La 16 mai 1980 a încetat din viaţă scriitorul Marin
Preda: "Cel mai iubit dintre pământeni", "Moromeţii",
"Viaţa ca o pradă" (n. 5 august 1922).
1703 - A murit scriitorul francez Charles Perrault, celebru
pentru povestirile sale pentru copii (n. 1628).
1812 - A fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de Pace
ruso-turc, prin care Basarabia a intrat în componenţa Imperiului rus.
1905 - S-a născut
actorul american Henry Fonda. (d. 12 august 1982)
1920 - Papa Benedict
al XV-lea a canonizat-o pe Ioana d'Arc, care a căpătat statutul de sfânt
1929 - A avut loc
prima ediţie a Premiilor Oscar.
1954 - A murit
Vladimir Ghica, prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul
lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei (n. 25 decembrie
1873).
1972 - A fost
inaugurat Sistemul hidroenergetic Porţile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în
partea românească şi tot atât în partea iugoslavă.
1994 - Preşedintele
Parlamentului European, Egon Klepsch, a făcut o vizită în România, la invitaţia
Parlamentului României.
1996 - România a fost
scoasă de pe "lista de supraveghere" a SUA, pentru anul 1996, privind
protecţia drepturilor de proprietate intelectuală în ţările partenere, în urma
revizuirii anuale a Administraţiei de la Washington.
1997 - Actorul Puiu
Călinescu a încetat din viaţă în urma unui stop respirator: "B.D. la munte
şi la mare", "B.D. în alertă", "B.D. intră în
acţiune", "Nea Mărin miliardar" (n. 21 iunie 1920).
2007 - Nicolas Sarkozy a fost învestit oficial în funcţia de
preşedinte al Franţei
2008 - A încetat din viaţă Ion Mâinea, actor al Teatrului de
Stat din Oradea (n. 23 septembrie 1929).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu