În ultimele zile am fost invitat la mai multe emisiuni de
televiziune ce au avut ca subiect problemele din şcoala românească şi pentru că
în astfel de emisiuni nu reușești să-ti susții
ideile până la capăt , am ales această cale să vă prezint punctul meu de vedere
faţă de cele întâmplate în ultimele zile într-un liceu din capitală.
Conform procedurii poliţia a acţionat corect (în cazul în
care au avut mandat de aducere), a invitat elevii, martorii unei anchete în
desfasurare, la discuţii, iar aceștia
trebuiau să fie izolaţi pentru a nu se influenţa între ei.
Am asistat la o premieră: audierea a sute de liceeni într-un
caz de corupție, elevi care susțineau un examen de bacalaureat, de părinți emoționați și
stresați care îi așteptau, zile cu mare încărcătură emoțională, lucru ce, dupa parerea mea, trebuia
luat în calcul.
Măsuri ca: parcarea autobuzelor în curtea şcolii, invitația adresată părinţilor aflați în spatele gardului să-și sune copiii la telefon și să constate ca le răspunde altcineva,
intervenţia purtătorului de cuvânt al poliției, nu au făcut decât să crească tensiunea,
determinând intervenția
prim-ministrului, părinte şi domnia sa,
într-o anchetă în desfăşurare.
Toate astea şi comentariile, exagerate sau nu, pe baza celor petrecute, nu fac decât să ne
şubrezească încrederea în cei care
trebuie să vegheze la siguranţa noastră.
Prin implicarea serviciilor anticorupţie ale statului român
în urmarirea unor profesori, activitatea lor e aruncată în derizoriu, însă ce mi se pare cel mai grav este că în
aceste zile s-au adus din nou grave jigniri şcolii româneşti. Problemele
sistemului de învățământ sunt reale,
lipsa interesului faţă de sistemul educaţional a dus la instalarea haosului
care a creat reţele paralele funcţionale.
Un lucru este cert: Legea Educației Naționale se cere
modificată cât mai repede!
Și când spun
modificare, mă refer la introducerea obligativității
admiterii la liceu; a bacalaureatului diferențiat;
admiterea la facultate prin examen; sancțiuni:
cu amendă pentru părinți, cu excludere
din sistemul de învățământ pentru
profesori. Și să nu uităm de problemele
eterne ale învățământului precum finanțarea corespunzătoare a învățământului, programele școlare, manualele standardizate evaluării,
statutul cadrului didactic, formarea corpului profesoral în baza noilor
programe,organizarea concursurilor pentru funcţiile de conducere,
(http://liviumarianpop.blogspot.ro/2012/08/sistemul-invatamantului-preuniversitar.html).
Toate acestea trebuie armonizate în viitoarea Lege a Educației Naționale
pe care Senatul României să o adopte anul acesta.
Lupta pentru îndreptarea Şcolii trebuie dusă până la capăt,
cu fermitate şi fără abuzuri, altfel elevii vor scrie şi ne vor preda Manualul
de dat-luat spaga!
senator LIVIU MARIAN POP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu