În fiecare an, în
prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii.
Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria
în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o
serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.
Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de
a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului.
Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon
va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.
La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i:
"Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone,
mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea
orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face
ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va
spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.
Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o
biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala
grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a
construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in
anul 1453.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe
boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.
Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii
cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii.
Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se
afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa
tamaduitoare din trecut.
De Izvorul
Tamaduirii, se sfintesc apele
Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a
lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma
Mica.
In vorbirea populara, aghiasmei i se mai spune si aiasma.
Cuvantul aiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de
"aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR cu
etimologie necunoscuta.
Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului
iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar
sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea.
Dupa ce preotul a sfintit apa, ii stropeste pe credinciosi
in timp ce se canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si
binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui
potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Astfel, s-a
retinut in popor ca scopul urmarit prin aiasma este de a alunga "aratarea
urata si rea", adica duhul cel rau.
Izvoare tamaduitoare
la noi in tara
Manastirea Ghighiu este cunoscuta nu doar prin icoana
facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici in anul 1958, ci si prin
izvorul ei tamaduitor.
La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei
a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare.
Un alt loc in care putem gasi izvor cu apa vindecatoare este
Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri sa
primeasca apa de la aceste izvoare minunate.
Izvorul Tamaduirii -
Traditii si credinte populare
In aceasta zi, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti
fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa,
in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe
momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare
a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de
obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare
aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.
Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone
etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in
joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri,
varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la
Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi
isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau
unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime
si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu
sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc
pana la sacrificiul suprem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu