Balada ticăloșilor cu ștaif

Tartorul ticăloșilor:

Sunt onorat, iubiții mei,

de-a voastră-ncredere frățească!

Doar strâns uniți prin legământ

putea o gașcă să sporească

și să devină ce cândva

ni se părea că-i peste poate –

partidul mai presus de stat,

ca voia lui să fie-n toate.

N-a fost ușor, o știm prea bine,

trecutului să-i facem vânt

și din ruine să-nălțăm

speranța-n noul crezământ.

(Toți oamenii cu mic cu mare

obolul faptelor și-l varsă

în a istoriei făptură

dar numai unora li-i dat

prin vise, scopuri și avânt

amprenta pe-al ei spirit să și-o pună

ca să ne fie-nvățătură

că nu din căldicel ea-și trage seva

ci recele și caldul tată-i sunt și mumă.)

Învingătorii stabilesc apoi

hotarul dintre fals și adevăr

și cât din toate poate fi cuprins

în niște cărți ce trase sunt de păr.

(Ideea asta genială

va fi-ntărită lapidar

de spusa unui precursor:

„Când tai pădurea așchii sar”.)

De-aceea-n strategia defrișării

- ca loc să-i facem noului parcurs

în minți, șabloane și-n anchete –

adesea vechiul l-am inclus

și l-am silit să tragă-n hamul

convingerilor proletare:

Nu cu mănuși se schimbă lumea,

ci prin ciocniri necruțătoare!

Deși nemulțumiți sunt cu duiumul

în tot momentul și-n tot locul

de nedreptatea deșănțată

cu care soarta-și joacă jocul,

ca doar câțiva mai mult să aibă

prin zorul pauperizării,

numai protestele cu cap

au forța zdrobitoare-a mării.

Mai este palma viu miracol

când degetelor li se pare

că au tot dreptul să se miște

după cum simte fiecare?

În parte degetele-s slabe

oricât e omul de zdrahon;

dar strânse-n pumn ele scurtează

al judecății maraton...

Știind că omu-i pentru semeni

un lup cu șanse practic nule

ca ura să și-o ostoiască

cu beregățile fudule,

 cruzimea și ferocitatea

strategic le-am utilizat

drept hrană lupilor din haite,

pe care-n câini i-am preschimbat.

Și iac-așa, dragi camarazi,

politica devine artă

când părul lupului se schimbă

în ton cu noua noastră soartă.

Ni se impută durități

și jertfe multe, foarte multe,

de parcă noi am fi creat

absurda logică de-a fi

cu ne-ntreruptul șir de stări

(azi vânător, mâine vânat),

în carnea timpului întemenițate

de mâna întâmplării deșucheate,

când știm cu toții că-n istorii

evenimentele de seamă

sunt crime măcar plănuite

și că eroii-s zămisliți

din praful criminalilor-nălbiți.

Nu vom ceda de-ar fi să crape

toți adversarii și dușmanii,

ca despre noi să nu se poată spune

c-am dănțuit cum ne-au cântat golanii!

E greu în țară? Las’ să fie

până ce gloatei i se limpezește

că drumul de la rău către mai bine

prin răul mai cu moț se arcuiește.

(În plan moral, ne-nvață sfinții,

procesul este cam la fel:

Păcatul poate fi învins

doar după ce-ai gustat din el!)

Cu criza asta îndrăcită,

pe tot românul sfătuiesc

nițel cureaua să-și mai strângă

cum mulți o fac de când trăiesc

și cum au procedat străbunii

în veacuri lungi de împilare,

imperii trei ei îngropând

doar prin speranță și răbdare.

Cum doar săracii-s răbdători

și cu speranța de ne-nfrânt

în creștineasca izbăvire,

ei sarea sunt pe-acest pământ.

Chiar dacă astăzi dezbinarea

piatră de moară-i pentru țară,

ea totuși poate să-și revină

la forma sa de-odinioară

doar printr-o renormalizare

în suflete și înafară,

ca din codași s-ajungem fruntea.

Un vis frumos să fie oare?...

Corul ticăloșilor:

Viață lungă îți dorim

conducătorule iubit,

și cerului îi mulțumim

că nouă ni te-a dăruit!

Te vom urma ca pân-acum

- de interesele ne-or cere –

dar înțelegerile-s scrum

când nu vei mai fi la putere.

Ți-o spunem cu curaj în față

să n-avem vorbe mai târziu –

cine norocul nu-l agață,

e ori un prost, ori un diliu.

Schimbarea de macaz politic

n-a fost și nu va fi acuză

atâta timp cât clar se spune

că scopul mijloacele scuză.

Iar scopul nostru patriotic

este s-o ducem cât mai bine

și să trăiască toți aceia

pe care brăcinaru-i ține.

Mai precizăm un fapt banal

în practica postdecembristă:

Nu-i traseist ci luptător

cel ce-n politică mereu persistă!

(Din depărtare, slab dar distinct, se aude imnul Te slăvim, Românie, pământ părintesc...)

                                               George PETROVAI