani îndatoraţi! Ce pot să spun despre
aceşti băieţi pricepuţi care ne-au cumpărat?: bravo lor - ruşine nouă!
Ruşine pentru că nu am reacţionat de fel şi nu am apărat
dreptul pe care l-am primit prin faptul că ne-am născut pe aceste meleaguri:
acela de a fi stăpâni pe bogăţia pământului natal şi pe frumuseţea acestuia.
Potentialii bogaţi sunt acum percepuţi ca cerşetori ai Europei (jignirea a fost
difuzată pe toate canalele TV, când un distins francez a prezentat salutul
românesc: o mână întinsă în semn de cerşeală - asta în timp ce românul
întradevăr se zbate în sărăcie, sărăcie cauzată de faptul că şi francezii sunt
unii dintre cei care storc România de bogăţie. Asta da batjocură: după ce ne
sărăcesc mai şi râd de noi).
Datori nu suntem numai noi, ci şi generaţiile care ne vor
urma: adică copiilor noştri le-am pregătit un viitor de sclavi! Întradevăr, noi
generaţia post-revoluţie am distrus acest viitor, noi şi stimabilii guvernanţi
de către noi aleşi: aceşti şacali aleşi drept păstori ai turmei, primind
frâiele deciziei economice si politice, începând cu Ion Iliescu, Petre Roman,
Emil Constantinescu , Zoe Petre, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Mugur Isărescu,
Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu,
Emil Boc, ş.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede şi a se menţine
la Putere. Puterea a însemnat în schimb vânzarea bogatei grădini româneşti, cea
care ne hrănea. Principalii cumpărători ai României sunt cu adevărat afacerişti
israelieni şi tot ei sunt în spatele instituţiilor financiare care ne-au
împovărat cu datorii. Prim-ministrul Israelului a raportat în kneset
(parlamentul israelian) că misiunea de a cumpăra România a fost îndeplinită.
După ce politicienii israelieni recunosc faptul că oamenii de afaceri
israelieni au cumpărat România, aflăm şi scopul final al acestei acţiuni:
actuala locaţie a statului israelian este una nesigură pentru poporul evreu,
peste tot sunt înconjuraţi de state neprietenoase şi greu de stăpânit economic,
sunt o enclavă într-o lume islamică. Prin cumpărarea României, israelienii
pregătesc un teritoriu de rezervă pentru ei.
Vă miră acest aspect? Gândiţi-vă la faptul că dintotdeauna
aceste meleaguri au fost râvnite de toţi. Să nu vă închipuiţi că băieţii ăştia
sunt nişte neştiutori şi vor da buluc pe meleagurile româneşti, nu, se vor feri
să întâmpine opoziţie din partea populaţiei. Ei vin încet, unii ca oameni de
afaceri, apoi alţii ca angajaţi, adică încet şi cu răbdare.
Pentru a pregăti terenul propice mutării populaţiei
israeliene pe teritoriul României se acţionează, astfel:
- în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară
prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea
ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;
- crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare
a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman
şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei
mortalităţii;
- îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului
naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor
nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;
- distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea
dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;
- disoluţia instituţională a statului prin reforme care au
bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei
naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă,
etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism
(internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă
finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor institutii,
fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane
nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie - rezultatul s-a
văzut!
Toate aceste acţiuni se desfăşoară sub directa îndrumare a
cumpărătorilor acestei ţări şi sunt săvârşite de ai noştri aleşi, o şleahtă de
pungaşi puşi pe jaf şi distrugere, că deh, popor, conducătorii cinstiţi se pare
că nu îţi plac şi-ţi tai singur crenguţa de sub picioare.
În lipsa unităţii sociale nu rămâne decât să lansăm o
rugăciune către ei, cumpărătorii meleagurilor şi bogăţiilor noastre, cei către
care stăm cu mâna întinsă cerând bani pentru a supravieţui:
Te rugăm pe Tine, Prea Deşteptule Israel, Te rugăm pe Tine,
Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteţi mulţi) Fie-vă milă, o Vouă
Preamăriţilor acestei lumi, de o populaţie neştiutoare dar şi nepăsătoare cu
soarta ei, şi daţi-ne înapoi Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului şi
bogăţiile ei, căci- pe principiul cade omul din pom şi păcat să nu tragă un pui
de somn - noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum suntem goi în
toate! Iar de-o fi să nu ştim iarăşi să o gospodărim, s-o gospodăriţi voi
pentru noi şi să ne culegeţi şi nouă roadele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu